Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Poftim Binnie! îi întinde Taehyung medicamentele pe care femeia trebuia să le i-a.
Bruneta doar încuviință din cap fără a scoate vreo vorbă sau un sunet. De când se întorseseră nu mai vorbise deloc, asta fiind acum mai bine de paisprezece ore.
Sărutul din mijlocul nopții o șocase foarte tare încât nu mai știa ce ar putea spune. Era adevărat, fusese primul ei sărut, luat într-un final de Taehyung. Nu-i părea prea rău, dar totuși nu se putea abate de la planul ei.
- Tot nu vrei să vorbești cu mine? o întreabă el, aplicându-se la nivelul ei.
Distanța dintre cei doi fiind destul de mică încât Eun-Bin îi putea simți respirația lovindu-i pielea ce se făcu instant de găină.
- Ce aș putea să-ți spun? rosti ea ușor privind în altă parte, orice direcție în afară de ochii pătrunzători ai asistentului.
- Orice dorești. Nu contează, atâta timp cât vorbești cu mine. Mă faci să mă simt prost pentru ce s-a întâmplat între noi. se scarpină brunetul după ceafă fiind ușor stânjenit.
Femeia își îndreaptă privirea spre el, fiind complet goală și lipsită de orice fel de expresie. Era rece precum gheața, ce făcea ca sângele lui Taehyung să i se oprească în vene prins de frigul din ochii ei.
- Acela fusese primul meu sărut asistent Kim! i se adresează ea oarecum formal având un ton ușor răspicat.
Trebuia să-l îndepărteze puțin. Chiar nu voia ca ceea ce urma să facă să-l rănească. Nu merita asta, dar era singura ei șansă.
- De când mi te adresezi tu așa? o întreabă Taehyung, luând o postură dreaptă, privirea lui fiind oarecum blândă, dar tonul vocii îl trăda.
- De când vreau! Nu trebuie să-ți pun porecle sau să îți spun într-un mod anume. Eu sunt pacientul , tu asistentul. Asta e relația noastră și nimic mai mult. se rostește ea, urmând să-l plesnească.
Taehyung simți palma lovindu-se puternic de obrazul său. Îl durea extrem de tare, dar tăcu din gură strângând puternic din dinți.
Își întoarce privirea nervoasă spre ea ,dar nu apucă să reacționeze că Eun-Bin se năpusti asupra lui, începând să-l tragă de haine și să țipe cât putea de tare.
Avea un atac. Îi trebuia un calmant sau ceva mult mai puternic.
Apucând cu greu, apasă butonul de urgență agățat de halatul său alb. Imediat pe ușă intrară alți patru asistenți ce au apucat-o pe Eun-Bin de mâini și picioare, iar mai apoi au legat-o de pat.
Se zbătea extrem de tare și urla în timp ce-l privea pe Taehyung. Aceea nu era Binnie pe care o cunoștea el, se gândi bărbatul.
Privind în gol, se îndepărtă treptat fiind încă șocat de ieșirea femeii, totuși, cuvintele rostite de Eun-Bin îl făcură să înghețe în loc, în timp ce înghiți în sec.
- Stai departe de mine Taehyung sau o să ajungi rănit!
***
De trei ore Taehyung stătea pe un scaun în sala angajaților, privind în gol. Cuvintele lui Eun-Bin îi goneau prin minte amețitor, făcându-l pe bărbat să fie mult mai derutat cu fiecare minut ce trecea.
" Oare ce voia să spună cu asta?" se întrebă el, urmând ca mai apoi să se ridice mergând spre cafetieră pentru a-și face o cafea.
În timp ce apa curgea în cană , Taehyung putea auzi câteva șușoteli venite de la colegele sale de muncă.
- Eun-Bin în sfârșit și-a arătat fața de nebună. Clar nu mai pleacă prea devreme. rosti o roșcată mai apoi chicotind.
- Nebună e puțin spus, poate e psihopată. spune cealaltă.
Taehyung strânge cu putere blatul mobilierului, respirând accelerat încât mai avea puțin și scotea fum pe ambele nări.
Fix când voia să se întoarcă spre ele pentru a le spune ceva, pe hol se auzi zarvă, iar un alt asistent fugea pe hol, intrând în încăpere.
Respira scandat , încercând în același timp să spună ceva inteligibil, dar nu prea îi ieșea.
Brunetul se îndreaptă spre el alarmat, prinzându-l de umeri.
- Ce e Yugyeom? îl întrebă el.
- Asistent Kim, trebuie...camera...Eun-Bin! rosti el în grabă, scoțând câteva cuvinte din propoziția sa.
Fără să stea pe gânduri, Taehyung se îndreaptă în fugă spre camera lui Eun-Bin. Oare ce mai făcuse acum.
Când a ajuns în dreptul ei, plămânii îl dureau teribil, la fel și picioarele. Câțiva pacienți erau așezați în fața camerei, privind uimiți.
Taehyung încercă să-și facă loc printre ei, totuși intrând în încăpere era goală iar geamul era deschis.
Păși înainte căutând-o pe Eun-Bin sub pat sau în dulap, dar nu era. Înghițind în sec, înaintă cu inima cât un purice spre fereastra larg deschisă.
Abia atunci observase cearșaful lui Eun-Bin prins de patul din fier ce atârna afară.
- Doar nu a... . rosti Taehyung, dar când privi în jos groaza îl cuprinsese imediat.
Se dădu în spate câțiva pași, urmând să cadă în genunchi.
