- Nu am mai putut face nimic. Bunica dumneavoastra avea cancer in ultima faza. Ne pare rau.
Am plecat plangand din spital. Nu pot sa cred.Bunica mea este...moarta.
Inca nu realizam....Doamne de nu as fi iesit sa ma plimb,poate ca acum mai era aici cu mine.
De ce nu mi-au spus ai mei ca bunica mea avea cancer? As fi putut sa ii fiu alaturi in ultimele clipe din viata. Ma simt oribil. Ma simt vinovata.Cat timp a fost in viata, am evitat-o, iar acum ca s-a stins...
Ma asez pe scarile spitalului si privesc strada.Atatia oameni care se grabesc sa ajunga acasa...eu unde o sa ma duc?Ce o sa fac fara ea?
Ma gandeam doar la clipa cand am intrat in camera bunicii sa o anunt ca am ajuns, iar ea zacea intinsa pe jos.
Am tipat cat de tare am putut, iar in doua minute Lucas era la usa aparamentului crezand ca am patit ceva. Imediat ce am ajus la spital am primit vestea....si iata-ma acum...stau aici si astept o minune care sigur nu va aparea. Stateam si priveam in gol. Priveam la fel cum va fi si viata mea. Goala.
Era prima oara cand pierdeam o persoana.
Chiar daca bunicul meu a murit. Pe el nu l-am cunoscut. A murit cand mama mea era mica.
Am simtit mainile calde ale lui Lucas cum se strageau in jurul taliei mele.
-Nu mai plange!imi sopteste el usor.
Fara sa imi dau seama lacrimile imi spalau obrajii.
-Haide acasa Sophie.Este foarte frig. Uite si tu ce rece esti.
-Ce sa fac acasa Lucas?Vreau sa stau aici!Nu ma intereseaza cum sunt!
-Sophie. Daca stai aici, sau acasa, bunica ta tot nu va fi cu tine. Inteleg ca este greu, dar trebuie sa te obisnuiesti. Haide.
Vazand ca nu ma ridic ma ia in brate si ma duce la masina.
Ma asezat pe scaunul din dreapta punandu-mi centura, apoi s-a asezat si el pe scaunul soferului. A dar drumul caldurii, iar un val de caldura imi inveli pielea rece.
Inainte sa porneasca masina,imi pune mana pe picior si uitandu-se la mine spune:
-O sa fie bine!O sa fiu aici cu tine!
Pe drum vedeam in fata ochiilor numai amintiri cu bunica.
Ajunsi in fata apartamentului deschid usor usa.Tremuram si simteam ca cedez.In apartament ince se putea simtii mirosul clatitelor facute de bunica...imi era atat de dor de ea,iar sentimentul de vinovatie nu imi dadea pace. M-am asezat pe patul din camera bunicii, iar in ochi imi sari o coronita.
Cand aveam 8 ani, fetele de la scoala imi spuneau ca sunt urata, ma jigneau, mereu ma faceau sa ma simt exclusa, asa ca bunica mi-a dat coronita de la balul ei de absolvire ca pe un premiu la Miss. De atunci nu imi mai pasa de ce spune lumea despre mine.
Stateam in pat plangand si amintindu-mi de vremurile bune, regretand tot mai mult ca nu am fost mai des la bunica.
Se aud doua batai in usa, apoi isi face aparitia Lucas.
Se apropie de pat si se aseaza in fata mea.Ma uitam la el cu ochii inlacrimati si intr-un moment ii simt mana calda pe obrazul meu.
Imi sterge lacrimile de pe fata, apoi ma cuprinde intr-o imbratisare calda. M-am uitat in ochii lui si puteam observa sclipirea prezenta in ei.
