ʜᵉʳᵒᵉˢ ᵃᵗ ᵈᵃʸ, ʟᵒᵛᵉʳˢ ᵃᵗ ⁿⁱᵍʰᵗ » ᴊʲᵏ

²³| ᴄᴏsᴍᴀʀ

Începutul unei noi zile și sunetul unei alarme blestemate au trezit-o pe bruneta al cărui vis a fost brusc întrerupt, înjurând în gând și frecându-și somnoroasă ochii în timp ce a realizat că discuția avută cu Motan Noir nu a fost un vis.

— N-am făcut vreo prostie aseară, nu? își întreabă derutată kwami-ul, Tikki dându-și o micuță palmă peste frunte.

— Fii serioasă, Yeeun! Te comporți de parcă te-ai trezit după o noapte de beție! Of, se vede cât de mult te-au obosit luptele cu răufăcătorii..

— Ai dreptate, scuze..

Micuța buburuză roșie a lăsat un oftat îngrijorat să atace urechile tinerei care și-a întins mușchii corpului înainte de a se da jos din așternuturile comode.

— Nu trebuie să-ți ceri scuze. Hai ridică-te și pregătește-te pentru liceu, eroino.

Alintul folosit de kwami i-a trezit brunetei alte amintiri, blocându-se preț de câteva secunde în care a meditat asupra conversației de aseară cu partenerul ei.

— Chiar am acceptat să mă întâlnesc și în seara asta la turn cu Motan Noir, ca Yeeun, nu ca Buburuza. Este în regulă?

O întreabă pe Tikki tocmai acum conștientizând că nu s-a consultat deloc cu prietena ei cea mai bună, făcând-o pe cea mică să zâmbească strâmb.

— Este decizia ta, Yeeun, iar totul este în regulă din moment ce nu îi vei dezvălui identitatea ta.

Yeeun nu a mai replicat nimic înapoi, în schimb făcându-și drum către baia camerei pentru a-și face rutina de dimineață.

Când a sosit vremea ca fata să-și părăsească căminul, bruneta a traversat strada pentru a începe să urce scările liceului, însă a fost oprită de o mașină cunoscută care a oprit lângă trotuar pentru ca un elev să coboare.

Și-a menținut privirea pe geamurile fumurii până ce Jeongguk a părăsit mașina privată a tatălui său, brunetul imediat făcând contact vizual cu ochii fetei care s-a oprit pentru a-l aștepta.

— Yeeun, hei!

— Hei, Jeongguk!

Băiatul a mărit puțin pasul pentru a ajunge față în față cu colega lui de clasă, urmând să-și fixeze privirea în a ei și să se blocheze întrucât nu știa cum să aducă vorba de blocul de desen pierdut.

— De ce mă privești așa? Am ceva pe față?

Întreabă Yeeun confuză în timp ce își scoate telefonul din buzunar pentru a se analiza în ecranul stins al acestuia, determinându-l pe tânăr să revină cu picioarele pe pământ și să scoată cu o mișcare rapidă blocul de desen ce-i aparținea brunetei din ghiozdanul lui.

— Ai pierdut ăsta ieri, în timp ce fugeai de frica Jucătoarei.

Fata și-a încruntat sprâncenele la vederea obiectului ei căruia nu-i observase până acum lipsa, ridicându-și din nou privirea în ochii brunetului înainte de a-i zâmbi cald.

— Mulțumesc că l-ai luat tu, și nu mi-ai permis să-l pierd de tot.

Rostește recunoscătoare Yeeun înainte de a apuca jurnalul gros, având o tentativă de a se întoarce cu fața către liceu în semn de plecare, însă s-a blocat când a văzut că băiatul nu avea de gând să se miște.

— Mergem?

— Îl placi pe Motan Noir?

Întrebarea pe care Jeongguk nu s-a putut abține din a o face auzită a întrerupt glasul tinerei care a rămas cu gura căscată de uimire, ochii ei deschizându-se larg în încercarea înțelegerii vorbelor auzite.