Nimic Ornamental

Nu mai suntem

Nici eu nu mai sunt ce am fost
Nici tu nu mai eşti ce spuneai că eşti
Dac-am vrut sau nu, astăzi n-are rost
În negrul din tine mâine-s doar poveşti.
Tu n-ai ştiut cum să iei şi cât să laşi
Eu n-am ştiut cât să ofer şi cât meritai.
Şi florile ar fi plâns, şi cerul s-ar fi sins
Norii ar fi pierit zdrobiţi de un fulger aprins
Ochii ar fi îngheţat, cuvântul s-ar fi spart
Dacă eu cu inima, frigul să te atingă aş fi lăsat.
Dar eu te-am apărat aşa că n-ai destul
Şi lumea să ţi-o dau, tot n-ai fi fost sătul
Căci acum ştiu că ai fost un alt suflet lacom
Dar nu-i nimic, eu m-am minţit, ştiam
Că n-ai nimic, eşti gol, dar tot speram
La o fantasmă albă-aurie ce-mi bătea în geam
Căci ţi-am desăvârşit eternitatea atunci când te iubeam.
Lumina ta, ce eu n-aveam, m-a fermecat subit
Mi-a luat aerul şi m-a îngropat, m-a omorât subtil.
În urmă ai sufeirt şi tu şi chiar de nu-i corect
De ce să-mi pară mie rău? Nu sunt un om perfect.
Iar tu, dragul meu decăzut, cuvântul ți l-ai rupt
Ce-ai spus s-a spart, cleştarul s-a făcut praf, pe pământ
Acum în greşala proprie te împiedici
Îţi vei trăi blestemul, uitarea e tot ce meriţi.
Dar așa cum ai trădat, cu nepăsare vei trăi,
Ce-ţi pasă ţie, oare...dacă viu te vei simți?
Iar eu, noapte a ceea ce am fost, rămân
Să scrijelesc morminte şi pereţi goi să adun
Am umbre peste tot, din întuneric vin
Am diavoli mulţi, ce în zile reci companie îmi ţin
Dar dacă cerul mă va condamna, am să ştiu
Că n-am ce regreta, m-am simţit cu totul viu.
Într-un final am pierdut în acest joc
Şi tu, şi eu, fără reguli, fără loc
Rătăciţi departe, singuri şi fără foc
A rămas doar gheaţa şi lacrima noastră în mijloc.