Protectorii

Capitolul 35

Ma trezesc mai obosita ca niciodată. Imi simt fiecare os din corp amortit, iar inima pare gata sa o ia la goana. Ma dau cu greu jos din pat, si având in vedere ca asera nu m-am mai obosit sa ma schimb in pijamale, ramân tot cu hainele de pe mine
Cand intru in sufragerie, observ ca restul se afla deja acolo. Maj încerca de cateva ori sa ma faca sa ma imi schimb decizia, insa cred ca stiu la fel de bine ca si mine ca nu au cum.
Dupa un timp, aud usa deschizandu-se, iar in camera apare Ny.
-Sunteți gata? ne întreaba ea, adresândumi-se mai mult mie.
Incuvintez grabita din cap, ca sa nu am timp sa ma razgandesc.
O urmam si de data aceasta prin coridoarele lungi, insa acum o luam in direcția opusa fata de cea in care am venit ieri. Pereti pe langa care trecem incep sa capete o culoare tot mai închisă, ajungând pana la gri, iar ceva din asta imi dă o stare de neliniste.
Trecem pe langa multe siruri de usi, insa nu ne oprim in dreptul niciuneia.
Mai luam o cotitura la stânga si ajungem in fata unui perete mare, insa nu este material. Pare alcătuit dintr-un soi de ceata. Deci asta trebuie sa fie bariera, imi spun eu. M-as aștepta sa fiu mai înspăimântata, insa nu vad nici un pericol. Pare destul de ușor.
-Pe aici va trebui sa treci imi spune Ny, readucandu-ma cu picioarele pe pamant. Odată ce ai ajuns in interiorul Barierei, trebuie sa găsești un simbol. Simbolul pe care i-l Purtați voi, cel al Protectorilor. Atinge-l, si vei putea iesi, insa trebuie sa te grabesti. Cu cat stai mai mult in ineriorul ei, cu atât mai mult iti scad șansele sa iesi.
Am încuviintat in semn ca înțeleg, iar ea a continuat:
-Daca reusesti sa treci, o sa ajungi la temnițe. Ai grija. Poti sa scoți doar o singura persoana.
Oricum eu vreau sa i-l scot doar pe Will, deci asta nu prea contează, insa o asigur ca am înțeles.
-Oricând esti pregătită, imi spune ea. Noi te vom aștepta aici.
Privesc spre fetele prietenilor mei, care încerca sa fie încrezători de dragul meu. Trag aer in piept, si imi fac suficient curaj sa pasesc prin ceata. O data ce intru, imi simt tot trupul de parca ar fi fost scufundat in gheata, insa ma obișnuiesc destul de repede cu Senzația asta. Deschid repede ochii, pe card nici nu am realizat ca i-am ținut închisi, si arunc o privire spre spațiul in care ma aflu. Alb. Tot ce pot sa vad in jurul meu e doar alb, iar ca si cum mijlocul ar fi fost delimitat de un zid, pe partea cealaltă e doar negru.
Doua părți, una alba si cealaltă neagră. Insa nimic, in rest este gol. Nu vad absut nici un simbol. Ma plimb puțin prin parte alba, fiindu-mi prea frica sa trec in cealaltă. Insa nu dupa mult timp, simt ca ma înec. Imi duc mâinile neputincioasa la gat, încercând cu disperare sa ma desprind din stransoarea invizibila, iar apoi imi amintesc ce mi-a spus Ny. Tot ce se intampla aici nu e real, asa ca ma relaxez si constat cu usurinta ca pot respira din nou.
Ma asez putin jos ca sa ma linistesc, si observ patru siluete care se apropie de mine. Prima pe care o recunosc e cea a mamei, urmată de a lui Tim, a lui Cassy si Iz. Toate au ceva infricosator, mai ales in felul in care ma privesc. Cand prima dintre ele ajunge langa mine, incep imi reproseze diferite lucruri:
-E doar vina ta! Din cauza ta am ajuns asa.
-De ce ai mai venit? Oricum nu vei reuși.
Ma ridic si incep sa fug, lăsând in urma ranjetele batjocoritoare. Stiu ca nu erau ei, insa păreau asa de adevarați. Cand ma opresc, constat prea tarziu ca încercând sa scap de ei, am ajuns pe partea neagră. Nu pot sa vad absolut nimic. Cum as putea găsi ceva in întunericul asta?!
Ori doar alb, ori doar negru, insa nimic din ce caut eu. Doar daca...
-Camera e de fapt simbolul, spun eu cu voce tare.Este de forma circulara, împartita exact pe mijloc. O parte este alba, iar cealaltă negra. Exact ca si semnul nostru.
Fericita, ating podeaua cu palma, iar cand deschid din nou ochii, ma aflu pe partea cealaltă a Barierei.
Privesc in jur, si tot ce vad in fata ochilor mei sunt celule. Siruri si siruri de celule. Sunt asa de multe. Cel putin cateva mii. Cum s-ar presupune ca trebuie sa i-l găsesc pe Will aici?
Nevrând sa stau degeaba, o iau la întâmplare pe unul dintre culoare. Si de o parte si de cealaltă vad rânduri cu celule. In majoritate sunt închisi Adoniti, insa mai vad si cativa oameni. Ma intreb ce lucruri îngrozitore au facut daca au fost trimiși aici. Sau poate, mi-a soptit o voce slaba din creierul meu, au ajuns aici la fel ca si Will. Imi scutur capul, încercând sa alung gândul acesta. Ny m-a avertizat. Nu pot scoate decat o singura persoana.
