Pe-o fărâmă de hârtie
Veche, galbenă, uitată
Găsită în spatele unei cărţi
Din biblioteca unei vechi cetăți
Am aşternut cândva din întamplare
Un poem uitat prin ale inimii hotare
Şi cuvintele pline de praf şi grele
S-au ascuns de frica luminii şi ele
În spatele cărților pustii
Învechite în grabă
Precum plamânii unor fumători
Precum lacrimile unor iubitori.
Sufletu-i acum cetate, ce cândva era deschisă
S-a închis de la durerea peste ea mereu întinsă
Şi zidurile cetății, cândva pline ochi de flori
Acum sunt învăluite doar de spini şi-amare ploi.
Se cutremură cetatea, câteodată, la furtună
Cărţile iubirii, doar, au rămas ca o cunună
Corbii stau la fereastră, atât cât să-i amintească
Negrul dinăuntrul ei, întunericul lumina s-o gonească.
