Dragon al Cerului(in curs de editare)

Prolog

   „În multe cărţi, eroul principal este învăluit într-un trecut trist, ori că şi-a pierdut părintii, ori că a fost abandonat, rupt de lângă mama sa şi lăsat să se descurce de unul singur. Aceasta poate fi o descriere a trecutului meu, la fel de trist ca şi în cărţi. Părinţii mi-au murit când aveam zece ani şi, de atunci, am stat cu mătuşa mea. Asta până într-o zi, când, dintr-o ceartă prostească, mătuşa m-a numit pacoste şi mi-a spus ceva ce până atunci nici nu bănuiam. Părinţii mei nu m-au vrut niciodată. Mereu şi-au dorit un băiat. N-am mai putut suporta şi am plecat, nepăsându-mi că-n urma mea, matuşa stătea în prag şi plângea, repetând întruna că n-ar fi trebuit să spună asta şi că n-a vrut, dar, deşi o credeam, asta nu m-a oprit să-mi văd de drumul ales pe loc. N-am regretat acest lucru, plecarea mea mi-a oferit şansa de a-mi începe aventura şi de a fi acolo unde eram chemată de mică. Deşi uneori îi simt lipsa mătuşii, nu mai pot da înapoi, trebuie să-mi continui drumul, cu speranţa că părinţii mei aveau să-mi vegheze paşii şi să mă ierte pentru faptul că nu m-am născut băiat.

   Am petrecut mai multe nopţti pe străzi, hoinărind printre maidanezi. Înconjuram oraşul, în încercarea de a-mi găsi şi eu norocul ascuns. Toate evenimentele se repetau în fiecare zi, căldura arzătoare, foamea, setea, dar nu ţinu mult până când un nou drum mi-a fost deschis. Stăteam ascunsă printre nişte cutii, într-un vechi depozit, încercând să trec în lumea viselor. Priveam cum stelele străluceau libere pe cerul negru şi le invidiam pentru libertatea de care puteau să profite în orice clipă. Pisicile mieunau, iar unii câini, care se credeau a fi rudele lor, lupii, scehălăiau la luna.

   Într-un final am adormit în acea noapte, ghemuindu-mă cât mai strâns. Cu speranța zilei de mâine, m-am lăsat purtată de cântecul efemer al nopții, dar nu m-am mai trezit pe Pamânt. Prima dată n-am ştiut ce se întâmpla cu mine, am presupus că, pur şi simplu, am murit. Puţin mai târziu, am început să mă îndoiesc de asta. "Oare în Rai existau fiinţe ce semănau cu oamenii, dar care călăreau...dragoni? Sau erau în Iad?". Acestea au fost primele întrebări care m-au băgat în derută. Aşa că m-am găndit să întreb pe cineva. Dar n-a mers. M-am ales cu o privire urâtă si cu câteva cuvinte al căror sens încă nu le-am înţeles.

   Totul aici era ciudat sau eu eram cea ciudată, o intrusă într-o lume în care n-aveam ce căuta? Am colindat pe aceste ţărmuri străine, încercând să găsesc motivul pentru care am fost pusă în peisaj, dar acele fiinţe legendare, dragonii, mă atrăgeau într-un mod inexplicabil.

   La apusul soarelui, toţi acei oameni ce mişunau ca nişte furnici ziua, au dispărut, lăsându-mă singură în acest spaţiu vid. Pe când treceam pe lângă un lac, am auzit un sunet asemănător unui plânset. M-am oprit, ascultând sunetele provocate de împrejurimi. Semăna aşa de mult cu sunetul pădurii, că puteam să jur că mă aflam lângă una...Iarăşi am auzit acel plânset şi de data asta, am privit lacul. Ceva mă chema acolo, înăuntrul lui. Am înaintat până la marginea acestuia. Îi priveam limpezimea, lăsând aerul nopţii să mă înconjoare.

   Apa începu să se mişte, de parcă a-i fi aruncat o piatră în ea. Am aşteptat ca să revină la limpezimea de dinainte, dar a fost tulburată din nou. Am încercat să văd dacă era ceva acolo, dar întunericul nopţii nu mă lăsa. Atunci am păşit în apă, până când aceasta îmi ajunsese la bazin. Nu era nimic şi totuşi apa încă se tulbura. Mi-am scufundat mâinile şi am închis ochii. Am simţit ceva ce mi se încolăcea pe măini. Le-am scos rapid afară, privindu-le. În jurul lor, strângându-le lângă el, un mic dragon stătea încolăcit si mă privea mirat, de parcă aş fi primul om pe care-l vede. Dar şi pentru mine erau primul dragon de mărimea asta. Atunci am concluzionat că era un pui, un pui de dragon adevărat, cu solzi şi ghiare.

   Mici particule de lumină au început să iasă din apă, înconjurându-ne. Priveam uimită scena, diferenţa dintre planul real şi cel fantastic începând să mi se amestece prin cap. Briza lacului se opri din a mă mai alina, apoi luminiţele se adunaseră în faţa noastră, luând o formă ciudată. O voce groasă, bătrână începu să răsune peste liniştea lacului. Nu puteam să descifrez acele cuvinte, dar se pare că puiul de dragon era atras de ele. După ce vocea încetă, am simţit un mic cutremur, urmat de bule de aer ieşind din apă.

   Ridicându-se în toată splendoarea ei, o piatră albă, mare se ridică din marea lichidă. Singurele cuvinte inscripţionate erau "Echo" şi numele meu "Ayllin". Dacă acolo era numele meu, atunci acel "Echo" era numele dragonului. Înainte să pot întreba ce se întâmplă, am simţit o mică înţepătură în deget. Mâna mi s-a ridicat şi a atins piatra, exact sub numele dragonului, lăsând o dâră roşiatică în urmă. Coada dragonului atinse piatra, sub numele meu."

(Pagini de jurnal ~ Ayllin Brown)

   Piatra se scufundă, apoi totul a început să se întunece.