❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟎.𝟕

𝔠𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔰𝔞𝔭𝔱𝔢

𝑗𝑢𝑛𝑔𝑘𝑜𝑜𝑘'𝑠 𝑝𝑜𝑣

— Nu ar trebui să fumezi lângă aragaz, ești un pompier, ce naiba? Trebuie să te învăț tot?

Yoongi intră în apartamentul nostru, închizând ușa în urma lui și plângându-se de viciul meu urât.
Nu fumez de mult timp, cam de aproximativ un an, sau ceva de genul și, teoretic, nici nu trebuie să o fac, având în vedere cu ce mă ocup.

Dar, din păcate, eram atât de obișnuit să simt buzele lui Taehyung lipite de ale mele încât acum mi se pare că trebuie să umplu acel gol cu ceva, așa că duc țigări la gură la ore alternante, în așa fel încât să le țin ocupate.

— Atunci când ai decis să accepți să locuiești cu mine știai în ce te implici, așa că liniște.
Râd, continuând să gătesc kimchi-ul pe care intenționam să îl mănânc pentru cină, chiar dacă e târziu.

Yoongi râde la rândul lui, îndepărtându-și geaca și așezându-se mai apoi la masă.

— Bine, morocănosule! Numai să deschizi după geamul pentru că urăsc ciuma asta, nu știu cum dracu faci. Fumezi și apoi salvezi lumea de fumul focului, ești chiar incoerent.

Sting focul și torn mâncarea în farfurii, observând abia acum ținuta lui.
Este un pic prea ocazională pentru gusturile lui. De obicei se îmbracă într-o modalitate mai căutată.

— Unde ai fost în seara asta? Povestește-mi!
Încep să mănânc, întrebându-l de noaptea lui pur și simplu din cauză că trebuie să mă distrag cumva.
Dacă mă gândesc la Taehyung stomacul mi se strânge, și dacă nu mănânc mâine dimineață nu pot să am forță pentru muncă.

— Oh, Dumnezeule! Trebuie să îți povestesc!
Yoongi înghite o bucățică de carne și apoi se ridică în picioare, abandonând bețișoarele pe masă.
Băiatul acesta a avut întotdeauna prea multă carismă pentru gusturile mele, dar ca un coleg este excelent, deci nu mă deranjează că locuiesc cu el.

— Trebuie să auzi asta! Merg în acest night club, știi cât de mult îmi plac, nu? Oricum, merg în acest loc și beau un shot, știi... ca să mă deconectez. Puțin timp după m-am așezat la o măsuță, astfel încât să pot să beau altceva și imediat după începe un spectacol de streeptease.

Înghit în sec, mutându-mi privirea pe mâncarea din farfurie.
Imediat îmi aduc aminte de Taehyung, de trecutul nostru împreună, de nopțile în care mă duceam să îl iau de la muncă pentru ca mai apoi să ne întoarcem acasă amândoi.
Acasă amândoi.

— Intră pe scenă acest băiat, Jungkook... tu nu poți să înțelegi. Era un înger, o divinitate coborâtă pe pământ. Era eteric... Dumnezeule, era de neconceput! Și atunci când a început să danseze... aproape că mă topeam pe scaun.