Protectorii

Capitolul 9

Chiar daca mâinile imi erau manjite de pamant, iar respiratia imi era precipitata, am reușit in sfârșit sa scot din pamant o cutiuta maronie, mâncata de rugina. La prima vedere nu părea a fi nimic deosebit, cu excepția faptului ca in partea din fata avea un mecanism de deschidere. Era o rotita asemănătoare celor de la seif, iar pe margini se afla litere si numere deopotrivă.
-Ufff, spune Isabel frustrata. Am gasit-o in sfârșit, iar acum nu avem codul. Minunat. Chiar minunat.
-Linisteste-te Iz, spune Tim calm.
-Da, o sa încercam sa descoperim codul. May, nu ți-a lăsat mama ta in scrisoare ceva legat de un cod?
-Nu, nimic de genul, doar.... Off, nu pot a cred! Cum am putut sa uit?
-Sa uiti ce? întreaba Will
-Alături de scrisori, am gasit si un bilețel mic, pe care era scris un cod, dar nu credeam ca are vreo importantă.
-Ar putea fi exact ce căutam noi, a spus Cassy entuziasmata.
-Da, dar problema este ca nu i-l am la mine, deci v-a trebui sa așteptăm pana acasa, ca sa putem deschide cutia.
-Atunci, ce mai asteptam? Sa pornim! a spus Isabel exaltata.
Ne aflam din nou in mașina. Încerc sa ramân treaza, dar pleoapele imi atârna grele, iar in curând adorm, scufundandu-ma printr-o plapuma groasa, spre lumea viselor.
Vad o persoana îndreptându-se spre mine, dar nu imi pot da seama cine este deoarece chipul ii este in umbra.
Încerc sa ma mișc, dar picioarele nu vor sa ma asculte. Încerc sa vorbesc, dar nu imi iese nici un sunet. Incep sa ma zbat disperata dintr-o parte si in alta, conștiente ca nu pot face nimic. Silueta cetoasa se apropriere tot mai mult de mine, soptindu-mi 2 cuvinte care mi-au provocat fiori pe sira spinării: Te astept!
Apoi, ca smulsa dintr-o transa, reușesc sa deschid ochii, descoperind ca am ajuns iar in oras. Oprim acasa la Cassy ca sa pot sa merg sa iau cutia, dupa care pornim spre sediu.
Urcam scările spre camera de sus, si ne asezam cu totii in jurul măsutei. Am asezat acolo, cutiuta proaspăt descoperită si pe cea a mamei. Am scos bilețelul, dupa care am rotit mecanismul cutiei, astfel încât sa formeze codul: 7x340b. Cutiuta s-a deschis cu un pocnet, iar înăuntru se putea zării un obiect sferic, de culoare laptoasa, nu mai mare decat pumnul meu.
Am luat-o in mana certatand-o, dupa care am întrebat nesigura:
-Ce părere aveți? Credeți ca esta este Globul Transcendent?
-Toate indicile ne-au condus către el, deci asa ar trebui.
-Acum mai trebuie sa găsim doar o modalitate de al distruge.
-Dar pana atunci, ar trebui sa i-l punem intr-un loc sigur, ne sugerează Will.

Am căzut cu totii de acord ca ar trebui sa i-l tinem in casa la Cassy, si am gasit si ascunzatoarea perfecta: sub o scândura din dulapul ei.
Cassy a plecat sa faca un dus, din moment ce era acoperită din cap pana-n picioare de pamant, iar eu m-am dus la geam, sa privesc noaptea liniștita, sau ce mai rămăsese din ea.
Soarele avea sa răsară incurand, iar cerul părea o imensa paleta de culori, ziua îngânându-se cu noaptea, portocaliu soarelui amestecandu-se cu albastrul noptii. Era o priveliste pe care nu ai ocazia sa o vezi prea des. Am stat si am privit liniștita cerul, iar la un momentdat am adormit.
Ma aflam iar la granița dintre vis si realitate, dar o voce m-a adus din nou in camera.
-.....deci, cred ca ar trebui sa pornim spre poarta dinspre Lumea de Jos. Trebuie doar sa ii găsim pe Gardieni, iar ei cu siguranță vor sti o metoda de distrugere a globului, spune Cassy gânditore.
-Nu prea avem cum sa ii eliberam. Odată Intrați acolo, vom fi o ținta ușoară. Practic in primele 5 minute am fi capturati cu totii.
-Mda, probabil ca ai dreptate. Doar ca pur si simplu nu ma pot sa stau fara sa fac nimic.
-Atunci, putem face ceva. Am gasit globul, deci am putea sa ne relaxam si noi măcar o zi.
-Ai dreptate, spune ea, pe buze incoltindu-i un zâmbet mare. Stiu exact ce vom face, tu, eu si Isabel. Haide, sun-o.

*************

Dca as fi stiut ca urmează o zi epuizanta de cumpăraturi, probabil nu as fi acceptat. Inca ma întreb la ce mai au nevoie de atâtea haine. Dulapurile amândurora sun imense. Ar putea foarte bine sa fie magazine.
Dar totuși, pot sa spun ca m-am simțit bine, râzând si glumind alături de ele. Aproape ca ma sinteam ca in zilele, dinainte sa aflu lucrurile astea, cand eram pur si simplu o fata normala, intr-un oras normal, înconjurată de oameni normali si făcând lucruri normale.
Aproape.
Dar lucrurile s-au schimbat mult de atunci, deși m-au ajutat sa descopăr o parte din mine care nu știam ca exista.