Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Taehyung rămăsese împietrit, fără a putea spune un lucru pentru un timp, destul de lung. Eun-Bin doar îl privea, așteptând un răspuns din partea lui.
Brunetul o privi, ochii lui inspirând nesiguranță.
- Poftim? o întreabă el, simțind că se sufoca ușor cu aerul pe care îl inspira.
Credea că nu a auzit bine. Spera să nu fi auzit cum trebuie. Inima îi bătea nebunește în piept, simțind că mai avea puțin și îi ieșea din cutia toracică.
- Vrei să te căsătorești cu mine? îi repetă Eun-Bin, de data aceasta mai încet și nesigur.
Taehyung se ridică de pe canapea, mergând spre cameră pentru a-și lua hainele. Mergea teleghidat, și grăbindu-se să se îmbrace deveni stângaci, clătinându-se pe picioare ocazional.
Eun-Bin îl apucă de mână când acesta se încălța rapid, parcă vrând să scape cât de repede din apartament și să fugă unde vede cu ochii.
- Tae? rosti ea ușor, ochii ei sclipind deja, intuind instant ce era în mintea lui.
Taehyung expiră sacadat, îi prinde mână brunetei și o îndepărtă ușor de a lui. Eun-Bin își lăsă mâna să îi cadă moale pe lângă corpul lipsit de vlagă.
- Îmi...îmi pare rău Eun-Bin. Nu pot. spune el, după care deschide ușa și dispăru în noapte, lăsând-o pe ea în fața ușii.
Taehyung ieși din bloc mergând pe stradă fără direcție. Creierul îi era vraiște, gândurile îi erau amestecate.
O iubea, dar nu putea să se căsătorească cu ea. Era ceva la ea ce-l neliniștea. Simțea că nu o cunoaște destul de bine pentru un asemenea pas.
Era destul de brusc totul, încât nu știa dacă era adevărat. Dacă a fost doar ceva spus de frica acelei matahale.
Se opri în loc și inspirând adânc aerul în piept, își scoase telefonul din buzunar, spunându-și cel mai bun prieten, Jimin.
Eun-Bin dărâmă ultima vază rămasă întreagă din apartament. Lacrimi fierbinți și amare îi curgeau pe obraji, în timp ce mâinile îi erau pătate de sânge, propriul sânge.
Iar avea o criză. Nu mai avusese una de ceva vreme. Tot ce simțea era tristețe, dezamăgire, ură și trădare. Scoase un urlet din toți plămânii, în timp ce lovi peretele din fața ei cu pumnul, imaginându-și că fața lui era acolo.
În grabă intră în cameră, scoțând de sub pat o cutie. O deschide luând o cutie de pastile. Înăuntru mai erau și câteva poze cu Taehyung.
Ea le ignoră , izbind cutia de podea și o calcă în picioare. Luă pastilele prescrise de medic în situații de genul, le ținea în palmă privindu-le, în timp ce făcea ca un câine turbat.
Brusc, un gând îi încolți în mintea ei, făcând-o să strângă pastilele în pumn și să scoată bâta de sub pat ieșind din casă.
Ea, ea era de vină. Yona.
Noroc că se uitase din întâmplare pe niște foi și îi află adresa.
Alerga cu viteză pe stradă, ajungând acasă la ea în cincisprezece minute. Stăteau relativ aproape, ceea ce îi era în avantaj.
Îi văzu mașina în fața casei și zâmbind în colțul gurii, nebunia instalându-se deja în întreg corpul ei.
Sări pe capotă și-și ridică bâta începând să lovească parbrizul cu putere. Alarma ei a început să sune asurzitor, dar nu-i păsa nici cât negrul sub unghie, a scăpat de sub control.
Cei câțiva oameni prezenți se opriră în loc, privind surprinși. Unul dintre ei sună la poliție, ce își făcu apariția în scurt timp, dar totuși Eun-Bin deja avariase toată mașina.
Se simți trasă de picior, lovindu-se cu fața de capotă, iar doi polițiști o țineau de mâini în timp ce ea se zbătea.
O văzu pe Yona ieșind afară din casă, fiind îngrozită. Cu ultimele forțe, Eun-Bin îi lovi pe polițiști și se năpusti asupra blondei ce urlă de frică.
Pumnul brunetei se izbi de fața celei de sub ea de câteva ori, sânge fiind pe toată fața Yonei. Se pregătea s-o lovească din nou, dar polițiști au imobilizat-o din nou, ținând-o lipită de capota mașinii de poliție.
- Aish, firar a dracu de javră! scuipă Eun-Bin sângele ce îi invadase gura pentru a doua oară.
Stând sprijinită de capota mașinii de poliție, înjura în barbă, uitând practic de toate persoanele ce o priveau cu diferite expresii. Frică, teroare, scârbă sau disprețuire. Nu-i păsa. Și-o meritase.
Nimeni nu se atinge de Taehyung al ei. Nu era vina ei că tipa nu știuse să-și țină mâinile acasă când a trebuit.
Brusc gândul la modul în care îi mutilase fața fetei o făcea să râdă fără să-și dea seama de asta. Râdea atât de tare încât credea că maxilarul i se va rupe complet.
- E dusă?
- Cred că e nebună de-a binelea!
Câteva voci șoptiră în apropiere, dar Eun-Bin le auzi cu ușurință, acest lucru făcând-o să pufnească din nou în râs.
Robotic își întoarce capul spre cele două femei, rânjind maniacal spre ele.
- Oh, mătușă nu cred că vrei să te pui rău cu nebuna de mine. Crede-mă, n-o să-ți placă deloc. îi spune bruneta printre dinți.
Femeia înghiți în sec, dându-se câțiva pași mai în spate.
- Eun-Bin! o voce familiară își făcu apariția în urechile sale, făcând-o să zâmbească fericită.
- Tae. zâmbi ea nebunește, privindu-l pe brunet ce o privea speriat dar și îngrijorat pentru ea.
- Nenorocitule, ai venit la târfa ta! se răsti ea, încercând să scape din nou, dar era legată cu cătușele deja.
Taehyung doar o privea. Deci asta era ceea ce el nu știa despre ea. De asta îi era puțin frică de ea.
