Puterea din suferinta

Capitolul 5

Ada:  Conduc cu viteza , deși e iarnă drumul e destul de curat și gol ,așa că pot circula în voie.Mai am puțin și ajung la calea ferată părăsită din pădure.Trec prin tunel și ajung în pădurea care acum e ninsă,albul imaculat arată ca un peisaj mirific din povești.Trec încet prin ea pe cărarea ce duce la cascada din pădure un loc liniștit și frumos unde tata a hotărât să facă locul nostru de antrenament.Desi nu se vede locul e în spatele cascadei e foarte greu să îți dai seama că acolo e ceva .
  În sfârșit ajung .Iau cheia de la gât și o introduc în locul special creat pentru ea.Nu am mai fost aici de când tata s-a îmbolnăvit.Intru înăuntru și merg spre sala de antrenament,dau la sacul de box 🥊 până acesta cedează și îl iau pe următorul la rând.
   David:. - Daca dai tot așa nu o să mai ai pe ce să te descarci!
  - Cum ai intrat aici?De unde știai că sunt aici?
  -Si eu am făcut aici primele antrenamente,aici am fost la început până ce mama a decedat!
   - Ce vrei de la mine?De ce ai plecat când am fost mică?
   - Vino îți voi spune ,hai să mergem în biroul tatei!
  Îl urmăresc cum merge hotărât spre birou ceea ce înseamnă că e adevărat tot ce zice până acum.Ajungem in birou ne facem câte o ciocolata calda,tata avea de toate in acest loc mirific și bine ascuns și ne punem jos ,pregătită să îl ascult pe frățiorul meu.
  - Când te-ai născut tu am fost cei mai fericiți,ai fost un copil foarte dorit și asteptat.Eu împreună cu mama aveam grijă de tine ,eram mândru că pot avea grija de tine și mereu ziceam că o să bat toți băieții care te vor supăra.Intr-una din zile când stăteam cu tine mama a început să se simtă rău, m-am speriat foarte tare dar nu m-am pierdut cu firea am sunat repede după salvare și pe urmă pe tata.In 5 minute salvarea a fost la noi împreună cu tata Ei au mers la spital iar eu am rămas acasă cu tine plângând lângă pătuțul tau.Erai prea mică să ști ce se întâmplă,după o jumătate de oră a apărut bunica să stea cu noi.Am întrebato dacă știe ceva de mama ,ea a început să plângă .Atunci am înțeles că mama nu se mai întoarce.
După două ore a apărut tata alb că varu la fața și plâns de durere .
- Vino David trebuie să vorbim!
  - Da tata!
  - David mama ta nu se mai întoarce acasă!
   - Știu tata,știu!și atunci am dat drumul lacrimilor !
  - Dupa înmormântare am inceput sa lipsesc de acasă,mergeam și făceam doar rele până într-o zi când tata ma găsit și a hotărât să mă ducă la agenție unde să mă pot descărca dar sa fiu și sub ochii lui.Atunci am decis împreună că o să îți spunem adevărul când vei împlini 18 anii!
Mai ai puțin până atunci ,a trebuit să revin mai repede lângă tine dar nu regret nimic ,ești surioara mea și așa vei fi mereu.
Stau și îl privesc uimită la tot ce îmi zice ,nu pot sa cred că nu am știut atâtea lucruri până acum.
  - Iarta-ma că am fugit așa de acasă ,pentru mine era prea mult l-am iubit mult pe tata și nu mă pot obișnui cu asta.
   - E în regulă,e greu la inceput dar va fi bine cu timpul!
   -. De când ști să conduci motocicleta?tata nu mi-a spus că ști!
  -. Am învățat de la un coleg de școală!tata nu știa nimic !
  -Vino e timpul să mergem acasă, toți ne așteaptă!
  - Să mergem ă David....
- Da?
- Mulțumesc că ai venit după mine!
   - Oricând surioară!
Conducem spre casă fiecare pe motocicleta lui,mai avem puțin și ajunge când îl văd pe David că o ia pe altă stradă,îl urmez deși nu știu unde vom merge .
  Îl văd că se oprește în fața unei căsuțe mici ,dar frumos aranjata și o grădină micuță.Imi face semn să opresc lângă el.
  - Ce este aici?
  - Aici am locuit noi ,când tu te-ai născut!
Rămân uimită și nu mai înțeleg nimic, după câteva secunde David mă trezește la realitatea.
  -Vino vreau să îți arăt ceva !
Îl urmez în liniște doar zăpada scârțâie sub picioarele noastre ,ajunși în fața ușii văd că scoate o cheie de sub prag,se pare că e demul acolo praful lăsând urme pe degetele lui David .
Deschide ușa și dintr-o dată mă lovește un miros familiar!
David se uită la mine și își dă seama .
- E mirosul mamei...a rămas în această casă și tata nu făcea fața durerii așa că a hotărât să vă mutați la bunica dar casă nu a vânduto niciodată, întotdeauna zicea că va veni ziua în care tu te vei bucura de această casă și grădină ei care vara e plina de trandafirii florile preferate ale mamei.
Mă plimb prin casă, privesc pozele,ating obiectele,toate au mirosul mamei ,incep sa plâng fara să îmi dau seama,David se aproprie de mine îmi șterge lacrimile .
- Nu plânge micuțo,încă mă ai pe mine,nu te voi părăsi niciodată!Acum vino ne vom întoarce aici dar trebuie să plecăm ne așteaptă toți acasă și trebuie să mergem la sediu să îți preiei șefia!
   - Sefia?de ce eu?de ce nu tu?
-  Tu ai ceva ce eu nu am.
   - Ce ?
- Darul de a sparge orice cod ,ești cea mai bună și vei fi mereu.Acum hai sa plecăm.

Atât pentru acest capitol curând voi reveni cu unul nou!🤗