Iubirea divină se pierde şi ea...
Prin adânc de suflet,
Curge ca un râu năuc
Tot la deal
Aşa îmi curgi şi tu prin vene
Împotriva legilor,
Împotriva mea
Şi de vei pleca,
Rău nu-mi va părea, poate
Iubit pierdut de frica mea,
Iubirea divină se pierde şi ea.
Dar tot mă-ntreb, oare nu-i mai cu noimă aşa?
Poate altfel nu te-aş aprecia
Cu adevărat, şi cum meriţi,
Poate-i prea multă iubire pentru un suflet
Iar tu mă mistui cu pasiunea ta.
Prea multe inconştiențe se petrec
Până când iubirea te lasă sec
Şi astfel n-am să mai am
Iubire să-ţi dau,
În viaţa viitoare.
Aşa că, iubirea mea
Cred totuşi, că-i mai bine aşa.
