Dragoste La Limita Supraviețuirii

Amintiri Dureroase

Cu mâinile rezemate de tocul ușii, îmi sprijin corpul slăbit, care nu se mai poate susține singur. Îmi ridic privirea spre bărbatul din fața mea, care mă privește zâmbind cu superioritate.

Deși este tatăl meu, îmi este dificil să simt afecțiune pentru el. Singurul lucru care îmi permite să-l văd ca pe o persoană normală, cu suflet, sunt ochii lui. Ochii prin care o văd pe ea. Pe sora mea plecată mult prea devreme. Îi seamănă atât de mult, încât privindu-l, dorul meu se alină.

Amintirile pierderii surorii mele au revenit cu intensitate, provocând o durere profundă și o slăbiciune fizică. Moartea ei a fost un eveniment tragic care m-a afectat profund, lăsând un gol imens în viața mea.

De asemenea, îmi amintesc decizia Alessiei de a părăsi domiciliul părinților  cu bărbatul pe care îl iubea. Entuziasmul din ochii ei și zâmbetul larg care îi lumina fața atunci când și-a luat rămas bun sunt încă vii în mintea mea. Mi-a promis că vom ține legătura, dar, din păcate, nu am mai primit nicio veste de la ea.

După o perioadă de patru ani de la plecarea sa, încă așteptam cu nerăbdare să vină să mă salveze. Când telefonul a început să sune, am răspuns cu un zâmbet pe buze, gândindu-mă că îngerul meu salvator avea să-mi aducă vestea care îmi va schimba viața. Mă așteptam să-mi spună că este pe drum, să-mi pregătesc bagajul, pentru că mă va duce departe de tot acest coșmar. Dar soarta nu a fost de partea mea. Viața mea a fost într-adevăr schimbată, dar nu așa cum mă așteptam. Respirația mi s-a oprit pentru câteva secunde bune, iar privirea mi s-a întunecat. Era totul o ceață densă care nu putea fi înlăturată cu ușurință. La celălalt capăt al telefonului, o voce feminină mi-a dat vestea cruntă. Sora mea și viitorul meu cumnat au suferit un accident grav de mașină care le-a luat viețile și a fost imposibil să se mai poată face ceva pentru ei.

Copilul care se dezvoltă în uterul surorii mele a avut o șansă la viață. A fost un miracol, conform medicilor. A fost o minune, iar această minune îmi va da puterea să merg mai departe.

Într-adevăr, așa s-a întâmplat. Când i-am atins mânuțele, am simțit o putere interioară. Suferința mea a devenit nesemnificativă în acel moment. Copilul conectat la aparate avea nevoie de mine. Avea nevoie de protecția mea. El era singurul meu sprijin, iar eu eram singura lui speranță. Mi-am jurat că îl voi proteja toată viața mea, de orice pericol, de orice furtună, de orice rău. Indiferent de circumstanțe, voi veghea asupra moștenirii surorii mele, chiar dacă va trebui să fac sacrificii personale.

Situația s-a dovedit a fi mai complexă decât am anticipat inițial. Individul pe care îl numesc tată, deși nu am simțit niciodată o legătură paternă cu el, nu a părut afectat de decesul fiicei sale mai mari. Pentru el, ea era deja decedată din momentul în care a ignorat cuvântul său și a părăsit domiciliul. Cu toate acestea, a devenit agitat când a aflat că aceasta a lăsat în urmă un copil din flori, o situație pe care o considera rușinoasă.

Respingea categoric propunerea de a-și aduce „nepotul” acasă pentru a-l crește și a avea grijă de el. Din fericire, soția sa a intervenit în favoarea noastră când am menționat despre beneficiile financiare oferite de stat pentru creșterea copilului. A reușit să-l convingă pe soțul ei, iar interesul financiar i-a determinat să-și accepte nepotul.

  Timpul trecea și simțeam că voi ceda în orice moment. A fost extrem de dificil să-l cresc pe copil. Tatăl meu și soția sa nu s-au implicat deloc în creșterea lui Edwin. Cea mai grea perioadă a fost atunci când l-am adus acasă de la spital, după înmormântarea surorii mele, la care am participat doar eu și o verișoară. Cei doi nici nu s-au uitat la copil, erau indiferenți, cu un suflet rece ca un sloi de gheață. Își făceau planuri cu banii primiți de la stat, care trebuiau să mă ajute în creșterea lui. Dar nu am beneficiat nici măcar de un dolar. Aceasta fusese condiția lor: ne primesc în casă, dar banii îi vor lua ei... Căci, după spusele lor, nopțile nedormite din cauza plânsetelor nu erau gratuite. M-am resemnat, nu aveam alternative.