XIV. În zăpadă

53 7 2
                                    

am zis vacanta de iarna DAAAR SURPRIZA!

dragilor, imi cer mii de scuze pt intarziere. am atatea pe cap, si uneori uit ca ar trebui sa mai scriu la Hope, desi imi place🙈 acum mi-am gasit timp si asta nu e singurul capitol la care voi scrie, vor aparea mai multe in vacanta de iarna.

❤️ enjoy

Balul de Craciun se apropia foarte repede. Luna decembrie a venit pe neasteptate.

Era destul de frig, fulgii acopereau pamantul in fiecare noapte cu cativa centrimetrii buni, iar zapada stralucea pe ferestre, acoperindu-le pana la jumatate. Hagrid se chinuia in fiecare zi sa dea jos zapada, dar nici macar magia nu impiedica fulgii sa se aseze. Interiorul castelului era decorat cu globuri, zapada artificiala, cei doisprezece brazi din Sala Mare erau la fel de stralucitori ca intotdeauna si se simtea in aer atmosfera de sarbatoare.

Din fericire, creatura blestemata nu mai atacase pe nimeni in acel timp, iar ranile Indianei se cicatrizasera. Hope nu mai auzise nicio voce, iar asta o speria. Ii lasase un gust amar in gura. In multe din nopti, aceasta nu putea sa puna geana pe geana, fix pentru ca visa blestemul ranindu-i oamenii dragi. O auzea pe Indiana tipand in vise. O auzea pe creatura soptindu-i in vise. Dar, nu se aratase... Nu avea nici cea mai mica idee: ce putea sa puna la cale faptura aceea... Nu stia niciunul din cei patru.

Hope incercase sa ia cartea misterioasa din Sectiunea Interzisa, dar nu o gasise. Cautase nopti la rand prin toate rafturile, incercase sa isi aduca aminte drumul parcurs inainte, dar nimic. Absolut nimic. Asta o speriase si mai rau. Era ca si cum cartea disparuse de pe fata pamantului: Hope putea sa jure ca acea carte ii transmitea o energie anume, dar pana si acea energie lipsea. Ar fi vrut sa se ghideze dupa asta, a tinut mortis sa se ghideze dupa acea energie apasatoare, fiind sigura ca era magie neagra, dar cand a vazut ca nu o simtea zile intregi, a renuntat sa o caute.

Nu stia unde ar trebui sa inceapa cautarea. Nu avea cartea. Avea doar vorbele entitatii, constante, ca un ecou in cap, dar atat.

Avea o presimtire ca acel calm de dinaintea furtunii nu avea sa tina mult, cum nu tine niciodata, dar macar... macar putea sa se bucure de acele momente de liniste. Fusese liniste pana acum, in afara de incidentul cu Chase, si isi dorea sa poata repara ce a facut. Se simtea rau, foarte rau. O macina. Dar nu putea sa actioneze, sa spuna ceva, fara sa ii puna pe ceilalti in pericol. Trebuia sa se gandeasca bine la un plan.

Se hotarase sa cerceteze dupa balul de Craciun. Peste o saptamana, avea sa inceapa cercetarea.

Era foarte hotarata sa repare tot. Era constienta ca a pornit pe un drum primejdios, iar de aceea isi dorea un Craciun pasnic... pentru ca nu stia ce avea sa se intample dupa aceea.

Isi dorea macar ca acea seara sa fie plina de bucurii, sa se simta ca o eleva normala la Hogwarts. Sa danseze. Sa poarte o rochie pe care o croise mama ei cu cateva luni in urma, o rochie superba de bal. Sa paseasca pe ringul de dans cu partenerul ei...

*

Era opt seara. Era rece afara, intuneric, iar zapada stralucea tare. Aceasta isi lasa capul pe spate, inchizand ochii, lasand fulgii de zapada sa ii atinga pielea. Obrajii ii erau rosii, iar cateva suvite ii cadeau pe frunte, de sub bereta. Un norisor de abur plutea dinspre buzele fetei, in timp ce aceasta admira cerul instelat.

Iarna era anotimpul ei preferat. Hogwarts era complet acoperit de o patura alba si pufoasa, facand atmosfera de Craciun si mai frumoasa. Frigul, fulgii de nea, tot ce tinea de iarna, Hope iubea.

Roscata mergea inainte, spre varful dealului. Jos, la vale, aceasta putea vedea Coliba lui Hagrid, din cosul careia iesea abur. Hope a suras - Hagrid canta un colind de Craciun. Tot spre vale, Padurea Interzisa stralucea sub puterea zapezii. Era un peisaj absolut fascinant. Hope se simtea... oarecum linistita... uita pentru un moment de ce facuse.

Hope Potter #1 Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum