Cum nu mă văd, nici azi, nici faţă şi nici glas
Mă rog încă o dată în a mă căuta
Fără să ştiu de fapt ce vreau sau dacă aş vrea.
Vocile nu-mi mai tac, mă dor şi mă prefac
În peregrin o dată şi pană în partea a doua
Să mă mistui şi să rup din mine
Să mă pun pe hârtii în neştire
Să mă trimit departe să plătesc greşeli
Iar locul să nu-l aflu până la capăt de puteri.
„Doar nu mă pot lăsa acum la mila curentului”, îmi spun
O şoaptă dintre toate, trădează şi îşi scoate
O lumină spre mine, căci e devreme să adorm
Fără să mă ridic, iar acum n-am somn.
Iar șoapta mea, încet dar sigur îmi spunea:
„Să nu te cauţi în fum, nu te va lăsa
Nu te căuta în ape, te vei tulbura
Nu te caută în tine, te-ai perdut de mult
Caută-te în stele, scântei de amintiri
În lună, să vezi cine eşti şi cine vrei să fii
În ochi la întuneric, tot adevărul tău să-l afli
Caută-n cuvânt, cât de sincer poți fi
Te-ai prefăcut în umbră, de parcă n-ai şti”
Lucifer mi-a spus că pot pleca, iar în paradis nu-mi găsesc liniştea
Dar poate aici, în mine e ceva
De care am nevoie, ce nu mă va lăsa
E o dorință undeva, pentru mine, chiar în oglinda mea.
