❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟎.𝟏

ℭ𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔲𝔫𝔲

𝑡𝑎𝑒ℎ𝑦𝑢𝑛𝑔'𝑠 𝑝𝑜𝑣

Păstrează-ți calmul.

Respiră.

O să fie totul bine.

Nu poate să fie adevărat.

Pur și simplu nu poate fi.

Încerc să nu arat faptul că sunt pe punctul de a leșina, literalmente, de pe scaun, strângând în mână păhărelul pe care mi l-a dat chelnerul cu mâna.

Reușesc să simt cât este de rece, în ciuda faptului că alcoolul deja se terminase de ceva timp.

Mereu am avut obiceiul de a da pe gât băuturile alcoolice fără să mă gândesc la rațiune.
În acest moment nu aș fi vrut să o fac.

Aș avea nevoie de capacitatea mentală, în acest moment.
Atunci când Hoseok m-a chemat să vin aici pentru a ne întâlni, cu siguranță nu m-aș fi gândit că a fost o scuză pentru a vorbi despre asta.

La naiba!

— D-deci, ar trebui să vină săptămâna viitoare, corect? înghit nodul ce mi se formase în gât.

Ridic privirea către Hoseok, agățându-mă de masa la care suntem așezați ca și cum m-aș agăța la propria mea viață.

Să am o cădere emoțională într-un rahat de bar, care nu valorează nici patru bani, nu era, cu siguranță, în planurile mele.
Dar, Hoseok deja a lansat bomba și eu sunt fără adăpost.

Sunt terminat.

Încerc, în ciuda a toate, să îmi mențin tonul vocii într-unul stabil, ca și cum nu îmi vine să plâng.

La naiba cu slăbiciunea mea.

Să fiu un actor mi-a reușit mereu atât de bine cu toți.

Cu toți înafară de el.

Dumnezeule, am încercat atâta timp să încerc să îl uit, iar acum cât aud numele lui pronunțat mă face să am fiori.
Sunt un iluzionat, doar un iluzionat.
Numele lui nu îl pronunț de atâta timp, aproape că nici nu am neclaritatea vocii mele atunci când o fac.

Aș vrea să țip acum doar pentru a-i anunța pe toți că încă pot să îl chem.

Că acel nume încă îmi aparține, într-un fel.

Șapte sute treizeci de zile.

Au trecut șapte sute treizeci de zile de când i-am frânt inima, din ziua în care l-am lăsat să plece de lângă mine, permițându-i să alunece dintre degetele mele ca un vânt.

Prost.
Sunt doar un prost amăgit.

— Exact, așa mi-a spus Namjoon-hyung. Sincer, am rămas puțin șocat atunci când m-a informat. Adică, după doi ani se întoarce? În Seoul? După tot ce a făcut ca să plece? Nu prea are mult sens. Dar Namjoon mi-a spus că acolo, în Daegu, a reușit să își facă o carieră, că poate vine aici pentru că l-au transferat, nu pentru că-

Hoseok continuă să vorbească, însă nu îi dau atenție la cuvintele rostite de el.

Sigur, este normal să vină aici pentru că l-au obligat.
Dacă ar fi pentru el, probabil, nu ar veni nici măcar cu un pistol la cap aici.

Ar face orice doar pentru a nu mă mai vedea niciodată.

Dumnezeule, mă urăște.
Sunt sigur.

— Când... când ar trebui să ajungă, aproximativ? Gen, ziua mai exact...

— Taehyung, te rog, nu începe-

— Te rog, Hobi-hyung! Vreau doar să știu când o să fie aici. N-nu am intenția să îi vorbesc sau să îl văd. Probabil mi-ar rupe gâtul.

Hoseok mă privește cu milă.

Nu crede nici jumătate de cuvânt de ceea ce am spus.
Cum să îl condamn.

Nici eu nu mă cred, până la urmă.

Aș plăti orice pentru a-l vedea din nou, măcar doar pentru o dată.

Sunt patetic.
Dumnezeule, sunt al dracului de patetic.

— Nu ar pune niciodată mâinile pe tine, știi asta, dar nu-l pune în dificultate, nu îl deranja, te rog. Ascultă-mă bine Taehyung.

Privirea lui Hoseok este glacială.
Este privirea cuiva care mă acuză.

— I-ai frânt inima. I-ai trântit în față o situație absurdă. Ai sărutat cel mai bun prieten al lui! Și aproape că ți-o și trăgeai cu el. Înțelegi la ce mă refer, Taehyung? Nu trebuie deloc să îi vorbești. Trebuie să îl uiți, punct. Nu o să îți permit să îl distrugi din nou, nu acum când și-a realizat visul lui.

Dau jos ultimele picături de soju, încercând să îmi răcoresc gâtul uscat ca deșertul.

Știu Hobi, știu cât sunt de jalnic.

Dacă ai ști toată povestea.
Dacă ai ști că motivul pentru care m-a abandonat este altul, nu doar un sărut idiot fără nicio semnificație în discotecă.

— Deci, a reușit până la urmă... Jeon Jungkook, pompier. Cine dracu ar fi crezut?

Zâmbesc, gândindu-mă la faptul că acest obiectiv era doar o ipoteză pentru micul Jungkook cu părul obraznic.
Avea deja capacitatea unui visător.

— Știai foarte bine că va reuși. Toți știam asta. Este visul său din totdeauna și știi de ce. Ar trebui să fim fericiți pentru el.

— O să organizați un fel de petrecere de binevenit?

Îmi trag nasul, simt deja cum am nevoie de aer.
De fapt, îmi este dor de când a plecat.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine, Kookie.

— De fapt, deja am făcut-o, este totul decis.

Hoseok își trece cu limba peste buze, pentru ca mai apoi să tușească.
O ușoară stânjeneală pune stăpânire pe fața lui, de parcă nu ar vrea să se afle aici în acest moment.

Știau deja de mult timp că se va întoarce și nu mi-au spus nimic.
Mincinoși.

— Îmi pare rău, Taehyung, dar nu ești invitat.

La naiba!