Ｍｒ.Ｂｉｐｏｌａｒ|Ｋ.ＴＨ

₵₳₱ł₮ØⱠɄⱠ 11

Părerea mea asupra lumii devenii absurdă,mereu am crezut că oamenii sunt drăguți și amabili cu toată lumea,asta era părerea mea în copilărie datorită poveștilor pe care Bunica mi le citea mereu.Dar se pare că toate acele povești erau doar baliverne bazate pe fapte imaginare creeate cu imaginația omului prinzând viață.
Omul cred că e cea mai periculoasă ființă de pe acesta lume.Și ăsta era adevărul.
Buna intenţie se dovedeşte prin fapte. Faptele bune
ne aproprie tot mai mult de lumină. Faptele armonioase sunt generate unele de altele, într-o desfăşurare neîncetată. Este o curgere continuă a luminii.
Fiind într-o lume unde trăiești doar prin vorbele oamenilor nu e bine.
Chiar dacă eram puțin mai diferit de unele persoane din cauza comportamentului meu schimbător asta nu mă derifenția cu mai nimic față de celelalte persoane.Eram la fel,doar că fiecare avea ceva special ceea ce îl deosebea.

Niciunul dintre oamenii care m-au rănit în trecut, nu e mai fericit decât bine,uneori chiar aș fi vrut să le plătesc cu același monetă dar cineva...
O persoană foarte dragă mie care din păcate nu mai e printre noi,m-a învățat că răzbunarea nu are nici-un rost dacă vreau să mă răzbun...

Și din nou mă rătăcisem în gândurile mele nebăgându-l în seamă pe Jungkook care tot mă striga.
Cu gluga pe cap și rucsac-ul în spate am luat-o din nou la drum spre casă.Habar n-aveam de ce dar pe totată durata drumul mă gândisem doar la întâmplarea de azi.Chiar crezusem că mă puteam controla,dar de ce am reacționat astfel?De ce aveam un sentiment ciudat când o vedeam pe asta în preajma altcuiva dorindu-mi nu mai eu să fiu acela care vrea să stea în preajma ei...

Trezit din gândiri în momentul în care soneria telefonul sună de zor în buzunar.
Am oftat zgomotos în momentul când am văzut apelantul.

" Ce vrei..."

Răspunsem iritat însă am fost suprins să nu primesc nici un răspuns,însă respirația mult prea accelerată mă deruta.

" Pabo!"....

Am strigat din nou dar nimic.
Lucru care mă îngrijoră fiind că mi s-a părut că la telefon pe fundal am auzit o voce de bărbat.

"Yaboseyo Na-Eun!Pabo spune ceva!...."

Sprâncenele le aveam încruntate iar mâinile îmi tremurau devenind agitat.
În momentul de față nu mai conștiientizam bine.Iar vaga mea era că Idioata păți ceva.
Țineam telefonul la ureche cu sufletul la gura ca Na-Eun să-mi răspundă o dată însă în loc de un răspuns țipătul lui Na-Eun îmi răsuna în minte.
Înainte ca apelul să se îmcheie...

" Ce naiba se întâmplă aici!?"

***

Bărbatul lăsă un rânjet să-i iasă la iveală făcând un pas spre fată.
Din instinct fata făcu un pas în spate ajungând să se lipească de peretele rece al blocului.Inima i-o lua la goană când bărbatul în negru veni și mai aproape de ea blocând-o.

" Lăsă-mă în pace!"
Încercă să-l împinge însă acesta îi blocă mâinile deasupra capului imobilizând-o cu totul.
Privirea ei căzând pe telefonul care era lângă picioarele ei iar pe ecran era numele lui Taehyung.
Se smucea în toate părțile încercând să-l îndepărteze însă bărbatul era de 10 ori mai puternic decât ea,iar prezența lui o înspăimână mai ales că lumina lunii se reflecta pe fața lui dezvăluind o cicatrice urâtă de la ochiul drept în jos.Fapt care o înspăimânta pentru a zecea oară pe seara asta.