Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul doi

Stăteam înmărmurită pe scaun, privind fără nici o reacţie persoana din faţa mea. Aşa ceva era imposibil, din toate punctele de vedere. El nu trebuia să fie aici, nu avea ce să caute...Era imposibil! Am lăsat aerul să-mi părăsească plămânii, apoi am tras din nou, tinându-mi respiraţia. Scaunul deveni din ce în ce mai inconfortabil. Poate era doar imaginaţia mea, dar nu! Stătea chiar aici, în faţa mea şi mă privea ca pe un exponat la muzeu. Pe cât de interesat părea de mine şi de persoana mea, pe atât de speriată eram eu de el.

Bărbatul în albastru! L-a omorât! Am văzut asta destul de clar, încât imaginea îmi era întipărită în memorie de parcă o vedeam chiar acum petrecându-se în faţa ochilor mei. Sjin-ul Galden a murit acum mult timp, decapitat. Şi totuşi...Ce caută în faţa mea? Am lăsat încă o dată aerul să iasă, ca mai apoi să îl trag înapoi. Nu puteam să respir.

- "Os Farothic chi jse mocho, el parahas chi mse lect!", şopti sjin-ul Galden, privindu-mă amuzat. Ar trebui să ştii deja ce înseamnă aceste cuvinte! mi se adresă, lăsându-şi greutatea pe speateaza scaunului. Sau poate nu! continuă, observându-mi expresia. Se pare că nu ştii nimic despre nimeni.

Vocea lui avea nuanţe de amuzament. Ce era aşa de amuzant? Am înghiţit în sec, amintindu-mi de acea "întoarcere în trecut". Oricât de mult m-aş gândi, nu pot concepe faptul că un om care a murit în faţa mea, a cărui...cap s-a rostogolit sub proprii mei ochi, să fie acum prezent în aceeaşi încăpere ca şi mine. M-am uitat la Deckstra. Era relaxat, nederanjat de faptul ce mă înspăimânta aşa de mult.

- Un intrus perfect!

Şoapta lui sună ca o mie de cuţite înfipte bine în ţintă. Un intrus? Eu eram intrusul aici? Atunci el ce era?

Am privit tăcută cum se ridică de pe scaun şi se apropie de mine. Nu puteam să mă mişc, de frică. Se lăsă pe vine lângă scaunul pe care stăteam şi mă privi, cu capul lăsat într-o parte. Îşi întinse mâna, vrând să mă atingă. Ochii mei urmăreau acea mişcare, de parcă era singura care conta. Nu mă atinge!, mi-am repetat în gând, dar nu am îndrăznit să fac vreo mişcare. Mâna lui atârna la căţiva milimetrii de pielea mea.

- Semeni atât de mult cu ea!

Îşi retrase mâna, zâmbind. Îşi acoperi mâinile cu ajutorul pelerinei şi mă privi. Ochii lui erau glaciari, reci şi ageri. Urmăreau fiecare mişcare a mea, a fiecărui lucru care se schimba în secundele care treceau. Nu scăpa nimic din ochi.

Se ridică brusc, reuşind să mă facă să tresar, apoi se întoarse cu spatele la mine şi privi peretele de gheaţă.

- Ştii cine eşti? întrebă, privind apoi spre Deckstra.

Acesta din urmă se ridică şi fără să mă privească, părăsi încăprerea. Îmi venea să ţip după el, sa nu mă lase aici singură cu.. o fantomă. Asta era! O fantomă! Am rămas singură cu el.

- Ayllin! am şoptit, încercând să îmi stăpânesc teama.

Cel mai complex sentiment din lume: teama. În momentul acesta, era singurul lucru care mă mai ţinea să nu o iau la goană prin catacombe şi să ţip ca o descreierată. Singurul lucru care mă bloca aici cu el, deşi era ciudat. Îmi era teamă de el, dar nu voiam să plec cu adevărat de aici. Teama mă ţinea în loc, făcându-mă curioasă de ceea ce urma să se întâmple.

- Ayllin! repetă ca pentru el. Ăsta este numele ales de părinţii tăi? a continuat, aşezându-se la loc pe scaun.

Am aprobat din cap, relaxandu-mă brusc. Îl priveam, analizând fiecare gest. Cel putin aici ne asemănam. Eu îl urmăream din cauza faptului că nu puteam risca nimic, iar el din motivele lui. Tensiunea se diminua, dar încă nu dispăru. Am tras aer în piept, încercând să îmi reglez cât de cât respiraţia.