Protectorii

Capitolul 23

In jurul meu era doar liniște. Vedeam doar întuneric. Oare am murit? Dar atunci de ce tot aud vocea asta? Daca ar putea sa ma lase in pace. Dupa un timp se aude din ce in ce mai tare, iar cuvintele incetosate ajung pana la urma la urechile mele
-Mayra, trezeste-te! May, ma auzi?
Apoi doua mâini au inceput sa ma scuture.
De ce nu înțelegea ca vroiam sa fiu lăsată in pace?
Cu ultimul strop de putere, mi-am forțat ochii sa se deschidă.
Deasupra mea am zărit o pereche de ochi verzi care ma priveau, apoi chipul îngrijorat al lui Cassy.
-Cassy? Ce sa intamplat?
-O doamne, nici nu sti cat ma bucur ca esti bine. Cand am ieșit din apa, te-am vazut pe tine. Valurile te-au lovit de o stâncă si al leșinat. Am încercat sa te scot la suprafața, dar am crezut ca era prea tarziu, spune ea aproape plângând, apoi ma imbratiseaza.
Ma ridic din nisipul umed, iar hainele reci si ude se lipesc de corpul meu, facandu-ma sa tremur.
Abia dupa ce am aruncat o privire in jur, am observat ca ceva nu e in regula.
-Cassy, unde sunt ceilalti? întreb eu, încercând sa imi ascund panica din voce.
-Nu stiu. Cand am ieșit, nu te-am vazut decat pe tine.
-Crezi ca sunt... morți? întreb eu aproape inecandu-ma cu cuvântul.
-Nu, cu siguranță nu, imi răspunde , insa nici ea nu părea asa sigura. Valurile i-ar fi putut duce oriunde, insa se vor descurca.
-Asta sper si eu, am spus cu o voce slaba, încât nici nu cred ca m-a auzit.
M-am aruncat inapoi in nisip, întinzându-ma pe spate. Cassy s-a asezat si ea langa mine, si o vreme am stat asa, fara sa spunem nici una nimic.
Nu imi vine sa cred. Ceilalti probabil au murit, si asta doar din vina mea. Daca nu ar fi venit de la bun inceput sa ma salveze pe mine, ei ar fi fost acum in siguranță.
Privirea mi-a ramas ațintita pe valuri, iar chipul meu era inexpresiv si rece. Nu mai vroiam sa ma gândesc la nimic. Vroiam sa ramân asa pentru totdeauna, fara sa mai imi pese de ceva.
In cele din urma, Cassy mi-a pus mana sa mica pe umăr, facandu-ma sa ma întorc, iar apoi mi s-a adresat:
-May, ar trebui sa plecam. Sa găsim un adăpost si sa ne incalzim, inainte sa racim.
M-am ridicat si am urmat-o de-a lungul țărmului, cu miscari robotice, de parca corpul meu ar fi gândit singur.
Creierul meu parca era înghețat, refuzând sa mai dea vreo comanda, sau sa mai fie rațional.
Imi plăcea asa. Nu mai trebuia sa ma concentrez la nimic. Pur si simplu eram pierdută in propriul univers.
-Asta pare un loc potrivit, a spus Cassy facandu-ma sa tresar si arătând spre o stâncă. La baza acesteia se putea observa o scobitura, suficent de mare cat sa începem amândouă.
Am urmat-o intr-acolo, intrând intre peretii zgrunturosi. Am gasit câteva vreascuri, iar apoi ne-am chinuit cam o jumătate de ora, inainte sa Reușim sa aprindem focul.
M-am asezat langa el, simtand caldura focului pe fata, dezmortindu-mi oasele înghețate. Pana acum, nici nu mi-am dat seama cat de frig imi era.
Cassy stătea si ea langa mine. A încercat de câteva ori sa intre in vorba cu mine, insa am ignorat-o, nesimtindu-ma in stare sa vorbesc.
-Uite May, spune ea, stiu ca tu crezi ca e vina ta. Insa crede-ma. Cu totii am stiut in ce ne băgam. A fost alegerea noastră, fie ca iti place sau nu, asa cu nu iti mai asuma responsabilitatea.
-Cum as putea sa nu o fac? întreb eu mai mult pentru mine.
Cassy doar sa apropiat de mine si m-a îmbrățișat. Am stat asa o vreme, insa pana la urma somnul m-a cuprins, asa ca m-am întins pe jos, cu mâinile sub cap pe post de perna, si am dormit.

**************

Lumina soarelui care răsare, imi incalzesre chipul, in timp ce înaintez pe poteca.
Eu si Cassy ne îndreptăm spre padure, in speranța ca o sa găsim ceva de mâncare. Niste fructe sau ceva.
In mod sigur nu o sa mai rezistam mult asa. Deja au trecut doua zile, si nu am primit nici un semn de la ceilalti.
Mi-am scuturat capul, si m-am concentrat la drumul din fata mea, îndepărtând crengile care ma încurcau.
Tocmai feresc o creanga mare, cand zăresc sub câteva tufisuri mai încolo, o mana. Dupa icnetul scos de Cassy, imi dau seama a si ea a vazut-o.
Ma apropii de tufis, unde vad un corp prăbușit pe pamant. La inceput am crezut ca e mort, dar apoi am vazut miscarea slaba a umerilor. Respira. Usurata, l-am intors sa vad cine e, si am tresărit de uimire, cand l-am vazut pe Tim. Chipul ii era cuprins de o grisma.
-Tim, esti bine? Cum ai ajuns aici?
-Am.. venit...cu Will....si Isabel.
Se vedea ca fiecare cuvânt ii provoca durere. Rana din pieptul lui părea ca se vindeca, insa era foarte posibil sa fie infectata. Era bandajat cu o bucata de material, care era îmbibat de sânge uscat.
-Tim, sopteste Cassy pentru al liniști, unde sunt Will si Isabel?
-Au mers... sa cerceteze pădurea.
Am răsuflat usurata, cand mi-am dat sema ca sunt in viata. Cu totii.
Ne-am asezat langa Tim, iar Cassy i-a luat mana intr-a sa.
Am stat in liniște in iarba, privind cerul senin de deasupra si am așteptat.