Mai străbat in graba cateva culoare, pana ajung in dreptul unei celule care imi atrage atenția.
Pe podeaua acesteia se afla o silueta prăbușită pe jos. Este un bărbat, insa nu pare sa aiba mai mult de 35 de ani. Acesta mi-a sesizat prezenta si s-a intors spre mine. Am vazut in ochii lui o sclipire slaba, insa a dispărut imediat. Si-a intors capul dinspre mine, iar eu m-am uitat in jur. Chiar in celula alăturată, observ un băiat. Are parul negru, iar cand isi ridica capul, il recunos. Este Will. Bucuroasa, alerg spre el.
Scot cheia din buzunar, cea pe care mi-a dat-o Ny. O introduc in incuietoare si o rasucesc cu un pocnet. Usa se deschide, astfel încat pot intra in celula. Will se ridica imediat de pe jos, privindu-ma neincrezator.
Se apropie putin de mine, iar apoi i-l aud spunând:
-May, chiar esti.. Aici?
Vroiam sa ii raspund, insa mai bine i-l las pe el singur sa își dea seama. I-l îmbrățișez puternic, apoi imi lipesc buzele de ale sale. Cred ca doar acum realizez cat de dor mi-a fost de el. Dupa cateva secunde se desprinde de mine si ma priveste cateva secunde bune, care par ore. I-l aud întrebându-ma cu o voce ragusita:
-Dar, cum ai reusit sa vi aici?
-E o poveste lunga, si vom avea timp pentru ea mai tarziu. Ti-am promis ca te voi scoate de aici, si acum o sa o fac. Haide.
Ma prinde de mana si ma urmează pana la Bariera. Ne oprim in fata ei, iar Will ma privește întrebător.
-Acum trebuie sa trecem, ii spun eu. Tine-ma bine de mana.
De cum pasim in ceata, incep sa simt iar acel sloi de gheata, insa de data aceasta iesim fara probleme.
-May! Will! striga Iz. Imediat vine spre noi, urmată de Cassy si Tim. Dupa ce se asigura toti ca Will e bine, incep sa pună o grămada de intrebri, iar cand primesc raspunsul la cateva dintre ele, si se mai calmeaza putin, o aud le Ny dregandu-si glasul. Ne-am intors toti atenția spre ea, iar acesta mi-a vorbit.
-Ma bucur sa vad ca ai reusit. Acum, daca imi permiteti, o sa va trimit acasa.
Doar incuvintez din cap, fiind prea bucuroasa sa pot răspunde.
-Inainte sa pleci, imi mai spune ea, nu uita. Orice are un preț. Iar mai devreme sau mai tarziu va trebui sa i-l plătești.
Apoi pocneste scurt din degete, si inainte sa imi dau seama, ne aflam in fata casei lui Cassy.
Aceasta se apropie de mine si ma priveste intelegatoare.
-Stiu ca avem multe de povestit, insa voi doi, spune ea arătând spre mine si Will, arătati foarte obositi. O sa avem timp maine pentru asta.
Ii zambesc, bucuroasa ca nu mai trebuie sa raspund numeroaselor intrebari in seara asta. Ne luam ramas bun, iar apoi pornesc spre casa, alături de Will care s-a oferit sa ma conducă.
Mergem unul langa altul in liniște pe strada. Chiar nu imi vine sa cred ca lucrurile au revenit cat de cat la normal. Las aerul răcoros sa imi învăluie fata, facandu-ma sa ma simt mai bine.
Ajungem in fata casei mele mult mai repede decat m-as fi așteptat. Ma întorc spre Will si observ ca ma privește. Arata ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva, insa s-a răzgândit si in schimb mi-a zis.
-Ne vedem maine. Ma sărutat pe frunte, apoi s-a îndepărtat, si l-am urmărit o vreme cu privirea pana a dispărut din raza mea vizuala.
Mai inspir o data aerul de afara, dupa care intru in casa, mai fericita de cat fusesem vreo data. Pentru prima data dupa mult timp, stiu ce o sa fac. In închisoare din care l-am scos pe Will, mai sunt multi oameni care probabil sunt la fel de nevinovati ca el. Am de gand sa ii ajut. Pe toti.
Urc bucuroasa in camera mea, si ma asez in dreptul geamului. Will mi-a spus ca atunci cand voi ajunge acasa, sa privesc pe geam. Ma uit o vreme spre cerul instelat, iar apoi aud un zgomot, ceva pocnind. Tot cerul este cuprins intr-o explozie de culori, si stau o vreme asa, cu un zâmbet mare pe fata, privind artificile.

-----------------------------------------------------------------------
Acesta a fost ultimul capitol al caritii. Vreau sa va multumesc tutror celor care ati citit-o, in special lui @Hermione-Granger24 , @Shadowhunteeeress, @Crazy_Raffy si @FearlessBlackAngel.
Sper ca v-a placut si nu v-am dezamagit prea tare.
In vacanta voi incepe sa postez si cel de-al doilea volum, Protectorii:Blestemul, si intentionez ca, cartile sa formeze o triologie.
Va multumesc inca o data tuturor!