ʜᵉʳᵒᵉˢ ᵃᵗ ᵈᵃʸ, ʟᵒᵛᵉʳˢ ᵃᵗ ⁿⁱᵍʰᵗ » ᴊʲᵏ

⁰²| ɪɴᴄᴇᴘᴜᴛᴜʟ

— Mă duc cu Jimin azi. spune brunetul în timp ce-și privea tatăl din capătul mesei.

–– Mașina deja a ajuns. îi replică acesta pe un ton autoritar, fără a-i păsa de spusele băiatului.

–– Jimin mă așteaptă. de data aceasta Jeongguk s-a ridicat de la masă vrând să plece, însă scârțâitul scaunului care a fost împins de bărbat pentru a se ridica, l-a oprit.

–– Ți-am spus că mergi cu mașina, fiule. Nu mai fi neînțelegător.

–– Nu vreau să o văd pe Lalisa, tată. Nu așa de dimineață.

–– Îmi pare rău, dar o vei vedea în fiecare zi. Ești iubitul ei, nu poți să fugi de ea la nesfârșit.

–– Îmi ești tată, sau îmi ești dușman? murmură Jeongguk ieșind pe ușă, văzând mașina de lux stând în fața vilei.

Din ea a coborât iubita lui, Lalisa, care i-a sărit în brațe.

–– Bună, Ggukie. Ce chipeș ești azi. spune fata sărutându-i obrazul celui din fața ei.

–– Și tu. spune el făcându-i semn să intre înapoi în mașină, intrând și el după ea.

Nu o ura sau ceva de genul, însă este prea lipicioasă și rea, egoistă, mincinoasă, răsfățață, se crede superioară tuturor doar pentru că tatăl ei este primarul, iar mama ei este model.

Tatăl lui l-a forțat să fie împreună cu ea doar pentru ca carierele amândurora în modă să crească. Totodată o cunoaște de când era mic, și acum să fie iubita lui este prea de tot, însă nu are cum să se opună.. Este marioneta tatălui său încă de la dispariția mamei lui.

Și-a scos telefonul și i-a tastat un mesaj lui Jimin în care îi spunea ce s-a întâmplat, apoi și-a concentrat atenția plictisit asupra iubitei lui, ce vorbea despre cum și-a machiat pisica, Bella, până au ajuns în fața liceului.

Jeongguk s-a dat jos pentru a-i deschide portiera lui Lalisa ca un gentleman ce e, însă ea a fost mai rapidă. A deschis-o fără a vedea că cineva trecea în acel moment prin fața mașinii.

Chiar când bătrânelul să primească o palmă de la acea ușă, Jeongguk imediat a închis-o, oftând liniștit.

–– Îmi pare rău! Sunteți bine? întreabă Jeongguk deschizând cu grijă ușa Lalisei.

–– Ce se întâmplă? întreabă bătrânul uitându-se în diferite părți, apoi Jeongguk observă perechea de ochelari ce era pe jos.

S-a aplecat și i-a ridicat, așezându-i la ochii bătrânului.

–– Mulțumesc enorm, tinere! Vei fi răsplătit într-o zi, pentru fapta ta.

–– Îmi place să ajut. Însă fiți mai atent data viitoare, la ochelari.

–– Desigur. spune acesta zâmbind larg și se îndepărtează.

–– Gguk scumpule, era să-mi prinzi piciorul! se revoltă Lalisa captând atenția brunetului.

–– Dacă îl loveai? Este un biet bătrân, dacă–

–– Blah, blah, blah. spune Lalisa prinzându-i mâna în a ei băiatului, trăgându-l apoi înspre intrarea în liceu.

☆

–– Yeeun! Vei întârzia dacă nu te trezești!!

Bruneta și-a deschis ușor ochii, primul lucru pe care l-a văzut fiind mama ei ce se pregătea să-i arunce un pahar de apă în față.

–– Sunt trează!! țipă ea speriată, sărind din pat în partea opusă mamei ei. Cât este ceasul?

–– Mai ai douăzeci de minute să te pregătești și să ajungi înainte să se sune! Grăbește-te!

Yeeun s-a teleportat în baie, făcându-și rutina cu viteza luminii. A ieșit și s-a îmbrăcat cu o salopetă, coborând rapid jos și luând în mână un mic sandwich și un biscuite cu ciocolată ca desert.

–– Nu mai am timp să mănânc. Nu vreau să întârzii în prima zi. Cum arăt? își întreabă mama zâmbind.

–– Arăți foarte bine! Succes la liceu, draga mea!

Fata a zâmbit și s-a grăbit să iasă pe ușă, văzând că dincolo de stradă, vizavi de casa ei, se afla liceul.

Se afla în gândurile ei în timp ce pășea cu pași mici înspre trecere. Dacă nu se va integra? Dacă nu va avea prieteni? Cu cine va sta în bancă?

Acest gen de întrebări îi invadau mintea, mâncând cu guri mici sandwich-ul ce îl avea în mâna stângă.

A ieșit imediat din gândurile ei când a văzut un bătrân în dreapta ei ce avea un baston în mână, și se uita nedumerit în jur atunci când pietonii aveau verde. Dar desigur cu toții îl ignorau de parcă nici nu s-ar fi aflat acolo.

–– Domnule? întreabă ea coborând puțin la nivelul lui, iar el își întoarce capul înspre fată. Aveți nevoie de ajutor?

–– Am îmbătrânit.. Nu mai văd bine. Este roșu sau verde? întreabă el privind înspre semafor, mijindu-și ochii.

–– Dați-mi voie. spune fata ajutându-l pe bătrân să treacă pe cealaltă parte a trecerii.

–– Îți mulțumesc foarte mult! exclamă el zâmbind.

–– Pentru nimic.

Yeeun și-a adus aminte de ceva, deschizându-și imediat ghiozdanul și căutând ceva într-un buzunar.

–– Poftim! Sunt vechii mei ochelari de vedere. I-am folosit acum un an, însă nu mai am nevoie de ei. spune fata zâmbind, întinzând mâna cu ochelarii înspre bătrân.

–– Oh, dar nu trebuie.

–– Insist. Nu-mi mai trebuiesc.

Bătrânul a zâmbit și a luat ochelarii din mâna fetei, ridicându-și apoi privirea înspre ea.

–– Voi întârzia la liceu! O zi bună și sper să vă ajute ochelarii! spune fata făcând o plecăciune, apoi o ia la fugă înspre liceu.

–– Ochelarii o să mă ajute pe mine cum vei ajuta tu Parisul, Yeeun. spune bătrânul zâmbind.