Riviera

6

După amiază am primit un alt mesaj "Vin cu un prieten. E fotograf. Are o propunere pentru tine, blondo". Nu avea să fie cine ştie ce sau aşa îmi închipuiam.

— Rămâi peste weekend?

Mă ridic din pat, înfăşurată în cearșaf, şi-mi fac drum la valize. O să fac un duş şi am nevoie de haine curate.

— Nu ştiu.

Mă răsucesc şi mă strâmb. Îl amuză. Chiar dacă am sfârşit în pat, ca de obicei, îmi place să fie prin preajmă. Schimbă aerul în mod plăcut.

— Vrei să rămân, doamnă Riviera?
— Vrei să rămâi, domnule Riviera?
— Depinde ce mi se oferă.

E mai pervers ca Damian, dar mult mai subtil. Nu pot să mă supăr. N-am cum. Scot limba şi fug la duş.
Două ore mai târziu, stau în faţa prietenului frăţiorului meu şi-mi doresc să intru în pământ. E tipul cu care m-am culcat în acea seară.

— Rus Cristian, ni se prezintă.

Dă mâna cu Riviera, apoi cu mine. Zâmbeşte. E mai frumos decât atunci, iar maioul pe care îl poartă îi scoate în evidenţă braţele lucrate şi tatuajele.

— Iar ea e soţia mea, Alexandra.

Am o tentivă de a zâmbi. Cel puţin nu dă semne că are de gând să mă dea de gol. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e ca Riviera să afle că l-am înşelat chiar din prima seară în care am ajuns. Din nefericire, cei doi au urcat la etaj.

— Ai ceva să-mi spui?

Îmi las capul în jos şi înghit în sec. E posibil să fi observat ceva ciudat?

— Alexandra?

— Nu.

Îi sună telefonul, dar încă mă analizează. Se încruntă. Nu-mi place situaţia.

— Telefonul...
— Continuăm imediat.

Iese din sufragerie, iar eu mă pierd rapid. Nu pot să plâng. M-aş da de gol, iar cei doi pot apărea oricând. Nu e cazul să-l fac de râs pe Lucas.
Mă aşez pe canapea şi fac exerciţiul ăla de inspiră, expiră de câteva ori. Mă va ajuta să mă liniştesc.

— Ce faci, blondo?

O, Doamne! Amândoi ocupă loc pe canapeaua de vizavi. Cum să fac să dispar din peisaj mai repede?

— Pe aici. Voi?

A adus un laptop. Mi-l întinde şi mă lasă să văd câteva din pozele făcute de Cristi. E cu adevărat un fotograf bun şi se vede că pune pasiune în ceea ce face. În timp ce privesc ecranul, Lucas dă din gură, dar nu-l ascult. Îl acord din când în când, dar gândul îmi e la Riviera. Ca şi cum ar şti, reapare şi ocupă locul din dreapta. E serios şi supărat.

— Voiam să-ţi propun o colaborare.

Îi întind laptopul, iar Riviera îşi trece mâna peste a mea, împreunându-ne degetele. E posesiv mai nou?

— Despre ce e vorba?
— M-am asociat cu o revistă de modă şi avem nevoie de un model. Contractul ar fi pe doi ani şi presupune că ai poza în diverse ţinute.

Nici gând. Nu mă văd potrivită pentru acest lucru şi nici nu-mi doresc. În plus, mama a murit acum cu an şi câteva luni în urmă. Îi respect memoria şi încă ţin doliu, chiar dacă nu mă îmbrac în negru.

— Nu, zice hotărât Riviera.
— Poţi să nu te bagi? se bagă Lucas.

Riviera e serios, iar Lucas iritat, dar pot să văd toată ura pe care şi-o poartă. Nu e chiar o idee bună ca ei doi să fie sub acelaşi acoperiş.