Tabara

Capitolul 9

        Forme si culori se materializau incetul cu incetul in jurul meu. Puteam sa observ ceva ce parea a fi o camera a cuiva, iar eu paream a sta in pat. Incercam neputinciosa sa-mi amintesc macar un motiv concret pentru care ma aflam aici, iar apoi imaginile de mai devreme au inceput sa-mi vina valuri, valuri in minte, cu nemiluita. Eram coplesita, chiar daca imaginile erau inca amestecate intre ele, si nu intelegeam nimic. Am inceput sa clipesc repede, pentru a-mi limpezi gandurile. Imaginile au inceput sa se aseze usor si sigur in capul meu, in firul narativ al intamplarilor intamplate. Acum priveam nedumerita franturi din camera in care stateam, numai cat imi permitea campul vizual. Curioasa sa vad daca sunt singura, cu o mica speranta de a-mi intalni salvatorul arzandu-mi adanc in suflet, am incercat sa ma ridic in capul oaselor. Banuielile mi-au fost insa, confirmate.

        Paralel cu patul pe care stateam eu protapita, pe un fotoliu statea un baiat de vreo 17-18 ani, cu parul blond auriu si ciufulit. Ochii sai verzi-albastri ma priveau ingrijorati si cercetator. Avea trasaturile fetei foarte frumos conturate, si tenul foarte deschis la culoare. Nu stiu de ce, dar imi inspira un aer de incredere. Per total, era un baiat superb, o putea recunoaste oricine de la o posta. Simteam dorinta stupida de a incepe o conversatie, cand, deodata, un val puternic de durere mi-a strabatut piciorul ca o tepusa. Am icnit, iar baiatul s-a ridicat instantaneu de pe fotoliu, asezandu-se langa mine pe pat. Trebuia sa recunosc, avea niste reflexe uimitoare.

        - Ce este? Ce s-a intamplat? m-a intrebat el grijuliu.

        - Piciorul! am reusit eu sa spun.

        Baiatul s-a ridicat foarte rapid de pe pat si a luat o cutie care era la baza fotoliului, pe care eu nu o observasem inainte. Din cutia alba, pe care a desfacut-o ca din reflex fara nicio greutate, a scos o alifie. Mi-a dezvelit cu o blandete inimaginabila piciorul, pe care a inceput sa-l unga cu alifie, peste care a pus un bandaj elastic. Dupa ce si-a terminat operatiunea, mi-a asezat usor piciorul inapoi sub plapuma.

        - Poftim! mi-a zis el zambind.

        - Multumesc, ...

        - Jace. Eu sunt Jace.

        - Multumesc, Jace! am spus eu schitand un zambet. Eu sunt Annie.

        - Stiu. Mi-a spus prietena ta, care tocmai se intorcea din camera ei. A plecat cu putin timp inainte sa se termine proba, pentru ca era ceva forte important acolo, si vroia sa ti-l arate, cred. Cand a aflat ce-ai facut, aproape ca a inceput sa planga, dar am linistit-o eu, spunandu-i ca esti bine.

        Lily! Nu pot sa cred cate griji imi facusem, iar eu de fapt am fost asa de oarba cat sa nu pot observa ca ea deja plecase. Sunt asa stupida! Apoi mi-am dat seama ca inca aveam un mare gol in amintiri.

        - Dar eu tot nu stiu ce s-a intamplat acolo, in padure.

        - Pai te-am vazut cum pleci si-mi era frica sa nu patesti ceva, asa ca am venit dupa tine. Ai inceput sa alergi de un sarpe mic, de gradina, si te-ai lovit la picior. Dupa aia, te-am adus aici.

        Simteam cum sangele imi urca in obraji, contrar dorintei mele.

        - Ah! Imi... imi pare rau... presupun ca te-ai simtit fortat sa ma aduci pana aici.

        - De fapt, nu chiar.. Consider-o ca o favoare..

        - In cazul asta, Jace, spune-mi ce sa fac ca sa-ti intorc aceasta favoare.

        Jace parea amuzat si avea pe fata un zambet lenes. S-a aplecat usor, astfel incat fetele ne erau la acelasi nivel acum.

        - Nimic. mi-a soptit el la ureche.

        Roseam. M-am lasat usor intre perne. Nu vroiam sa mai plec de acolo niciodata. Simteam ca imi va fi asa usor sa ma obisnuiesc cu locul acesta, mai usor decat cu camera mea. Insa, unde eram?

        - Unde suntem? am intrebat, curioasa. Asta e camera ta?

        - Da. a spus Jace riidicandu-se de pe pat. Etajul doi, grupa 3.

        - Deci esti in grupa cu Lily. Pana la urma cine a castigat proba?

        - Noi. Asta imi aminteste ca ai si tu o proba in vreo ora. Am face bine sa ne punem in miscare. Aveti concurenta puternica, grupa 4. Cunosc pe cineva acolo.

        - Ce o sa facem? am intrebat eu inutil, deoarece stiam raspunsul.

     - Tot adaposturi. Dar cred ca stiai asta, nu-i asa? Ti-a spus Ingrid. a spus el amuzat aruncandu-se din nou in fotoliul de unde se ridicase cu cateva minute in urma.

        - O sti pe Ingrid? am intrebat eu bucuroasa ca am un pretext sa schimb subiectul, care devenea subit stanjenitor.

        - Da, de anul trecut, cand am fost in aceeasi grupa, grupa 1. Eu unul abia astept a cincea proba, preferata mea, sper sa nu fiu nevoit sa joc impotriva ta, a spus el cu ochii sclipindu-i jucaus.

        - Despre ce e vorba?

        - Paintball.

        - Awch. Niciodata nu mi-a placut paintball-ul, si nici nu cred ca o sa-mi placa vreodata.

        - E cea mai importanta proba, valoreaza cel mai mult, si va aduce si puncte individuale. Daca nu faci bine la proba asta, poti spune ca o sa ai un mare dezavantaj. Este un fel de proba de prima departajare. Daca vrei, te ajut eu sa o treci.

        - Cum ai putea sa ma ajuti? Sa te deghizezi in mine si sa te duci in locul meu?

        - Nu... as putea sa te antrenez. Nu sunt prea incantat de ideea de a te lovi vreun glont din ala.. Nu e o senzatie tocmai placuta, mai ales ca nu sunt gloante cu vopsea obisnuite. Sunt modificate in asa fel incat sa simuleze o durere mai mare, si mai e si o proba obligatorie.

        - Ai face asta pentru mine?

        - Da. Acum hai sa mergem jos, pana nu-ti incepe proba.

        M-a ajutat sa ma ridic din pat si m-a sprijinit pe scari in jos. Atingerea lui era asa de blanda, dar totusi ferma si puternica, si ma facea sa uit instantaneu de orice durere. Afara, ma asteptau Lily si Ingrid speriate. Cand m-au vazut sprijinita de Jace, probabil Ingrid l-a recunoscut, i-a soptit ceva lui Lily si au inceput sa-mi faca semne disperate sa ma grabesc. Abia asteptam sa le povestesc absolut tot.