Tabara

Capitolul 16

M-am trezit strigata de Michael, care tocmai daduse buzna in camera. Naucita, m-am frecat cu mainile la ochi si am sarit alarmata din pat.

- Tine! Pune asta pe tine! a zis aruncandu-mi un hanorac negru cu gluga.

Am pus ascultatoare hanoracul pe mine, neintelegand ce se intampla. Inainte sa pot intreba ceva, Michael m-a tras de mana afara din camera, dupa care a trantit usa in spatele lui. De ce nu imi spunea de ce face asta? Am simtit un val de furie, nu puteam pur si simplu sa il ascult fara sa stiu de ce. Mi-am infipt picioarele in pamant, oprindu-l din alergatura, si am intrebat putin cam apasat:

- Ce se inatmpla?

- Inundatie. raspunsul lui a fost asa de simplu si infricosator de calm, incat am inghitit in sec si l-am urmat. Parea bine antrenat pentru asfel de situatii, eu cum de nu observasem asta pana acum?

Am alergat hol dupa hol, dupa care am coborati siruri de scari pana am ajuns la parter. Avea dreptate, un strat parca dens de apa imi ajungea pana mijlocul gambei, facandu-ma sa tresar. Eram singuri pe coridorul lung, care unea toate etajele cladirii.

- Evacueaza grupele 1, 2 si 3, eu ma duc sa avertizez coordonatorii si grupele 4 si 5, ok?

- Bine, am zis scurt, pentru ca stiam ca nu aveam timp de discutii.

M-am miscat rapid prin apa, deodata bucuroasa ca nu aveam pijamale cu pantaloni lungi, si am ajuns la scara spre etajul echipei 1. Am inceput sa dechid usi la intamplare si sa bat in mese ca sa trezesc pe toata lumea. Printre copii buimaciti de somn, se afla si Ingrid, care s-a oferit sa ma ajute. Impingeam copii spre parter, dupa care urcam la urmatorul etaj, si tot asa pana am terminat cu grupa 1. Am coborat la etajul 2, unde m-am intalnit cu un grup compact de copiii disperati, dintre care unul mi-a spus:

- Usa de iesire este blocata de la presiune.

Firar! Le-am strigat copiilor sa se calmeze, dupa care i-am rugat sa-mi aduca cearceafuri, aveam o idee. Am legat cap la cap toate cearceafurile, dupa care am aruncat sfoara creeata pe geam si am legat capatul celalalt de baza balustradei de la scari. Le-am zis copiilor sa coboare, si dupa ce m-am convins ca primul a ajuns cu bine jos, am luat-o din loc spre parter. Am trecut in graba prin stratul de apa care imi ajungea pana la coapsa si am urcat spre grupa 2. Aici mi-a fost mai usor, deoarece unii copii erau treji deja de la zgomot. I-am indrumat pe toti spre etajul 2 al echipei 1, imediat dupa ce am verificat daca toate camerele erau goale. M-a surprins faptul ca apa urca din ce in ce mai repede, cuprinzand-ma pana la brau ca o patura rece. Mainile imi tremurau, iar hainele mele erau ude, dar eu imi mentineam constant ritmul alert. In scurt timp am evacuat si grupa 3 cu totul, verficand si de data aceasta daca nu mai era altcineva pe acolo. 

Am coborat si eu alaturi de restul copiilor pe sfoara din cearceafuri pana jos. Se pare ca Michael descoperise chestia improvizata de mine, pentru ca acum imi dau seama ca toti eram jos, cu picioarele pe pamant, uzi pana la piele, insa teferi si nevatamati. Imi plimb privirea de la dreapta la stanga, si il observ pe Michael asezat pe o banca, nu departe de locul unde eram eu. Am luat-o intr-acolo. Era obosit, gafaia, si pantalonii largi ii erau lipiti de pielea piciorului. Parul lui brunet inchis ii era umed si ciufulit, exact cum ii este de obicei. Avea mainile impreunate, cu coatele sprijinite de genunchi si se uita in jos.

- Hei, am zis.

- Buna. Se pare ca am reusit, a zis el putin ragusit. Nu stiu sigur, dar cred ca si eu eram ragusita. O sa racesc.

- Da, asa se pare.

Mi-era frig. Ingrozitor de frig. Tremuram din toate incheieturile si nu puteam ascunde asta. Michael m-a cuprins intr-o imbratisare. Insa, de data asta, nu a mai fost una, timida, cum erau de obicei, a fost una prieteneasca, hotarata, calduroasa menita sa ma incalzeasca si sa imi dea putere. Am savurat senzatia de liniste cateva secunde, dupa care un gand mi-a trecut prin minte. Unul ingrozitor, mai rau decat orice imi puteam imagina in acel moment. M-a facut sa ma cutremul, lucru care l-a determinat pe michael sa imi dea drumul din imbratisare. Nu vroiam asta. Imi placea sa ma simt ca un copilas mic care are nevoie de ajutor. Dar gandul acela ingrozitor de adevarat imi bantuia tot corpul, ca fantoma unei amintiri neplacute. Jace nu era. Jace disparuse. Jace al meu. Jace.