Mᴀɴɪᴀᴄ :𝚓𝚑𝚜:✔︎

1

"HS"

Inscripționă HoSeok cu cuțitul, inițialele sale pe trupul femeii pe care o omorâse în urmă cu câteva minute.

Zâmbi maniacal dându-se în spate câțiva pași încât să-și privească așa-zisa artă.

Peretele alb era pătat cu sânge, ce acum se închegase puțin. Mâinile roșcatei erau legate cu sfoară, strânsoarea ei fiind atât de mare încât se putea obsera asta prin faptul că încheieturile ei erau deja vinete.

Pe întregul trup avea tăieturi de diferite mărimi, dar pata de sânge de pe pieptul femeii, locul în care fusese înjunghiată, era mult mai proeminent decât celelalte tăieturi.

- Ei bine, cred că e gata. spuse HoSeok privind totul mândru de el însuși, cu mâinile în șold.

Se întoarse, având de gând să părăsească apartamentul acum lipsit de viață. Însă, în drumul său prin întuneric se împiedică de un mic dulăpior, așezat lângă fereastră.

De pe el căzu un obiect, dreptunghiular, dar nu foarte voluminos. Bărbatul îl ridică de pe jos curios, îndreptându-l spre lumina lunii.

Era o fotografie cu femeia pe care o ucise și încă o fată. Avea ochii mari negri, față rotundă . Tenul îi era albicios iar buzele erau de o mărime medie.

- Frumos. zâmbi HoSeok în colțul gurii, după care luă rama cu el.

Sări rapid geamul, după care se îndreptă spre locuința sa, pe străzile întunecate și pustii ale Seoulului.

***

- Cum mama dracului nu poți rezolva cazul?! urlă șeful departamentului de criminalistică din cadrul instituției de poliție din Seoul.

- Sunt puține dovezi domnule. Piste zero, martori oculari zero și să nu mai vorbim de faptul că suspectul e căutat de mai bine de șase luni. rosti rapid Yu-bi, dar imediat simți cum obrazul îi este lovit puternic.

- Ascultă bine Yu-bi pentru că este pentru ultima oră când îți spun. Dacă până la sfârșitul verii cazul nu este rezolvat, ești concediată! își lovi bărbatul pumnul de birou privind-o urât.

- Am înțeles! făcu femeia o scurtă plecăciune după care ieși din biroul șefului ei.

Își masă ușor obrazul ce încă o ustura destul de tare. Firar al dracu. De ce a fost ales tocmai el șef? Nici măcar nu știe cum să se comporte cu subalternii lui.

Oftând, Yu-bi merge la biroul ei, luându-și telefonul și cheile mașinii, ieșind mai apoi din clădirea poliției.

Se îndreaptă cu pași repezi spre mașină deoarece era mai mult decât sigură că sora ei o aștepta acasă. Nu voia s-o lase singură prea mult timp noapte, putând fi foarte speriată.

Cele două surori erau gemene, doar că din păcate sora lui Yu-bi , Yu-mi era diagnosticată Alzheimer încă de la naștere. Nu putea face mai nimic singură. Avea dificultăți în vorbire și uita anumite lucruri.

Cu toate că Yu-bi uneori era sătulă până peste cap de a avea grijă de sora ei, nu o putea lăsa baltă. Nu era vina ei pentru că avea această boală, iar ea în calitate de soră trebuia s-o ajute și să-i fie alături.

Afundată în gânduri în timp ce conducea, nu observă semaforul ce era roșu, dar reuși să oprească la timp înainte de a lovi un bărbat ce traversa trecerea de pietoni.

Acesta avea un hanorac alb, pătat pe cici pe colo de roșu închis. Yu-bi îl privi speriată crezând că pățise ceva, însă când dă să deschidă portiera pentru a-l întreba dacă e bine, străinul se făcu nevăzut în întunericul nopții.

Bruneta era confuză dar și speriată în același timp. Ce era cu acel tip ciudat? Scutură rapid din cap, reluându-și drumul spre apartament.

Ajunge în scurt timp, parcând mașina în parcarea blocului în care locuia. Yu-bi urcă rapid treptele spre apartament știind că o lăsase pe sora ei prea mult timp singură și probabil acum era speriată.

Introduce rapid codul ușii, după un clichet, ușa deschizându-se. Intră în apartament, descălțându-se la intrare, pășind mai apoi înăuntru.

Toate luminile erau stinse, o liniște ciudată fiind prezentă. Oare dormea? Sau pățise ceva? Se întrebă Yu-bi, pășind ușor înainte cu o oarecare frică.

- Yu-mi, am ajuns! strigă ea, sperând că bruneta îi va răspunde sau va veni la ea așa cum făcea de obicei.

Dar totuși nimic. Niciun pas nu se auzea, niciun glas. Yu-bi începu a se speria destul de tare. Încearcă întrerupătorul din living, dar becul nu se aprinsese.

" Perfect!" pufni bruneta, dându-și ochii peste cap.

Își aprinde lanterna telefonului, plimbând-o prin toată încăperea dar nici urmă de Yu-mi. Se îndreaptă spre bucătărie, făcând la fel ,dar nici acolo nu era. De asemenea baia era goală.

Mai rămăsese un singur loc în care nu verificase. Camera ei. Pași oarecum neîncrezătoare spre ușa ce ducea spre camera surorii sale. Ajunsă în dreptul ei, apasă clanța ușor în jos.

Îndreptă lanterna telefonului spre centrul camerei, dar înlemni în loc fără a putea face sau spune ceva. Privea plină de șoc și groază în încăperea întunecată.

Yu-mi zăcea moartă pe pat într-o baltă de sânge.