Universitatea magică din Graywich

Capitolul 10- Papagalul lui Picasso

--- Îmi dai Oreo acum? întreabă papagalul cu penaj multicolor. Din nou.
Îmi pun perna din puf de pinguin peste față și țip nervoasă.
--- Nu. Taci, Pierre, exclamă Christian pe un ton dur.
Am aflat că are și nume acum câteva minute! S-a prezentat. SINGUR. CU CUVINTE. La naiba, are și nume de familie!
Parcă aş fi într-un coșmar care nu se mai termină. Unul ciudat. Probabil nu ar fi coșmar dacă papagalul -- Pierre Pablo Marios Picasso -- nu ar fi aici, dar este! Cât despre numele lui, cred că l-a inventat ca să se dea mare că este fostul papagal al artistului. De fapt, asta mi-a povestit...dar și că a fost prezent la pictarea Monalissei, stând pe capul lui Picasso, deci nu se prea pricepe la cine a picat ce. Cât despre DaVinci, îi ador picturile.
Inclusiv pe cea a Monalissei.
Christian pare mai mult iritat decât uimit, ceea ce mă face și mai confuză și ușor nervoasă, pentru că îmi ascunde ceva. Brunetul a sunat-o pe doamna Carlise acum câteva minute, spunându-i să vină în camera mea, apoi a adăugat șoptit ceva.
Se apropie de mine și îmi dă perna de pe față, privindu-mă în lumina slabă a lămpilor suspendate în perete de o parte și de alta a patului. Pe fața sa albă i se citește îngrijorarea, ceea ce mă face și pe mine să devin astfel. Îmi mângâie blajin obrazul, apoi mă sărută pe frunte.
--- Layla, sunt multe de spus. Nu știu dacă să încep acum sau când vine doamna C. Eu...o să o așteptăm pe ea, dar vreau să îți spun că nu vreau să se schimbe ceea ce e între noi, ok? Tot ce am făcut și tot ce ți-am spus a fost real și adevărat. Bine, aproape totul. Dar mă refeream la atunci când era vorba strict despre noi.
--- Dar, Christian...Nu înțeleg nimic, îi mărturisesc, privindu-l în ochii săi albastru-închis. La ce te referi? Cu ce m-ai mințit?
--- Sărut-o! Sărut-o! exclamă zânele.
Îmi dau ochii peste cap și le ignor, așteptându-i răspunsul.
--- Yla, noi nu suntem...
Cioc! Cioc! Cioc!
Christian șoptește un îmi pare rău și se ridică brusc, apoi deschide ușa.
În camera mea se ivesc atât doamna Carlise, îmbrăcată într-un costum office de culoare verde, în genul celui pe care l-a purtat în prima mea zi aici, cât și încă o profesoară și un profesor pe care nu îi cunosc.
--- Bine ați venit în cuibușorul Laylei, exclamă zânele, bătând din palme entuziaste.
În loc să mă ridic respectos și să le urez o seară bună, eu mă las din nou pe spate și îmi pun mâinile peste ochi, apoi strig:
--- Făceți-le să înceteze! De ce v-am desenat? Erați mai drăguțe când nu vorbeați!
--- Ea a pictat desenele acestea? întreabă vizibil şocat profesorul.
--- Unica, răspund. Și știți, nu sunt sigură că aș putea să le numesc desene. Se mișcă! 
--- E uluitor, spune cealaltă. Nu am mai văzut niciodată așa ceva.
Normal că nu! E al naibii de ciudat și pun pariu că sunt într-un vis.
Fără să realizez, mâna lui Christian îmi înconjoară talia, făcându-mă să tremur ușor și să mă îmbujorez.
--- Sunt profesori de față, șoptesc.
--- Nu contează. Mi-e frică să nu te pierd, îmi mărturisește la ureche, pentru ca doar eu să aud.
--- Scuzați-mă că vă deranjez din...privit și analizat, însă am nevoie de ceva din dressing și nu ajung la el, așa că îl voi ruga pe Christian să mă ajute să iau ceea ce vreau.
