Cartea are nevoie de editare!!! PAUZÃ!
Tânărul Taehyung pãrea un licean obișnuit din toate unghiurile posibile,un adolescent ce gusta din fructul vieții pe zi ce trecea-foarte apreciat de cei din jur,considerat băiatul perfect.
Însã asta era doar ce...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
***
Mereu m-am întrebat oare dacă ajungeam în alt oraș și nu aici ,oare ce se alegea de mine?Sună pripit cum am gândit întrebarea asta dar adevărul e că chiar mă rodea pe interior și pe o parte mă simțeam ușurată de faptul că această mutare mă ajutase enorm,dar oare schimbarea asta o reprezenta pe vechea eu?Și nu,nu la cea de acum câteva luni ,ci de cea de acum câțiva ani...
Cred că niciodată nu-mi petrecusem atâta timp gândindu-mă așa profund,așa detașată de lumea în care trăiesc încercând să fac o legătură între eu de acum și cea de dinainte ,dar fără succes.Trecutul și amintirile mele erau foarte vagi,în afară de câteva lucruri dar fără nici un rost,ce rost mai avea dacă copilăria mea am uitat-o parcă de tot,mă chinui să îmi aduc aminte ceva iar din câte îmi spuse mama cu timpul unele amintiri dispar odată ce cresc și doar cele importante și memorabile rămân mereu acolo...însă eu nu știam ce să cred,oare chiar spunea adevărul?Ori am eu pierderi de memorie?Dar cine știe...
Nici nu remarcasem că deja orele erau gata până ca Eunji să-mi atingă umărul trezindu-mă la realitate,remarcând că clasa era deja goală;
— S-a întâmplat ceva interesant de ești așa îngândurată azi?
M-a întrebat făcându-mi semn să mă grăbesc.De răspuns nu i-am răspuns ,ci doar i-am schițat un zâmbet dându-i de înțeles că nu, deși nici eu nu știam.
— Hai să mergem!
Am luat-o de umăr si am iesit din clasă înainte să ne îndreptăm spre sala de sport.
Sportul fiind ultima oră pe ziua de azi, deși nu aveam de gând să particip la activitate îmi propusem să nu fac absențe în ciuda lucrurilor pripite pe care le-am comis în ultima vreme,doar să afle ai mei că am tras puțin chiulul, și cât despre detenție mă rog să nu afle nimic despre asta...că aveam să dau de necaz.
— Pf uite-i!Credeam că Domnul Kim o să-i țină toată ziua la detenție.
Vorbele lui Eunji mă făcu să-mi întorc capul la 90 de grade și să zâmbesc instinctiv când văzusem imaginea din fața mea.Mi-am dat ochii peste cap râzând și cu pași mici m-am îndreptat către cel ce se presupunea că ar fi liceanul de Kim Taehyung,deși după mine părea mai mult copilașul Kim Taehyung.
— Na-Eun!Mi-a zâmbit cald când îmi sesiză prezența înainte să-și ducă brațul în juriul gâtului meu.Ce bine că am scăpat ,chiar voiam să te sun și să mergem să mâncăm ceva,mi-e foame!
Am zâmbit iregulat când l-am prins mângâindu-și stomacul ,mimând o expresie jucăușă.
— Și sportul?Avem oră!I-am dat un bombârlac în frunte ceea ce îl făcu să se strâmbe.Nu putem să plecăm pur și simplu.
