Protectorii

Capitolul 16

Încerc sa dorm, insa in pestera este frig. Strâng mai tare sacul in jurul meu si ma conving singura ca umbrele aruncate pe pereti de foc sunt atât, doar umbre. La fiecare trosnitura a focului, tresar, întrebându-ma daca am fost găsiți.
Ceilalti, din cate imi pot da seama, au adormit deja. Deci am ramas singura in tot acest întuneric. Pleoapele incep sa mi se îngreuneze, iar ochii mei se închid, conducandu-ma prin binecunoscutul val.
De data aceasta, ma aflu intr-o camera frumos mobilata. In jurul unei măsute mici se afla 2 fotolii si o canapea.
Pe fotoluiul dinspre mine se afla același bărbat care imi tot bântuie visele de ceva timp. Si de data aceasta fata lui este neclara, insa mana lui imi face semn sa ma asez. Ma supun, fericita sa constat ca de data aceasta ma pot misca.
-De ce nu ma ajuti? ma întreaba vocea bărbatului.
Am încercat sa raspund dar nu mi-a ieșit decat un bolborosit.
-Esti fericita ce mi-ai facut? Din cauza ta arat asa! spune el transformându-se dintr-o data intr-un monstru mare, cu fata si mâinile arse. Din cauza ta Mayra!
Am încercat sa ma conving ca nu e decat un vis, insa totul pare asa de real. Cu un ultim efort mi-am strans tare ochii, fortandu-ma sa ma întorc. Cand i-am deschis iar, am fost bucuroasa sa constat ca ma aflu in întunericul peșterii.
Dimineata, cand s-au trezit toti ceilalti, eu probabil arătăm foarte obosita. Mama m-a întrebat de câteva ori daca ma simt bine, insa am asigurat-o ca nu am nimic. Cu Cassy insa e alta poveste. E foarte insistenta.
-Ce ai patit May? Arăți groaznic! imi spune ea impacientata.
-Adică mai groaznic fata de cum ar trebui sa arat având in vedere ca am stat intr-o pestera? întreb eu râzând.
-Cam asa ceva, spune râzând si ea.
-O sa iti spun ce am patit, insa promite sa nu razi. A dat din cap in semn ca da, asa ca i-am povestit despre visele mele ciudate, care se sfarsesc prin a fi cosmaruri.
-Nu e de mirare ca nu ai putut sa dormi. Nu credeam ca va încerca asta atât de repede. Trebuie sa le spun si celorlalti.
-Cine? Ce sa încerce?
Insa Cassy nu ma mai asculta. Se afla deja langa Will, Iz si Tim povestindu-le.
S-au adunat cu toti in jurul meu, iar eu am oftat exasperata.
-Imi poate spune cineva ce se intampla? Sunt doar niște tâmpenii de vise? De ce reacționați asa?
-Pentru ca, una dintre puterile lui Asher, este cea de a patrunde in visele oamenilor, imi spune Will.
-Ii poate fce sa vadă ce vrea el, si poate obține de la ei informații utile.
-Deci ce? Voi credeți ca nu stiu ce rege-demon se joaca cu mintea mea?
-Asta ar explica atât starea ta, cat si descrierea viselor.
-Si ce vrea de la mine?
-Probabil vrea sa afle locatia noastră, a spus Tim pe un ton calm.
Câteodată ma întreb cum poate sa rămână tot timpul asa de calm. Eu in locul lui, in minutul 2 as inebuni.
-Atunci ce facem? Daca o sa mai încerce sa imi intre in vise?
-Încearcă sa iti amintești ca nu e real si încerca sa te trezești. Altceva nu prea mai ai avea ce face.
Will a aprins iar focul care peste noapte s-a stins, si ne-am asezat cu totii in jurul lui ca sa ne incalzinm. Isabel ne-a împărțit la fiecare, cate o bucata de carne fripta, pe care am luat-o cu totii fara sa comentam, având in vedere ca nu am mai mâncat de câteva zile. Cel mai probabil era un iepure pe care i-l prinse, insa am ignorat asta si am continuat sa mănânc.
Era asa enervant sa trebuiască sa te ascunzi intr-o pestera. Vreau sa ies afara. Vreau sa merg acasa. Acum ca mama sa intors, am crezut ca am putea avea o viata cat de cat normala.
Am crezut ca poate m-as putea chiar întoarce iar la scoala. Dar nu, nici pe departe. Noi ne aflam in munte, fugind de nu stiu ce nebun, care se pare ca e obsedat de a o recupera pe mama. Ce sa mai spun? Tipic weekend, huh?
Scutur capul, încercând sa alung gândurile acestea.
Cred, ca cel mai bine ar fi sa fac o plimbare. Atâta timp cat nu ma depărtează prea mult. Am ieșit din pestera si m-am îndreptat spre poalele muntelui. Acolo am gasit o stâncă, umbrita de câțiva copaci, pe care m-am asezat. Nu dupa mult timp, am auzit zgomot in spatele meu, iar cand m-am intors, am dat de Will.
-Ce faci aici? m-a întrebat el.
-Nu am mai rezistat in pestera. Vroiam sa stau puțin aici.
-Da, stiu ca nu este prea plăcut. Dar o sa găsim o cale sa rezolvam lucrurile, imi spune el strangandu-ma de mana. Ai sa vezi.
Am încuviintat, nu pentru ca credeam asta, ci pentru ca felul cum a spus-o m-a determinat sa o fac.
Nici mai tarziu nu o sa imi dau seama de ce am facut asta, dar a fost cel mai uimitor lucru. M-am aplecat si l-am sărutat. La inceput a părut uimit, de altfel ca si mine, dupa care mi-a raspuns la sărut, buzele lui alunecand peste ale mele. Ne-am desprins dupa câteva secunde, amândoi având nevoie de aer. Mi-a aruncat unul din ranjetele sale, dupa care m-a luat de mana si m-a condus inapoi spre pestera. Pe drum am rezistat de câteva ori tentatiei de a-mi atinge buzele. Simteam furnicaturi in toată pielea, in locul in care buzele sale catifelate le-au atins pe ale mele.
M-am desprins de Will, aruncându-i o ultima privire, si m-am îndreptat spre mama. Am observat prea tarziu privirea de pe chipul ei, si faptul ca in afara de ea, toti ceilalti lipseau.