Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul şase

Mă simţeam pe di-nafară, ca-ntotdeauna. Priveam persoanele care îngenuncheau în faţa noastră de parcă ar fi cel mai firesc lucru. Mă aflam într-o situaţie care şi-a spus cuvântul. Până atunci eram pe di-nafară, dar acum eram total exclusă din acest joc al lor. Mi-am dat seama că nu ştiam multe despre ei, deşi ei voiau să le fiu conducător şi că multe lucruri nu se legau între ele, iar persoanele din faţa mea, cât şi cele din spatele meu, îmi ascundeau multe. Secrete care aveau să mă rănească într-un final, dar pe care în ruptul capului nu le-ar fi dezvăluit.

Echo se apropie de mine şi îşi încolăci coada în jurul meu., atrăgându-mi atenţia asupra lui.

"Trebuie să vorbim!"

Am sesizat gravitatea situaţiei în ochii lui. Avea să facă primul pas şi să îmi dezvăluie măcar o mică parte din aceste secrete. Am aruncat o privire prin cameră, observând că nimeni nu bagă de seamă apropierea lui. Erau mult prea preocupaţi de această mascaradă ca să îşi mai dea seama că sunt prezentă. Cei care îngenuncheau aveau feţele în pământ, deci nu mă puteau vedea, iar ceilalţi doisprezece bărbaţi erau mult prea mândri pentru a mă băga în seamă. Trufia se citea pe faţa multora dintre ei, dar nu la toţi. Sjin-ul Galden era relaxat, aşteptând să se termine cu această şaradă, iar Deckstra nici nu băgă de seamă ce se întâmpla, fiind mult prea preocupat să analizeze pereţii şi să îşi arate nepăsarea faţă de această situaţie.

L-am urmat liniştită pe Echo şi am ieşit din clădire. Afară era puţin cam frig, dar m-am mulţumit cu căldura emanată de dragonul de lângă mine. Razele dimineţii sparseră întunericul nopţii trecute, revărsându-şi acum lumina peste tot. Clădirile dragonilor erau mai liniştite ca niciodată, dar nu mă mira acest lucru. Ştiam că nu erau acolo, aveam această presimţire. Echo mă trase, cu ajutorul cozii, spre copacii care formau o mică pădurice.

"Ştii cine sunt?"

- Cine? Ei? am întrebat întorcându-mă spre clădire, dar totodată continuând să merg.

"În gând!", îmi aminti deranjat Echo. "Da, ei!"

Nu îmi plăcea tonul lui, deşi în capul meu suna ca un ecou. Am sărit peste un mănunchi de lemne, prinzându-l pe Echo de coadă ca să îmi păstrez echilibrul.

"Din câte mi s-a spus, sunt urmaşii CASEI Dragonilor de Gheaţă.", am răspuns. "Echo, tu îţi dai seama?", l-am întrebat, punând mai mult entuziasm în ton. Trebuia să îi dau un imbold să se deschidă în faţa mea. "Ei sunt din CASA Galden! Şi când credeaţi că toţi au murit..."

N-am apucat să mai continui, deoarece acesta se opri brusc şi se întoarse spre mine. Gâtul i se unduia într-o curbă perfectă, în timp ce ochii lui mă sfrideleau, atenţionându-mă că nu îmi vă plăcea ce avea să urmeze. "Nu numai că nu au murit, dar au şi păstrat locul în care se afla fosta CASĂ.", am adăugat, ştiind că îi puneam sare pe rană. Nu ştiam cât de multe ştia el, pentru că nicodată nu mi-a spus, dar un singur lucru ştiam. Vorbele mele l-au rănit. Se vedea în ochii lui.

"Eşti crudă, ştiai?"

Şi-a continuat drumul, obligându-mă să înaintez, în timp ce el încerca să se calmeze. După câţiva paşi se opri din nou.

"Dar ai tot dreptul!"

Acum era momentul! Aşteptam cu sufletul la gură orice destăinuire care să lege câteva idei între ele. Aşteptam ca Echo să facă primul pas, să îşi dea seama cât de tare mă afecta acest lucru. Dar aşteptarea mea era în zadar. Îşi lăsă capul în jos, ferindu-şi privirea şi porni la pas. Îmi venea să fug cât mai departe de aici, deoarece eram rănită de acest comportament al lui. Ce avea să urmeze? Puteau să mi-o spună în faţă că nu aveau încredere în mine sau că nu meritam să ştiu ce lucruri se petreceau pe această lume. Mă puteau omorî sau mă puteau trimite înapoi.