Hope Potter #1

IX. Cartea blestemată

- Hope? a zis Beatrice, atingand-o pe roscata pe umar. Esti bine?

Hope nu se misca - privea in gol. Nu o mai auzea deloc pe prietena ei. Vedea in continuare rafturile bibliotecii, pline de carti prafuite si legate cu curele groase. Erau cartile din Sectiunea Interzisa. Simtea ca cineva o atingea pe umar, dar nu o interesa. Voia sa atinga cartile. Parca o chemau... era ca un fel de voce... Daca ar fi fost complet constienta, Hope ar fi ras, ar fi facut misto de acea situaite. Bineinteles ca era o voce - Banshee auzeau voci mai mereu! Dar... ea nu avea puterile activate!

Ti-e frica de mine, desi sunt peste tot...

- Hope! a zis si David, scuturand-o usor. Hope, revino-ti! 

- Nu are nicio reactie... a facut Indiana, fluturandu-si mana prin fata roscatei. Scutur-o mai tare!

In momentul in care s-a simtit de-a dreptul scuturata, Hope a tras aer in piept si si-a revenit. A clipit de câteva ori, confuza, apoi și-a pus o mână pe piept, de parca ar fi durut-o. Indiana a mărit ochii, speriata, iar Beatrice a apucat-o pe Hope de o mână.

- Ești bine? a exclamat Bea, cu o privire îngrijorată. Ai avut iar o viziune?

Hope a privit-o în ochi, încă auzind vocea siluetei din biblioteca... vag, dar ca un ecou... Nu o vedea clar pe Beatrice - rafturile bibliotcii parca ii dansau in fata ochilor!

- Nu! a scuturat Hope din cap. Nu, nu! N-am avut nimic!

- Parca erai într-o transa! a șoptit David. Ce ai văzut? Sau... ce ai auzit?

Hope încerca să se concentreze pe ce ii ziceau ei, dar nu putea! Pur și simplu, nu putea! Tot ce auzea era vocea aceea și simtea o dorința incredibila de a se ridica și a merge spre biblioteca!

Se simțea extrem de nerăbdătoare și mâinile îi tremurau puțin, dar nu putea sa ii lase sa vadă! Ar fi spus ca se drogase cu bomboane curcubeu create de unchiul George. Hope cea constienta ar fi ras si acum.

- Sunt bine, serios! a murmurat Hope, uitându-se la David de data asta. N-am văzut nimic... cred ca sunt doar obosita! Plus ca... stresul asta... stiti?

- Ești sigura? a zis Indiana, apăsat. Hope, sper ca nu ne minți!

Inima roșcatei a făcut o tumba și a durut-o când a mințit-o pe Indi:

- Nu mint! Chiar sunt bine!

Le-a zâmbit, deși se simțea atât de agitata! Picioarele ei parca stăteau pe foc! Voia sa se ridice chiar în clipa aceea și sa meargă spre biblioteca. Dar ar fi fost prea ciudat... trebuia să găsească o scuza. Își amintea, printre gândurile estompate de vocea siluetei, ca Indiana îi spusese sa stea departe de un loc. Oare era vorba de biblioteca? Nu, nu se putea! Hope era sigura că acolo trebuia sa ajungă. 

- Chiar pari obosita... a spus Beatrice, grijulie. Ce ai de gand sa faci? O sa clachezi la un moment dat daca o sa mai ai viziuni! 

- Nu ma omoara putina oboseala! Dar stiu ce ar trebui sa fac - sa dorm! a suras Hope si s-a ridicat repede, desi genunchii ii tremurau putin. Ma duc spre Turnul Gryffindor. Sa incerc sa adorm mai devreme...

- Esti sigura ca e o idee buna sa ramai singura? Daca lesini - daca ai iar o viziune? a suierat Beatrice. 

- Bea, nu-s bebe! a ras Hope, dar nu era rasul ei cristalin. Indiana observase si ea acest lucru. Dar nu sufla o vorba, doar o analiza pe Hope.

- Noi mai ramanem putin! a zis David. Auzi, vrei sa te conducem?

Inima lui Hope a batut foarte puternic pentru doua secunde. Si-a simtit mainile zvacnind de la nerabdare si a inghitit in sec.