Ｍｒ.Ｂｉｐｏｌａｒ|Ｋ.ＴＨ

₵₳₱ł₮ØⱠɄⱠ 15

***

Na-Eun Pov.

Uneori viața e așa imprevizibilă încât te poți aștepta de la orice,dar în cazul meu era contrariu.Nici în ruptul capului nu m-aș fi gândit că voi ajunge în asemenea situație,una de care nu știam cum să scap.
Aproprierea dintre noi m-a făcut să înghit în sec,spațiul era mult prea mic și puteam să jur că eram roșie toată,fapt care făcea ca atmosfera să devină și mai sufocantă decât era deja.Oricât de tare îmi doream să par neafectată și să-mi controlez emoțile de data aceasta chiar nu puteam,îmi doream să devin indiferentă ca alte dăți,însă,aproprierea asta bruscă mă împedică să mă pierd cu firea,neputând să-mi dau seama de ce se întâmplă în jur.Avea un efect imens asupra pea pe care nu-l puteam descrie dar care el îl expluata la maxim.
Aveam buzele între-deschise cu motivul de a vorbi,însă,înainte să pot să scot vreo vorbă,acțiunea lui mă duse în culmea confuziei.
Inima îmi bătea accelerat,mai ceva ca un atlet ce se străduia să treacă de linia de finish,acest lucru mă marcase pe loc.
Fără să acționez,în vreun fel,acesta deja mi-o luase înainte.Clipiam nestingherit încercând să-mi dau seama ce se petrece,credeam că visez, însă,nici pe de parte nu era așa.Nu știu dacă era intenționat sau doar un impuls,cee ce mă determină să fiu mai confuză de cât eram deja.Și într-un moment de neatenție,buzele îmi fusese acoperite de cele ale brunetului,nu știam cum să reacționez.–––Se putea numi un sărut?Sau era doar un accident?
Cu precizie nu știam cum ar trebui să-l numesc,tot ce știu e că în interiorul meu era un adevărat haos,niște senzați ciudate și fiori pe șirea spinări îmi invada corpul,aducându-mă în culmea extasului.
Timpul parcă se oprii în loc,iar eu deasemenea,parcă eram amuțită,și asta doar a celor 2 porțiuni de carne ce le atingea pe ale mele.
Fară să vreau,din instinct mi-am închis ochii.Probabil suna hilar,dar așa am simțit,însă,totul se spulberă când lătratul micuțului Yontan mă trezi,determinându-mă să mă îndepărtez ușor de brunet.

Taehyung mă privea cripsat,nu puteam citi vreo expresie anume,și asta era al naibii de frustrant .Băiatul ăsta știa așa bine să-și ascundă emoțile,pe când eu...Eu eram așa ușor de citit,și puteam să jur că fața mea roșie mă dase de gol.
Am plescăit din buze nervoasă,fiind sigură că-i atrasem atenția brunetului ce se ridică în picioare,eu fiind în același loc.
Între noi devenii o liniște deplină demnă de toată nebunia la cât de sufocantà putea fi.
Mi-am îndreptat atenția spre brunet,așteptând o explicație plauzibilă,însă de un răspuns din partea acestuia,totul dispăru când micuțul patrupet începu a se foii neastâmpărat,și într-un moment de neatenție,bine înțeles din cauza mea,acesta ieși rapid afară,luând-o la goană din cort.

––– Yontan stai!

Ieșisem rapid din cort,Taehyung urmându-mă.Doar gândindu-mă că Yontan fugise noaptea prin pădure îmi provoca teamă.
Fără să mai stau pe gânduri o luasem la goană spre focul de tabără cu speranța că poate îl voi găsi undeva ascuns,însă,era de negăsit.Destul că dispariția micuțului meu patruped mă îngrijora,dar lipsa lui Eunji mă terifia.
Din câte înțelesem,Jimin a plecat mânios și Eunji după el.Lipseau de mai bine de jumătate de oră ceea ce ne îngrijora pe toți.
Taehyung la fel,veni și el lângă noi.Profesora ne spuse că trebuie ar să fie prin apropriere,și că ar trebui să ne calmăm.
În timp ce profesoara ne sfătui să stăm în grup și să nu ne îndepărtăm unul de altul,eu am făcut contrariu,odată ce profesoara plecă,m-am furișat încet,îndepărtându-mă de tabără,nu îmi păsa dacă era noapte și întunericul bezmetic domnea pretutindeni,trebuia să-mi găsesc micuțul,și mă uram fiind că a trebuit să-l iau cu mine.
Fară nici-o mustrare de conștiință o luasem pe cărare ce ducea spre partea cealaltă a Campping-ului.O ușoară rafală de frig mă cuptinse,urmând să-mi trag  fermoarul gecii până la gât și să îndrept lanterna telefonului spre drum...