Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Taehyung conducea mașina cu viteză, în timp ce câțiva stropi de sudoare îi cădeau pe fruntea încrețită, din pricina faptului că se încrunta.
Eun-Bin încercase să înțeleagă ce avea. A țipat la el de multe ori. S-a zbătut în scaun, a încercat să deschidă ușa. El pur și simplu nu-i vorbea.
Doar stătea încruntat, conducând cu atenție mare. Femeia trebuia să recunoască, avea un sentiment neplăcut, de parcă ceva rău avea să se întâmple.
Acel apel al lui Taehyung îi dădea puțin de gândit, ceva îl speriase destul de tare și era legat de ea sau așa avea bruneta impresia.
- Bun, am luat distanță de oraș. Ascultă mă foarte bine. Pentru că ai omorât-o pe Yu-na, taică-său a turbat practic și te vrea moartă. O să te duc la un spital și o să stai acolo până vin eu. îi explică Taehyung, tonul fiind monoton.
- Ar fi trebuit să mă lași acolo și nu să te prefaci că-ți pasă. îi răspunde ea cu indiferență.
Imediat, mașina a fost scoasă brusc de pe șosea și oprită pe marginea drumului. Taehyung își izbi palmele de volan, nervos, după care se întoarse spre Eun-Bin.
- De ce mama dracu nu vrei să încetezi cu rahatul ăsta? urlă el ,fiind roșu la față.
- Oh te rog, nu încerca să te scoți din tot fiind fals. Știm amândoi foarte bine ce s-a întâmplat în acea seară. își încrucișă ea brațele la piept, privirea fiindu-i rece la fel ca vocea.
- Ști pe naiba, nu știi nimic Eun-Bin! De ce nu vrei să mă asculți?! glasul său era rugător și trist, chiar nu-l credea.
- Atunci povestește-mi, spune-mi cum i-ai tras-o așa cum ai făcu și cu mine. urlă bruneta, făcându-l pe Taehyung să se strâmbe din cauza zgomotului.
- La dracu, nu i-am tras-o. Acolo era Jimin. După ce mi-ai făcut propunerea eram dezorientat și speriat, l-am sunat și el era acolo, el și-o trăgea cu Yu-na. Asta fac de mult timp. Ea era tipul de persoană pusă pe aventuri. Mi-a făcut avansuri și înainte, dar am refuzat-o. Nu e genul meu. îi explică Taehyung, vocea lui fiind stinsă.
- De ce te-aș crede? îl întrebă Eun-Bin, cu toate că în interiorul ei îl credea, mintea ei se opunea informațiilor.
- Pentru că e adevărat. Pentru că nu ți-aș face niciodată rău. Pentru că, la naiba, te iubesc prostuțo! o prinde el de umeri, o lacrimă curgând pe obrazul său.
Eun-Bin rămase stană de piatră. El o iubea, chiar o iubea. Dacă nu o făcea, atunci de ce a salvat-o? Ăsta era singurul răspuns.
O dăduse în bară rău de tot, se lăsase condusă de emoții și furie, cu toate că nu mai reacționase așa de mult timp și credea că acest fel de a fi a murit, de fapt era oprit și se pregătea să explodeze, iar din păcate a făcut cea mai mare greșeală.
Era numai vina ei, și-l băgase pe Taehyung în probleme din cauza geloziei sale nestăpânite.
- Te-am căutat, la început credeam că erai creată de imaginația mea, credeam că ești un vis. Nici nu știi ce s-a stârnit în sufletul meu când te-am văzut la interviu. Eram așa de fericit Binnie... . își așeză mâna pe obrazul ei, amândoi plângând simultan.
Cei doi se priveau, la un moment dat centimetrii dintre ei fiind aproape inexistenta, când distanța dintre ei era doar de câțiva milimetrii, un sunet s-a a auzit.
Taehyung și Eun-Bin și-au întors privirile, speriați, văzând în spatele lor o mașină ce se apropia cu viteză.
- Futu-i! înjură brunetul, dându-și seama că era tatăl Yu-nei, iar imediat porni mașina, plecând cu viteză, lăsând și câteva urme de roți și praf în spatele lui.
Telefon începu să vibreze în suport, aruncând o privire fugitivă, realiză că era el.
- Închide telefonul de tot. îi cere Taehyung, în timp ce era concentrat la un punct negru ce se apropia de ei din față. Era o altă mașină.
Bărbatul, frână brusc, mașina fiind acum poziționată pe mijlocul drumului, cele două mașini apropiindu-se de-o parte și de cealaltă.
- Îmi pare rău Tae. Te iubesc. se întoarce Eun-Bin spre el, privindu-l cu ochii în lacrimi.
Taehyung îi luă capul între palmele sale, sărutându-i fruntea încet și tandru, ochii lui lăcrimând de asemenea.
- Mie îmi pare rău, este vina mea. Te iubesc. rosti cu vocea tremurândă, luând-o în brațele sale, așteptând impactul.
Amândoi se simțeau oarecum bine. Aveau să moară împreună și să rămână împreună pe veci. Taehyung se gândea că poate așa trebuia să fie, Eun-Bin era sfârșitul lui, dar nu-i părea rău.
Pentru el era un sfârșit cât se poate de dulce, murea lângă persoana iubită și sufletul lui avea să fie împăcat.
" -Împreună până ce moartea ne va despărți. - Împreună."
