Tabara

Capitolul 8

        M-am asezat langa Ingrid destul de nervoasa. Aveam o presimtire care se putea numi oricum numai buna nu. Cand arbitra a dat startul printr-un fluier lung, abia atunci mi-am dat seama ca eu nu stiam de fapt ce aveau ei de facut. Am stat si am privit pur si simplu un timp, pana cand am realizat ca baiatul cu care vorbea Lily mai devreme, tinea in mana un bat foarte lung. In curand toti faceau aceasi lucru. Toata lumea, de la ambele echipe carau bete lungi, busteni si alte lucruri de felul asta. M-am aplecat spre Ingrid si am intrebat-o:

        - Cam cat dureaza o proba, in general, ai idee?

      - Pai depinde de proba, mi-a raspuns ea in soapta. De exemplu, proba asta, cu adaposturi, dureaza doua ore jumate, sau cel putin asa imi amintesc de anul trecut.

      - Aha! Deci asta fac ei acolo! Inteleg acum! am spus eu pe un ton glumet, chiar daca nu ma simteam deloc bine. Ingrid a ras incet si infundat.

        - Mda.. si noi o sa facem asta dupa-amiaza sau maine, depinde contra ce echipa. Am niste idei pentru stilizare, pentru ca trebuie sa si arate bine pe dinauntru. a zis ea usor distrasa

        - Si fiecare echipa are un capitan?

        - Da. La echipa lui Lily s-a ales mai devreme pentru ca ei au prima proba. La noi se va alege inainte de prima noastra proba. Vezi? El este capitanul echipei lui Lily. si mi l-a aratat pe baiatul brunet si inalt cu care vorbise Lily, cu ceva timp in urma.

        - Uite! Deja incepe sa se vada ca au facut ceva din adapost, vezi? i-am spus eu lui Ingrid si i-am aratat o mica incapere dintre 4 copaci, inconjurata cu o multitudine de crengi lungi.

        - Da, vad.

        Dupa aceea, nu pre am mai vorbit cu Ingrid. O cautam pe Lily printre multimea de oameni necunoscuti. Nu o vedeam deloc. "Calmeaza-te Annie, s-a dus probabil mai adanc in padure ca sa caute crengi!" imi spuneam ca sa ma linistesc, dar nu ma ajuta deloc lucrul asta. M-am ridicat in picioare. Tot nu vedeam nimic. "Daca nu apare in 10 minute, anunt pe cineva." mi-am spus. Ma uitam din stanga in dreapta, dar nu-i vedeam deloc treningul verde si parul ciufulit si familiar. Am inceput sa ma panichez. "Calmeaza-te! Calmeaza-te! Nu au trecut inca 10 minute!" Am mai cautat-o disperata ceva timp cu privirea, dar era de negasit.

        - Ingrid, tu o vezi pe Lily?

        - Nu... o caut de ceva vreme, dar nu o vad. Asteapta, o sa apara ea.

        Am incercat sa ma calmez. Pana la urma ce se putea intampla? Doar cea mai buna prietena a mea era probabil pierduta intr-o ditai padurea, sau cine stie, rapita poate chiar. Dar eu trebuia sa stau calma la locul meu. Nu, trebuia sa ma duc sa o caut. Insa gandurile disperate mi-au fost intrerupte de un alt fluier lung, care anunta sfarsitul probei. Toti participantii se adunau acum in jurul arbitrei, in timp ce juriul se ducea sa examine amanuntit adaposturile. Insa Lily inca nu venise deloc, si trebuia sa ma duc sa o caut.

        Cand lumea a inceput sa plece, nu m-am putut abtine si am zbughit-o spre padure, trecand imediat de liziera si afundandu-ma mai mult in padure. Alergam uitandu-ma atent dupa un semn de viata. Simteam crengile rupandu-se sub greutatea piciorelor mele si auzeam fosnetul frunzelor peste tot in jurul meu. Treceam fulgerator prin dreptul copacilor, si incepeam sa simt caldura propriului sange scurgandu-se incet pe maini si pe picioare, acolo unde ma zgariasem sau intepasem. Deodata am auzit un fosnet mult mai puternic venind din apropiere si m-am oprit din alergat asa de brusc, incat, pentru o clipa, am crezut ca o sa cad din picioare, dar am reusit sa-mi mentin echilibrul. M-am uitat repezit in jurul meu, cuprinsa de frica si panica. Ma pierdusem. Si in fata, si in spate, si in drapta sau in stanga, peste tot numai padure deasa, liziera nemaivazandu-se deloc. Am pornit sa cercetez locul de unde venise sunetul.

        Nu eram paranoica deloc, insa credeam ca ma urmareste cineva. Am pornit, nestiind unde ma duceam, numai pentru a scapa de sentimentul ca sunt urmarita, dar auzeam fosnetul frunzelor in spatele meu. Am inceput sa alerg din nou. Si alergam, de data asta nestiind unde, nici macar de ce nu mai stiam, pentru ca frica imi inundase simturile tulburandu-mi gandirea normala. Deodata, o durere puternica mi-a strabatut fulgerator piciorul drept. Simtind cum imi siroia sangele din rana, si nemaistiind nimic in afara de durere, care imi strabatea tot corpul, am cazut, mai intai in genunchi, apoi pe burta, ramanand acolo singura si inconstienta.

        Tot felul de amintiri imi treceau acum prin cap, toate cu Lily, cum am mers la mare, acum doi ani si ne balaceam fara nicio grija in apa calduta a marii, cum mergeam saptamanal impreuna la mine acasa, pentru a ne face temele, cum era sa ne pierdem de parinti in supermarket acut 4 sau 5 ani si multe altele. Fantezia viselor era asa de puternica, ca nu mai simteam nimic din ce mi se intampla in realaitate.

        Toate acestea mi s-au sters din minte asa de greu cum au aparut, simtind o atingere pe umarul stang, ca o mangaiere, cand cineva ma intoarcea cu cea mai mare blandete si finete pe care o puteam simti, pe spate. Apoi am simtit cum pamantul fuge de sub mine, eu ramanand atarnand in bratele cuiva, care avea o atingere mai blanda decat puful, dar o putere foarte mare. M-am straduit sa-mi deschid ochii, pentru a-mi vedea salvatorul, iar singurul lucru pe care mi-l mai amintesc de atunci este o pereche de ochi verzi-albastri care ma priveau ingrijorati si foarte bland.