Tabara

Capitolul 28

Am intrat intr-o camera mare, cu o multime de rafturi insirate de-a lungul ei, care aveau tot felul de sticle peste tot. In afara de rafturile astea suspendate pe pereti, se aflau niste mese goale la nivelul pamantului. Nu le intelegem, insa, rostul. Cat timp analizam camera, am simtit cum cineva ma strangea de gat. Era Lily.

- Ce faceti aici? le-am intrebat pe ea si pe Ingrid.

- Pai, ne-a chemat Alexia, a zis Ingrid.

- Nesimtit-o! mi-a trantit-o Lily. Cum ai putut da ne excluzi din asta? a zis, prefacandu-se suparata. Apropo, unde e Alexia? a intrebat, dand mainile in jos.

Dupa ce i-am aratat-o, a ramas cu gura cascada, si am fost nevoita sa i-o inchid, razand.

- Deci, ce e camera asta? l-am intrebat soptit pe Jace.

- O camera interzisa.

- Tare! am zis, inghitind in sec.

In timpul asta, Alexia se plimba de-a lungul rafturilor si cerceta sticlele zicand cuvinte ca: putere, energie, curaj, si asa mai departe. Nu avea niciun sens.

- Jace, ce ar fi sa le faci o demonstratie celor care nu stiu despre ce e vorba?

Jace, acum increzator si cu un ranjet diabolic intins pe fata, a pasit relaxat in mijlocul camerei, a luat una dintre sticle, pe care scria „forta", si a luat o inghititura. Dupa cateva secunde, se indrepta spre mine. Ok. Nu stiam ce sa fac in situatia asta. Daca „chestia" aia pe care a baut-o il facea sa isi piarda mintile si cine stie ce avea sa imi faca. M-am hotarat sa am incredere in el, adica... asa imi spunea instinctul sa fac. S-a indreptat spre mine, si cu o viteza incredibila, m-a ridicat in aer ca si cum nu as fi fost cu nimic mai grea decat un fulg de nea. OK. Ok.

- Jace, ce naiba se intampla? Imi poti explica, te rog?

- Pai asta este o bautura care te face sa ai insusirea pe care o reprezinta, a zis inca tinandu-ma in brate ca pe o papusa, si ranjind infricosator.

- Poti, te rog, sa ma pui jos? l-am intrebat jucaus.

- Ce, vrei sa spui ca nu iti place aici sus? a intrebat, prefacandu-se uimit. Toti ceilalti se uitau ciudat la noi, cu niste mutre de parca tocmai picasem de pe luna si nu ni se intamplase nimic. Intr-un final, m-a pus totusi jos.

- Acum, va rog sa luati cate o inghititura din 3 sticle diferite, a zis Alexia. Imi venea sa ii spun ceva...

- Dar ce se intampla daca luam din mai multe? a intrebat Lily curioasa.

- Nu isi fac eferctul. Acum, haideți, nu avem timp de pierdut, a zis. Fata asta parca era o moara stricarea de dat indicatii. Si cand te gandesti cat de copilaroasa si inocenta era la petrecere, comparativ cu comportamentul ei de acum... increzatoare si autoritara.

M-am indreptat spre cel mai apropiat raft si m-am uitat de-a lungul sticlelor. Lumina pica perfect pe etichete, in asa fel incat puteam vedea clar ce scria pe fiecare. Putere. Curaj. Pricepere. Energie. Viteza. Indemanare. Agilitate. Era uimitor... daca chestile astea chiar aveau vreun efect... Wow. Am luat in mana o sticluta mica pe care scria „energie". Daca nu ar fi avut eticheta, as fi putut jura ca este o sticla de alcool sau ceva de genul. Am luat o inghititura, avea gust de sirop, insa nu am simtit niciun efect. Nu cred ca aveau vreun efect, adica, pana la urma, sa bei ceva si sa ai energie... pare imposibil. Am pus sticla la loc pe raft si m-am uitat mai departe, spre o sticluta cilindrica pe care scria „indemanare" dupa care am luat o inghititura si din asta. Pana la urma, ce aveam de pierdut daca nu isi faceau efectul? Nimic, era raspunsul care imi rasuna in minte. A treia inghititura pe care am luat-o a fost din „curaj".

