Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul patru

Ne aflam deasupra norilor. Peisajul îmi alungă toate gândurile negative cu frumuseţea lui, cât şi teama de a cădea de pe spatele dragonului. Ne situam undeva deasupra apelor, aşa că din când în când se mai zărea o pată din strălucirea întinsului ocean. Totuşi acest lucru nu mă împiedica din a admira norii şi cerul de deasupra lor.

Mi-am închis ochii şi am inspirat aerul răcoros, sperând ca acest moment să nu se termine. Era atât de relaxant, desprins de toată agitaţia şi lucrurile de acolo de jos.

- Am avem puţin! mă anunţă sjin-ul, stricându-mi starea de bine.

M-am încordat. Încă puţin şi aveam să aflu ce nu voiam. Faptul că ceilalţi şi-au văzut de treaba lor şi nu le-a păsat că am lipsit. Poate nici nu au observat.

- O să fie bine! adăugă, punându-mi mâna pe umăr.

Ştia care era problema. Zborul de câteva mii de mile, pe spatele aceluiaşi dragon era destul de obositor, dar şi un bun prilej de a cunoaşte persoana de lângă tine şi de a te descoperi cât de cât pe tine însăţi.

L-am privit, mulţumindu-i din priviri. De când i-am spus ce mă deranjează, nu a încercat să dezvolte subiectul, lăsându-mă să mă gândesc singură asupra lui. Şi totuşi! Acum că mai aveam puţin, m-a asigurat că va fi bine. Poate aşa va fi!

Dragonul, al cărui nume aflasem că era Khau, ateriză pe marginea prăpastiei, urmat îndeaproape de ceilalţi. Mă aşteptam să se adune mulţimea, din cauza faptului că tocmai au aterizat paisprezece dragoni albi. Ceea ce ar fi atras atenţia de la câteva mile îndepărtare. Dar spre surpirnderea mea, piaţa era goală. Nici măcar o vietate, fie ea dragon sau persoană, nu se afla în raza noastră.

Am prins mâna sjin-ului şi am coborât de pe spatele dragonului, privind în jur. Nu era nici o mişcare. Micile tarabe erau închise, sigilate cu scânduri. M-am întors spre persoanele care mă însoţeau. Felul în care îşi vedeau de treabă, descărcând lucrurile, îmi spunea că nu îi deranja faptul că totul părea părăsit. Poate ştiau şi motivul.

M-am apropiat de Deckstra, dar acesta mă privi urât, spunându-mi din priviri că nu are nici timp, nici chef să îmi explice. Aşa că m-am retras, aşteptând. Ce puteam să fac? Nu mă lăsau să îi ajut la căratul lucrurilor şi nici nu mă lăsau în vreun fel să mă apropi de dragoni.

Am privit în jur încă o dată, sperând să observ vreo mişcare. Nimic.

- Se pare că sunt la Gheera! oftă unul dintre gardieni.

Veni în dreptul meu şi analiză tarabele, fiind mult prea absorbit de ele. Sunt la Gheera? Am încercat să îl fac să îmi explice, dar acesta se retrase imediat, plescăind din buze.

- Ştiu drumul asta!

Am tresărit, amintindu-mi fiecare cotitură pe care Echo m-a pus să o fac în urmă cu puţin timp. Era drumul spre singura casă pe care o cunoşteam şi spre singura persoană care putea să mă primească şi să mă trateze cu puţină băgare de seamă. M-am întors vrând să le spun ce aveam de gând să fac, dar erau mult prea ocupaţi discutând între ei, încât nu m-au băgat în seamă.

Am oftat şi am luat-o la picior, grăbindu-mă spre casa Esmeraldei. Uşa cu cele două stele într-un cerc era închisă, dar nu sigilată. Am bătut de două ori şi am aşteptat câteva secunde, apoi am încercat-o. S-a deschis. Bucuroasă, am împins-o, reuşind astfel să pătrund în camera amenajată special pentru a primi clienţii. Am simţit acelaşi miros de flori proaspăt culese şi mi-am închis ochii.

Mă aflam pe un câmp plin ochi de flori de primăvară şi soarele strălucea. Undeva, în îndepărtare, se zărea o mică căsuţă, exact ca cea a bunicilor. Spre mine alerga mătuşa, iar în spatele ei, se aflau cei doi veri. Se îmbrânceau, ceea ce m-a făcut să zâmbesc. Oh, cât de dor îmi era de ei!