Doamna C. încuviințează și îl trag pe brunet după mine. Închid ușa în urma noastră și îl lipesc de cel mai apropiat perete, apoi îmi pun mâna dreaptă pe pieptul său.
--- Dacă îți promit că nu mă vei...pierde, o să te calmezi?
Îl privesc în ochi, încercând să văd la ce se gândește, dar nu sunt vrăjitoare, deci fără de succes.
--- Dar, Layla, nu știi despre ce este vorba...și...
Îmi presez degetul mare de buzele sale, punându-mi mâna stângă pe obrazul său.
--- Promit, Chris. Tu nu înțelegi că încep să simt ceva pentru tine, prostovane?!
Ochii lui se măresc de uimire, ceea ce mă uimește și pe mine. La naiba, nu se vede că mă atrage?
--- S-serios? Mă placi?
Încuviințez îmbujorată, apoi, înainte să mai obiecteze sau să întrebe ceva, îmi presez buzele de colțul gurii sale, făcându-l să tacă mâlc. Da, nu de buze! Încă nu mă simt pregătită. Vreau ca primul meu sărut să fie ceva extrem de special. După câteva secunde mă desprind de el.
--- Layla...eu...
--- Ai luat ce trebuia? se aude o voce de bărbat din spatele ușii.
--- Da, spun și deschid ușa, întâlnind fața ușor sinistră a profesorului.
Domnul Sinistru se uită la mine cu o față ciudată, de parcă ar încerca să afle la ce mă gândesc. E îmbrăcat tot în negru, iar spre surprinderea mea atât părul până la umeri cât și ochii săi sunt negrii ca tăciunele.(cu cine il comparati?? Imaginatiaa!)
--- Bun. Layla, va trebui ca toți să purtăm o discuție în biroul doamnei Carlaise. Vino cu mine, ele deja au plecat.
--- Um...în pijamale? întreb, gesticulând spre ținuta mea.
--- Nu contează cum ești îmbrăcată. E o discuție privată. Plus că s-ar putea să leșini și așa nu va mai fi nevoie să te schimbe cineva.
Fac ochii mari, șocată. De ce să leșin? Sper că nu e veste rea. Urăsc când ceva rău se întâmplă, pentru că am trecut prin atât de multe încât simt că numai una în plus mă va copleși.
--- Nu o speria, Black! E puternică, va fi bine.
Black? Nu o speria? Christian îl cunoaște pe profesor mai bine decât cred? Adică îi vorbește la pertu, ceea ce mi se pare de-a dreptul bizar. Cu toate că sunt conștientă de faptul că brunetul este băiat rău, nu cred că ar nerespecta un profesor.
--- Dacă zici tu, Graywitch, înseamnă că așa este, i-o aruncă ironic.
Din nou, mă simt încurcată. Graywitch? Se aseamănă teribil cu numele academiei. Asta înseamnă cumva că familia lui Christian are vreo legătură cu academia? Mă ia durerea de cap, așa că mai bine voi lăsa întrebările pe mai târziu.
Ieșim din cameră, apoi o încui uşa după mine. Începem să mergem pe holurile...pline cu adolescenți ce au ieșit în pragul ușii și mă privesc ciudat. Toți sunt în pijamale și s-au strâns pe grupulețe, şuşotind. Privirile lor exprimă atât de multe lucruri, încât mă induc în eroare: milă -- mă duc la taiere sau ce? --, încurajare, fețe gen ai-dat-de-belea-ratato, dar și compătimire sau zâmbete malefice.
Brunetul îmi simte încordarea și, cum profesorul Black merge în fața noastră, își împletește degetele cu ale mele și mă trage mai aproape de el.
--- Să nu te sperii, bine? îmi spune la ureche și mă sărută încet pe frunte. Închid ochii când mă atinge și mă bucur de fiorii ce îmi străbat corpul.
--- Nu știu de ce spui asta, dar ok. Voi încerca.

* * *
Ajungem în fața biroului doamnei C, așteptând să ni se deschidă ușa masivă din lemn. Christian a rămas pe hol, pe o canapea, pentru că proful Black spune că nu are de ce să asiste la discuție și nu este treaba lui. După câteva înjurături în barbă, brunetul s-a conformat.
Ușa se crapă ușor, bărbatul intrând primul. Timidă, intru în încăperea cu pereții tapetați cu model de trandafir și bibliotecă grena din lemn masiv.
Una dintre profesoare îmi spune să iau loc și fac întocmai.
--- Știu că e ciudat și pare nebunesc, dar jur că nu am nici cea mai vagă idee referitoare la pereții camerei mele.
Doamna Carlise îmi zâmbește compătimitor, iar eu mă încrunt confuză.
--- Este evident că tu nu știi, dar noi da, mă informează Black și îmi mijeac ochii surprinsă la fiecare persoană din încăperea spațioasă.
--- Știți?!
"Recepționista" își drege glasul și își începe monologul.
--- Îți voi spune tot ce trebuie să știi, dar vreau să îmi promiți că nu vei leșina sau mă vei întrerupe.
Încuviințez cu o mișcare rapidă a capului și încerc să mă fac confortabilă pe sofa. Bineînțeles că eșuez, datorită nervozității și a îngrijorării mele.
--- Layla Green, toată viața ta ai suferit din câte am înțeles. Acum unsprezece ani părinții tăi au avut un teribil accident în care ai fost și tu implicată, rostește și lacrimi mi se adună în ochii de culoarea miozotului. Tu ai fost unica supraviețuitoare și ai fost luată în tutelă de Matilda Van Bureen, care te-a făcut să crezi că ești un nimic. În aceste condiții, dacă ți-aş spune că tot ce știi tu despre lumea reală e o minciună, oare m-ai crede? Îmi șterg cu mânecile obrajii umezi și răspund cu vocea ușor tremurată, deși nu sunt sigură de rostul acestei întrebări:
--- Dacă ați avea și dovezi, probabil.
--- Nicio problemă.  Acum...Layla, lumea reală nu este aceasta, cea pe care o vezi în fiecare zi. Pe lângă oameni există vrăjitori, demoni, vampiri, vârcolaci și alte creaturi mitice sau din basme.
Pufnesc și îmi dau ochii peste cap, incredulă.
--- Am citit atât de multe cărți și mi-am dorit atât de mult să fie adevărat, încât mi s-a acrit. M-am săturat de glume și de oameni puși pe șotii, recunosc pe un ton rece.
Femeia rânjește. Printr-o mișcare rapidă scoate din buzunarul fustei un băț precum o rămurică, de lungimea antebrațului său și o răsucește în aer, deasupra propriului corp. În secunda următoare costumul i-a dispărut, fiind înlocuit de o rochie de aceeași nuanță de verde, lungă până peste genunchi.
Scot un zgomot de surpriză, punându-mi mâna la gură. Ce tocmai s-a întâmplat?! E...adevărat ce zice? Există așa ceva?! Nu se poate.
--- Acum mă vei lăsa să continui. Suntem vrăjitori, iar această academie nu este una normală, ci Academia de magie și vrăji albe Graywitch. Majoritatea elevilor sunt vrăjitori, însă avem câteva excepții, cum ar fi câțiva oameni cu puteri speciale cum ar fi cititul viitorului sau metamorfozarea, dar și oameni obișnuiți de care ascundem adevărul și îi acceptăm doar pentru a nu bate la ochi.
--- Și de ce îmi spuneți mie asta? întreb confuză. Sunt vreun om cu putere specială?
--- Nu, Layla. Ești o vrăjitoare.
--- Ce mama biscuiților Oreo cu cremă dublă tot îndrugați?!

Hei, lume! Puteam să mai scriu, dar am vrut să închei așa capitolul. Sper că este destul de lung. Yay, am postat mai repede.
                  XOXO Iss