Universitatea magică din Graywich

Capitolul 7- Hm...ce s-a întâmplat cu băiatul rău?

Christian ezită pentru o secundă, apoi își drege glasul.

-Pentru că... ştii, când tu suferi și eu sufăr.

-Oh, Christian! spun pe un ton mierlos.

-Ce e, frumoaso?

-Nimic. Doar că... mi-a plăcut minciuna ta,zic chicotind ca un copil, apoi îi pun degetul arătător pe nas.

Vreau să îl retrag repede, dar el face o schimbare de mâini rapidă și cumva reușește să mă țină în brațe cu o singură mâna, iar cu cealaltă îmi ia mâna din fața lui și o duce la gură, apoi o sărută.

Lucrul ciudat: am închis ochii și am scos un geamăt slab de plăcere.

-Ce a fost ăla?! exclamă râzând cu poftă.

Eu, fie că sunt amețită și roșie ca un rac, de fapt cred că ăsta e motivul, îmi pun mâna stângă după gâtul lui, iar pe cea dreaptă i-o duc în păr. Mă apropi de el lent și îl mușc de lobul urechii, cât să nu îl doară și să scoată un geamăt mai puternic ca al meu. Revin la poziția mea inițială, iar el se uită la mine șocat. Dacă vă întrebați cum am făcut asta, e simplu. Nu știu, a fost ca un instinct, nu am mai avut niciodată un iubit. Dar Christian nu e iubitul meu, rectific : nu am mai avut vreodată o relație sau un Christian (nu sunt prea sigură ce suntem, dar încă nu pot avea încredere în el, pe deplin).

-Layla...tu...eu...tu mm-ai ăăă pe mine? Ce ai făcut?  M-ai făcut să ce?

-Te-am făcut să pierzi, iar eu am câștigat. spun chicotind.

-Nu, nu înțelegi.  Nimeni nu mi-a mai făcut asta.

Fac ochii mari la el.

-Vvrei să...zici că nu e normal?

Ce mama mă-sii?! În filme se face asta, adică în cărți de fapt.  Oh, sper că nu am făcut ceva prea ciudat.

El râde ușor.

Se lasă jos, pe iarbă, în timp ce eu continui să îi privesc ochii de culoarea unei furtuni. Nu mă dă la o parte, eu rămânând în poala lui.

-Eu...mă refeream la faptul că nimeni nu m-a mai întrecut. Sau dacă m-a învins, nu mai mi-a plăcut așa de mult, spune în timp ce îmi mângâie obrazul.

-Chris?

-Da? întreabă cu o voce adâncă.

-Pot să îți zic lucruri despre mine? Dar să nu zici nimănui, trebuie să juri.

Se apropie cu fața de a mea și îmi ia fața între palme, privindu-mă în ochi.

-Jur că nu voi spune niciodată un secret de al tău. Nimănui.

-Bine, zic și trag aer în piept. Înainte de asta, în caz că nu vei mai vrea să petreci timp cu mine...

Am un sentiment că nu va spune nimic. Da, nu sunt nebună, sunt conștientă că este un jucător sau a fost, totuși trebuie să îmi știe trecutul. Nu știu de ce, dar știu că trebuie.

Cu toate astea, mi-e frică ....dacă nu va mai vrea să stea cu mine? Ma simt legată de el, dar nu știu de ce ...Probabil e doar o iluzie, însă nu pot risca.

Se uită la mine șocat în timp ce eu îi iau fața în palmele mele mici și o apropi de a mea. Nu, nu îl pup pe gură, dar îl sărut. Îl sărut deasupra buzelor sale pline, pentru că îmi e frică să îi ating buzele și mi-e teamă că mă va lăsa singură. Pun dorință, îngrijorare, afecțiune în sărut, dar este și flămând.  Tremur puțin, dar îl sărut apăsat și dulce, iar el închide ochii și stă nemișcat la început, apoi își pune mâinile pe gâtul meu și se lasă în jos mărind spațiul dintre buzele noastre, care nu s-au atins. Își apropie buzele de gâtul meu și începe să mă sărute de sus în jos și înapoi, ca și cum viața lui depinde de asta.