❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟎.𝟔

𝔠𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔰𝔞𝔰𝔢

𝑡𝑎𝑒ℎ𝑦𝑢𝑛𝑔'𝑠 𝑝𝑜𝑣

Cu un oftat profund intru în clubul The Moon, lăsând geanta care conține schimburile mele, apoi mă îndrept, calm, către tejghea pentru a bea ceva.

Dacă aș spune că în ultimele zile m-am simțit rău, probabil aș fi puțin respectuos în privința demnității mele.

În aceste zile am fost un eșec total.

Să vorbesc cu Jungkook, dacă acel lucru se poate defini 'vorbit', literalmente m-a distrus.

Ca de-obicei, atunci când este vorba de să mă facă să sufăr sunt foarte bun, într-un mod dezgustător.

Nu am mâncat aproape nimic, ba chiar o dată am și vomitat, și în timpul nopții nici măcar hanoracele cu parfumul lui nu m-au ajutat să dorm.

E ca și cum, în acest moment, îmbrăcămintea lui nu îmi mai este deloc de ajuns, nu acum când, după doi ani, s-a prezentat sub ochii mei.
Real.

Cum pot să mă mulțumesc, acum, cu un substitut?
Cum fac să mi-l scot acum din minte dacă îmi amintesc din nou greutatea exactă a mâinii lui pe șoldul meu?
Acum când îmi amintesc din nou timbrul vocii lui care tremură ușor la sfârșitul frazelor atunci când este nervos?

Nu pot.

Și asta nu îmi face bine.

Astăzi m-am prezentat la locul de muncă doar pentru că îmi era frică să fiu singur în casă.
În dulăpiorul sub chiuveta de la baie am ceva care, teoretic, nu ar trebui să am.
Psihoterapeutul meu nu știe asta.

Nimeni nu știe.

Îmi este frică să fiu singur în casă deoarece în aceste zile dorința de a deschide acel sertar și să scot afară chestia aia și să mi-o bag în corpul meu, este mult prea puternică.

Este un an.
Peste două săptămâni este fix un an de când nu mă ating de nimic.

Și totuși, am impresia că în curând voi da dracului tot.

Momentan m-am limitat doar să montez seringa, dar apoi am așezat-o la loc și am acoperit-o printre prosoape.

Simt că pot să mă destram dintr-un moment în altul.