1

410 16 6
                                    

30 Iunie

Cureaua blugilor mă strânge provocându-mi un uşor disconfort, iar bluza înflorată mă enervează la culme fără un motiv anume. Mă plimb prin apartament fără o direcţie şi fără vreun scop. Starea de agitaţie îmi creşte cu fiecare minut. Ce se întâmplă cu mine? 

E trecut de doisprezece, iar mama nu se îndură să-mi răspundă. O sun încă o dată în speranţa că nu va intra din nou blestemata aceea de căsuță. E a zecea oară deja de aseară pănă în momentul de faţă. Îmi răspundea mereu. Ce motiv ar avea să nu o facă acum? Haide, mama. Vreau doar să mă asigur că eşti bine. Căsuţa din nou... 

Gata, Adela. Trebuie să te calmezi. Agitația ta e nejustificată. Mama ta e o femeie responsabilă, nu crezi? Ai deja o vârstă şi nu mai e cazul să te ţii de fusta ei. Acum găseşte-ţi ceva productiv de făcut, da? Răbdarea e cheia învăţăturii, să nu uiţi.

M-am răsucit pe călcâie. O să mă schimb şi voi coborî să cumpăr nişte mâncare. Am poftă de salată de fructe. Mama m-a învăţat să am un regim alimentar sănătos, bazat în principal pe fructe şi legume. Regimul împreună cu alergatul pe bandă şi cu controalele regulate la medic m-au făcut să fiu mai mereu sănătoasă. 

Am deschis uşa şifonierului şi am ales o rochiţă albă cu imprimeuri florale şi o pereche de tenişi confortabili. O să apelez la tocuri mai târziu, când îmi va trece şi agitaţia. Nu vreau să risc să îmi rup vreun picior. Odată schimbată de haine, mi-am luat telefonul şi cardul şi le-am introdus într-o gentuţă asortată. 

Îmi făceam în cap o listă de cumpărături îndreptându-mă înspre ieşire. Mare mi-a fost mirarea când aproape m-am lovit de un agent de poliţie situat în faţa uşii. M-am scuzat în disperare în italiană crezând că am făcut ceva rău. Bărbatul avea o expresie severă, vizibil iritat de stângăcia mea. Doamne, cât pot fi de bleagă! 

— Domnişoara Alexandra Costa? 

Numele mi-e pronunţat de acest om îmi răsună în cap de nenumărate ori, fără să îmi dau seama ce se petrece sau de ce se întâmplă acest lucru. Stomacul mi se strânge şi îmi provoacă un junghi. Prind mânerul uşii în mână şi îl strâng. Ceva nu e bine. E un ofiţer al legii...

— Da, murmur încât să audă. Eu sunt... 
— Sunt Diego Gaido, agent la poliţia locală. Îmi pare rău să vă informez, dar mama dumneavoastră a avut un accident ieri seară.

Severitatea feţei lui pălea acum, luându-i locul o urmă de tristeţe. Văd că buzele i se mişcă şi pot să aud totul, dar nu reuşesc să îi răspund. Brusc, respiraţia mi-o ia razna şi văd în ceaţă. Nu e bine. Mama a avut un accident ieri. De ieri până azi trebuia să aflu. E de rău. E de foarte rău.

— Ea si domnul Angelo Messina au murit. 

Ceaţa a devenit totală, iar picioarele mai moi ca oricând. Lacrimile doreau să îmi invadeze faţa, dar nu au mai apucat. M-am simţit mai uşoară ca un fulg. Timpul s-a oprit.

RivieraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum