Hope Potter #1

IV. Un sentiment ciudat

din capitolul anterior:

- Hope! Hope, ce mama dracului?!

- Ce se întâmplă...? s-a auzit o altă voce. Nu vezi că doarme?

- Nu doarme!

Hope nu mai știa ce era real. Avea o viziune.

- HOPE!

Ochii fetei erau larg deschiși, aproape fixați asupra unui punct, dar Beatrice nu își dădea seama. Se panicase rău de tot, iar mâinile îi tremurau pe umerii lui Hope, care își strângea pumnii și respira sacadat!

- Nu știu cum să o scot dintr-o viziune! A mai avut doar una, dar acum DOI ani! a strigat Beatrice spre celelalte fete, care erau treze toate și se așezaseră în jurul patului.

- Poți să o mai strigi? a murmurat Diana.

- AM FĂCUT ASTA! Nu pot să o trezesc! Trebuie să își revină singură! a șuierat Bea, încercând să se calmeze.

- Atunci, de ce te agiți atât? Pare că știi ce se întâmplă! a făcut Sara ochii mari.

- Nu știu ce e în capul ei acum! a zis Beatrice, atingând-o pe Hope pe frunte. Asta mă sperie! Mă sperie că nu știu cum o afectează ce vede!

- Păi, nu e Banshee? Banshee au viziuni! E normal, nu? a spus Elga, împreunându-și mâinile.

- E Banshee, dar nu i s-au activat încă puterile! a murmurat Beatrice. Ce dracu', v-a mai spus și ea în primul an!

- Am uitat! a exclamat Elga și și-a ridicat palmele. Calmează-te! Nu pare că e agitată! Poate e ceva de bine!

- Cu viziunile, nu e niciodată de bine... a murmurat Beatrice, ridicându-se din patul roșcatei.

- Hei, hei, unde pleci? a făcut Diana, uitându-se scurt la Hope. Nu s-a trezit încă!

- Mă duc să o chem pe Indiana! și-a dat Bea ochii peste cap. Ea e, de obicei, documentată despre chestiile astea... viziuni, Banshee, viitor, în fine. Stați cu ochii pe Hope!

Beatrice a ieșit din dormitor, închizând ușor ușa. Diana și-a tras respirația și s-a uitat la restul fetelor din cameră. Elga s-a pus lângă capul lui Hope și i-a atins fruntea. Hope nu se mișca - privea în gol și respira repede.

- Mă sperie... are ochii bulbucați! a murmurat Sara, uitându-se la Elga, care stătea calmă. N-aș vrea să fiu în locul ei! E prea complicat!

- Când ești fiica lui Harley Potter, știi de la început că totul e complicat! a murmurat Diana. Doar că Hope n-a văzut asta până acum. Faptul ca a călătorit în lumea morților nu mai e relevant acum, nu? Ați văzut ce față a făcut când l-a văzut pe Chase?

- Poate îi place de el! a surâs Elga.

- Nah, nu cred că e asta! E ceva ce ascund toți trei - și Chase, și Beatrice, și Hope. Cred că și Indiana știe ceva.

- Nu e treaba noastră... a murmurat Elga și s-a uitat spre ușă. Hai, Beatrice...

*****

Hope mergea pe iarba fină de lângă Hogwarts. Era îmbrăcată într-o rochie albă, ușoară, prin care simțea răcoarea de dimineață.

Picioarele o duceau spre intrarea în castel, chiar spre scara cea mare. Parcă se mișca atât de repede, deși totul se derula încet.

Părul ei roșcat era prins într-o codiță micuță, așa că a tras de elastic. Și-a plimbat mâna pe balustrada scării în timp ce urca. A recunoscut imediat locul - mergea spre bibliotecă. Era o singură scară care ducea spre bibliotecă.