Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul şapte

- Trebuie să vorbim!

Sjin-ul Galden îşi pironi privirea asupra mea pentru câteva secunde, ca mai apoi să şi-o îndrepte spre Deckstra şi să mă ignore. Îşi menţinu pasul şi, în acelaşi timp, analiza informaţiile pe care Deckstra i le spunea în limba străveche. Uneori chiar mă gândeam dacă nu o făceau intenţionat.

- Acum!

Am spus, prinzându-i braţul ca să îl opresc. Oftă şi se întoarse spre mine, aşteptând să continui. Am privit spre Deckstra. Nu ştiam ce ştia sau cât de mult, dar nu puteam să risc, mai ales că aceste lucruri ne afectau strict pe noi: sjin-ul Galden şi pe mine.

- În privat, am spus şi le-am întors spatele.

Ştiam că avea să mă urmeze. Cel puţin atâta lucru meritam şi eu după cele întâmplate. Am păşit cu încredere pe coridorul etajul unsprezece, îndreptându-mă spre etajul meu. În faţa mea se aflau scările, dar şi cei cinci. Şi toate privirele erau îndreptate spre mine.

- Ayllin!

Sjin-ul Galden ajunse în dreptul meu şi îşi reglă pasul la ritmul paşilor mei. Privi şi el înainte spre cei cinci. Ajunşi în dreptul lor, aceştia îşi aplecară capul în semn de respect pentru bărbatul de lângă mine. Am trecut de ei, observând cu coada ochiului privirele pe care mi le aruncau pe furiş şi mai ales privirea intensă a tipului întunecat.

- Despre ce este vorba? mă întrebă pe la jumătatea treptelor.

Tonul lui era calm, dar puteam observa faptul că l-am deranjat. M-am oprit din urcat şi am inspirat aerul. L-am ţinut pentru câteva secunde în piept, apoi l-am dat afară. Aveam să izbucnesc în orice clipă, iar el doar mă aţâţa.

- Tu! am rostit, întorcându-mă spre el.

Chiar dacă stăteam cu două trepte mai sus decât el, abia ajungeam în dreptul frunţii lui. Cât de înalt poate să fie? Şi cât de mult putea să facă pe prostul cu mine? L-am împuns cu degetul în piept, coborând o treaptă. Nu îmi trebuia ca avantaj înălţimea că să mă simt în siguranţă, nu îmi mai trebuia decât adevărul. Şi îl voiam din partea lui, momentan.

- Este vorba despre tine! am sâsâit, simţind cum îmi plezneşte o venă.

Acesta mă privi surprins, coborându-şi privirea spre degetul aţintit spre pieptul lui. Înghiţi în sec şi, pentru prima dată, l-am văzut în ipostaza în care nu ştia ce să facă. Îşi ridică precaut privirea spre mine şi stătu o clipă. Poate se gândea ce să spună. Mă rugam din tot sufletul să nu fie vreo prostie.

- Nu ţi-am povestit deja tot ce trebuia să ştii? spuse cu precauţie.

Îmi urmărea fiecare schimbare a feţei, încercând să îşi dea seama de intenţiile mele. Am închis ochii, întrerupând contactul vizual pentru o clipă. Nu se auzea nici un sunet, nici o şoaptă, deşi ştiam că eram urmăriţi de cinci perechi de ochi curioşi. Îi auzeam respiraţia aparent calmă.

Răspuns greşit! Mi-am deschis ochii, auzind sunetul făcut la contactul palmei mele cu obrazul lui. Capul lui se întoarse uşor în direcţia opusă palmei, cu privirea plecată şi stătu o vreme aşa. Pe obraz începu să se formeze urma palmei mele, într-o nuanţă roşiatică. Am mai coborât o treaptă, obligându-l şi pe el să facă acelaşi lucru. Încă nu mă privea!

- Să nu îndrăzneşti!

Vocea mea era mult mai ridicată decât am plănuit, ceea ce îi făcu pe ceilalţi să se apropie de noi, pentru a interveni. Nu i-am băgat în seamă, privindu-l doar pe el. Herian îşi ridică într-un final privirea, în ohii lui citindu-se o groază de lucruri.