❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟏.𝟎

𝔠𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔷𝔢𝔠𝔢

𝑗𝑢𝑛𝑔𝑘𝑜𝑜𝑘'𝑠 𝑝𝑜𝑣

Când am venit aici pentru a vorbi cu Taehyung și să încerc să îl calmez, deschizând ușa cu vechea mea copie de chei, cu siguranță nu m-aș fi așteptat să se întâmple toate acestea.

Micuțul meu aproape că recădea în același tunel vechi, totul doar din cauza mea și a obiceiului meu de a nu-mi stăpâni emoțiile și ceea ce vreau să fac.

Sunt mult prea impulsiv.
Dacă chiar vreau ca lucrurile să meargă spre bine, de data aceasta, trebuie să îmi schimb abordarea și să frânez.

Mângâi din nou spatele lui Taehyung, care se strânge și mai mult de mine, în timp ce are fruntea sprijinită în scobitura gâtului meu și picioarele în jurul bazinului meu.

Pare atât de fragil în acest moment.
Dar în realitate știu că probabil este cea mai puternică persoană pe care o cunosc și nu voi mai cunoaște niciodată unul ca el.

— Micuțule, dacă cobori de pe picioarele mele, putem să ne ridicăm de pe această gresie rece și să mergem în bucătărie. Poate îți pregătesc un ceai de mușețel așa cum îți place ție și ne așezăm pe canapea, în așa fel încât să îmi povestești tot. Apoi mergem la culcare ca să te odihnești, mh? Ce spui?

Mă îndepărtez pentru a reuși să îl privesc în față, dar Taehyung își scutură capul și se aruncă din nou în scobitura gâtului meu, strângându-se de mine de parcă i-ar fi teamă că aș putea fugi.

— N-nu vreau să mă mișc de aici.

— Aici unde, micuțule? De la baie?
Ridic o mână pentru a-i mângâia părul, încercând să îl liniștesc.

— D-de aici, spune, sărutându-mi dulce gâtul pentru a înțelege că își dorește să rămână în brațele mele.

Imediat înțeleg totul.
Atunci când eram împreună și se întâmpla ceva urât, Taehyung se punea în brațele mele și nu se mai desprindea pentru nicio secundă.

Nici nu îmi amintesc de câte ori a trebuit să pregătesc de mâncare cu el pe umeri deoarece nu voia să se desprindă.
Probabil că în acele momente, când este mai sensibil, îi este teamă că aș putea să îl abandonez.

La început acest lucru mă făcea nervos, deoarece credeam că nu are încredere în mine.

Dar apoi mi-a explicat că ziua în care părinții lui l-au abandonat, în aleea în care a fost găsit, el plângea.
A început să plângă, iar mama lui a spus 'ce dracu', plânge mereu ăsta?' și apoi l-au lăsat acolo.