Universitatea magică din Graywich

Capitolul 19- Cu gherutele mele

N/A Hei, castorilor. Nu mi-a iesit un singur capitol, ups. Probabil vor mai fi vreo 2-3 pana la inchierea partii intai apoi urmeaza pauza. Termin cu AMG prima parte, apoi ma duc la V&P sa o termin si dupa incepe provocarea vietii mele. Sper sa va placa, nu am mai scris de mult si nu sunt sigura ca are prea mult sens ce este pe aici, totusi... Am incercat sa scriu cum scriam inainte, dar nu stiu cat de mult mi-a iesit, probabil surprinzator de asemanator. Totusi, cartea de care va tot povestesc nu va fi deloc asa scrisa, deci da... MHM.

Spor la citit!

XOXO Iss

- Auziti, simt o usturime ciudata pe mana stanga, admit cu un cascat.

Christian ma priveste printre gene cu un zambet micut intiparit pe chip, apoi chicoteste. Mariah se uita in gol, incercand parca sa rezolve misterele Atlantidei, iar apoi sare de pe scaun ca arsa, facandu-le pe zanele mele sa rada si sa cada in iarba deasa. Oare e mai inalta decat atunci cand am pictat-o? Ma intreb cum o voi putea tunde...

- Daca e real, atunci are sens!

- Pardon? Asta este cea mai idioata chestie pe care am auzit-o, ii sopteste Pierre uneia dintre zane. Normal ca daca are sens e real si daca e real are sens! Uite, vrajitoareo, m-ai ametit pana si pe mine cu invartitul tau de colo colo. Gaseste-ti mai repede un loc pana nu zbor din perete si iti fac tricoul picatele.

Mariah scoate limba la el – un gest foarte matur – si incepe sa explice la ce se refera, dand din maini pentru un efect dramatic.

- In mod obisnuit, in momentul sarutului sufletelor pereche, acestea primesc pe mana spirale reprezentative, ca in cazul baghetelor. Insa, exista o legenda, cum ca atunci cand ambele suflete sunt dintr-o familie regala, un insemn mult mai mare le va aparea pe mana. Desigur, nimeni nu a putut confirma lucrul asta pana acum, pentru ca de obicei manuscrisele despre asta sunt sterse pentru a nu fi gasite de cine nu trebuie. Insemnele acestea, odata aparute, va dau puteri speciale, unice in toata lumea vrajilor.

- Nu ti se pare putin... prea mult? intreb, ridicand o spranceana. Pare prea SF, adica unde suntem, in vreo carte fantasy? adaug si las un raset nervos sa imi paraseasca buzele.

Mica poveste a verisoarei vitrege a lui Christian rezoneaza a adevar in interiorul meu, insa ratiunea se impotriveste cu desavarsire posibilitatii ca aceasta legenda sa fie reala.

- Spuse fata care a facut picturile ei vii, imi raspunde ca apoi sa isi roteasca ochii. Christian, ar trebui sa faceti ritualul acela cat mai repede... Doar daca nu vrei sa va fie amputate mainile.

- Ce tot indrugi acolo, blondo?! exclam neincrezatoare, asezandu-ma turceste pe pat. Ah, glumeai, corect, hihi, am uitat sa rad.

- De fapt, scumpo, are dreptate. Semnul este ca o recunoastere ca ne apartinem unul altuia si ca suntem... jumatati ale aceluiasi suflet.

Las un "oh" odata cu expiratia si incep sa procesez pret de cateva minute tot ceea ce s-a intamplat dupa trezirea mea. Insa ma opresc la amintirea atingerilor lui Christian pe corpul meu si a buzelor sale catifelate pe...

- Stii ca aproape salivezi, nu? ma intreaba "scumpa si dulcea" mea prietena, fluturandu-si mainile prin fata mea.

Clipesc surprinsa... apoi ma abtin sa nu ii intorc o replica despre ce i-as face cu pensulele mele din par de ponei.

- OK, sa facem ritualul asta, soptesc, intorcandu-mi fata spre Christian care a stat tacut un timp atat de lung.

Ii privesc parul negru ridicat in toate directiile, apoi ochii imi coboara spre trasaturile ascutite ale fetei sale si in cele din urma ajung la mainile sale inclestate in pumni, care ma fac sa ma apropii instinctiv de el si sa il ating. Se relaxeaza vizibil apoi isi intoarce fata spre mine, usor confuz. Esti in regula? ii spun, apoi ma asez timida in poala lui, cand vad ca nu imi raspunde. Isi pune un brat in jurul meu, apoi cu mana dreapta imi atinge fata grijuliu.