Daca mergea, cu un curaj nebun as putea face orice. Puteam sa il gasesc pe Michael, sa il salvez, sa il scot din mainile lui Marcus si cine stie... In piept mi-a inflorit o urma de speranta. Totul va fii bine, imi spuneam, si incercam sa ma conving singura ca am dreptate.

- Ok, daca toata lumea si-a luat „medicamentele", ar trebui sa plecam, a zis Alexia.

Apoi totul s-a intamplat cu incetinitorul. Bruneta a iesit, noi am urmat-o, facand glume tot drumul prin padure, care a durat mai mult de jumatate de ora si a presupus sarirea a mai multe siruri de garduri. Dupa asta, am ajuns in fata unei clădiri mari, de metal, care parea foarte bine securizata si inaccesibila. Am inceput sa imi mai pierd din sperante, mai ales ca toate acele inghitituri de bauturi cu origini necunoscute nu pareau sa isi fi facut vreun efect. Probabil ca inca nu avusesem nevoie de mai multa energie decat aveam oricum. Sau curaj, sau indemanare. Mai ales ca nu aveam habar cum de stiau ceilalti cum sa ajunga pana aici. In capul meu erau o multitudine de ganduri, care nu vroiau sa se puna cap la cap.

- Am ajuns! a anuntat Ingrid solemna, de parca nu ne fusese tuturor suficient de clar.

- Nuu, serios? a intrebat Jace cu vocea incarcata de sarcasm. Nu mi-as fi dat seama fara tine.

- De aia am si spus. Special pentru tine, a zis Ingrid jucaus, facand cu ochiul.

- Cum o sa intram? am intrebat intrerupandu-le conversatia extrem de interesanta.

- Ma gandeam sa incercam usa, a zis Nick, pe un ton ironic.

- O sa intram pe geam, a zis Alexia atotstiutoare, ca de obicei. Abia asteptam sa vad cum aceasta idee avea sa se puna in aplicare, din moment ce geamurile aveau gratii, insa nu am comentat nimic, stiind ca este inutil. Ma gandeam la posibilitati. Intr-un final mi-a venit o idee.

- Jace, da-mi clestele din rucsac, am zis ferm. Am legat sfoara groasa de clestele pe care l-am fixat pe gratiile geamului, dupa care Jace a inceput sa traga de sfoara pana cand gratiile au cedat si au lasat le vedere o fereastra intredeschisa. Eram uimita de ideea constructiva care imi venise, si, in acelasi timp, de forta de care Jace daduse dovada, si mi-am dat seama ca e de la bautura. Incredibil.

Dupa ceva timp, am reusit sa intram cu totii in cladire, si ne-am despartit. Eu eram cu Ingrid, si restul nu am apucat sa vad cum s-au organizat. Corpul meu era coplesit de o groaza acuta. Daca Marcus urma sa foloseasca arme reale? Trebuia sa nu ma mai gandesc la asa. Nici nu stiam in ce directie sa o apuc, asa ca am inaintat pe ceea ce mi se parea a fi un culoar principal, cu Ingrid pe urmele mele. Daca il gasesc pe Michael, o sa il omor ca m-a bagat in asta. De fapt, m-am bagat singura, dar asta chiar nu conteaza. Aveam o pusca intr-o mana si gloantele in buzunar. Deodata am auzit miscare in fata si am inceput sa o iau la fuga in directia aia cat de repede am putut. Simteam cum ma ard pe gat de la efort, insa nu puteam simti oboseala. Uimitor.

In fata mea erau doi tineri care alergau unul langa celalalt, inarmati cu pistoale reale. Doar nu vroiau sa traga in copii, sau vroiau? Au dat mai multe colturi iesind prin mai multe coridoare, iar noi ii urmam orbeste, pana cand s-au oprit in fata unei usi mari. Au intrat. Trebuia sa intru dupa ei, nu aveam timp sa vorbesc cu Ingrid. Putea fi o capcana, insa trebuia sa risc. Am lasat indoielile in spate, lasandu-ma manata de intuitie, am apucat-o pe Ingrid de mana si am pasit in urma celor doi tineri. Asta era mai mult ca sigur partea cu curajul. Usile s-au inchis zgomotos in urma mea, si mi-am dat seama imediat ca nu sunt singura. In fata mea se afla, printre niste alti oameni, insa foarte usor de recunoscut, nimeni altul decat Marcus.