Cartea are nevoie de editare!!! PAUZÃ!
Tânărul Taehyung pãrea un licean obișnuit din toate unghiurile posibile,un adolescent ce gusta din fructul vieții pe zi ce trecea-foarte apreciat de cei din jur,considerat băiatul perfect.
Însã asta era doar ce...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~~~~~~~~*~~~~~~~~~
Eu puteam fi atât de naivă încât nu mă înțelegem nici eu.Crescusem cu gândul că oamenii pot fi ușor de citit datorită gesturilor și acțiunilor lor ce dădeau de lămurit ceea ce simt.Însă cert era că nu mereu putem depinde de ceea ce ne dorim,nu întotdeauna e ceea ce vrem să pară.Fapt ce mă aduce la concluzia că omenirea e făcută ca să ne inducă în eroare defiecare dată,la fiecare pas pe care îl facem crezând că e bun,când defapt acei pasi te aduc mai mult în pierzanie.
Asta îmi dovedi Taehyung cu fiecare gest pe care îl făcea,nu mai spun de schimbările lui bruști de personalitate.La început mă obișnuisem crezând că nu era ceva grav,însă în ultima perioadă îmi dovedise asta prin lucrurile mărunte ce le găseam. Ultima dată când îl văzusem fuse în tabară de atunci rupsesem orice legătură,nu e ca și cum am fi avut una,fiind una mai strânsă,dar cu certitudine cred că eram prieteni.Sau așa credeam? De ce va vreme ajunsem la concluzia că nu-l cunoșteam deloc în adevăratul sens al cuvântudispreeram cea care se deschidea în fața lui,iar el era cel care asculta tot.Dar de ce va timp aveam câteva mustrări ce mă făceau să cred adevărul va ieși la iveală,dar când?
În ziua aceiea se comportase atât de ciudat,încât credeam că vrea să-i cad din nou în plasă și să mă sărute,dar inevitabil singurul lucru pe care îl făcea era să se aproprie de mine. Respirația lui fiindu-i suflată asupra mea.Iar ochii ––– acei ochi erau parcă o mare neagră plină de ură și dispreț.Și pentru o secundă credeam că avea să-mi facă ceva asta îmi dase impresia când îmi strânse îmchieturile mâini așa de tare încât crezusem că nu mai aveam să scap prea curând. Timpul parcă se oprii în loc,simțind doar durere în acel momemt,parcă nu mai era el–– nu mai era acel băiat drăguț și prietenos cu zâmbetul pătros pe față,era cu totul o persoană ce ascundea în spatele lui doar mister,fapt care mă îngrozi. Dar oare de ce?De faptul că-l făcusem ciudat? Nu știu care era motivul,însă aveam câteva mustrări ce mă determina să mă îndepărtez de el,și pe o parte nu, însă nu știam cu precizie de ce,în mintea mea era un adevărat haos ce brunetul își avea o mare parte în el.
Și așa trecuse timpul pe lângă mine,iar eu încercând să-mi pun gândurile la punct dar cu ce preț?când eram în același criteriu. Trecuse deja 2 sãptămâni decând nu m-ai ieșeam din casă,deși vacanța de iarnă în curând era pe sfârșite eu mi-o pierdeam stând în pat vizionând diverse kdrame ce printre unele mă regăseam. Eunji mai obișnuia să vină în vizită pe la mine cu Jimin.Era ciudat fiind că roșcatului nu-i stãtea în fire să fie atât de drăguț,dar din câte se părea Eunji avea un efect imens asupra lui,fapt ce mă bucura.
Cu Sehun nu mai ținusem nici-o legătură încă din ziua când luasem vacanța de iarnă,și sincer îmi era dor să-l am în preajmă și să râd cu el.Nu-l știam nici pe el de multă vreme dar aveam impresia ca-l știam de o viață.Era așa ciudat,dar asta simțeam. Uneori eram așa ciudată încât nu eram diferită de Taehyung.Și fară să vreau,îl aducesem în temă din nou,era așa hilar cum că mereu ceva începea de la el și la el să sfârșea...
