Protectorii

Capitolul 28

Au trecut cateva secunde îngrozitoare, care au părut mai degrabă ani. Ma pregăteam sa lovesc persoana din spatele meu si sa încerc sa scap, cand am auzit-o vorbind.
-Hei, Mayra, ce faci aici? ma întreaba Chris întorcându-ma spre el.
Am răsuflat usurata. Era doar el.
-Bine. Ma îndreptam spre casa. Dar tu?
-Eram prin zona si te-am vazut. M-am gândit sa vin sa te salut. De-asemenea, te-as putea conduce pana acasa daca vrei. Mașina mea e chiar acolo.
Pentru un moment, m-am gândit sa refuz, dar apoi m-am simțit dintr-o data obosita si extenuata. Am trecut prin destule azi. Am acceptat propunerea lui, iar in scurt timp eram in drum spre casa. A încercat de cateva ori sa faca conversație cu mine, insa ii răspundem din scurt. Nu vroiam sa i-l fac sa se simtă prost, insa chiar nu aveam chef sa vorbesc.
Cand am ajuns in fata verandei mele, l-am salutat iar el mi-a facut semn cu mana dupa care s-a îndepărtat.
M-am asezat pe scările din fata casei, privind, ei bine, nici eu nu prea stiu la ce ma uitam. Deodată, m-a fulgerat un gand. Eu nu i-am spus lui Chris unde stau, insa el m-a adus fara probleme si ieri si azi. Poate i-a spus Cassy, am încerct sa ma linistesc singura. Mda, asa trebuie sa fi fost. Nu am de ce sa imi fac griji.
Totuși, mai este inca ceva ce ma nelinisteste. Tatuajul de pe mana lui Chris. Sunt 3 cercuri pe jumătate îmbinate, iar cel din mijloc este complet negru. Am impresia ca l-am mai vazut undeva dar nu imi pot aminti unde.

" -Mayra. La auzul vocii lui am tresărit. Am deschis ochii si l-am vazut stand chiar in fata mea.
-Will, am spus eu fugind spre el.
Acum am ajuns fata in fata pe peluza casei mele.
Am încercat sa i-l ating, dar era ca si cum as fi atins ceata.
-Este un vis? am intrebat eu trista.
-Da, dar asculta.,conexiunea e mai slaba ca si data trecută si nu am mult timp. Trebuie sa ai grija. Esti in pericol.
-In pericol? Dar cum?
-Nu stiu. Cineva vrea sa iti faca rau. Nu ma lasa sa i-l vad, insa i-l pot simți. In ultimul timp s-a apropiat de tine.
-Dar cum? Daca ar fi facut asta nu as fi stiut?
-Nu stiu, a oftat el frustrat. Promite-mi ca o sa ai grija.
-Dar..,
-Promite-mi!
-Bine, promit" si spunând acestea m-am trezit stand singura in fata casei.
A fost cea mai ciudata experiența pe care am avut-o. As face bine sa intru in casa, inainte sa ma audă cineva vorbind singura si sa creada ca sunt nebuna.

Primul lucru pe care l-am observat cand am intrat in camera mea, era faptul ca toate erau răsturnate si ravasite. Apoi, mi-a înghețat sângele in vene la vederea peretelui. Mesajul scris cu o substanta roșie, despre care nu vroiam sa aflu daca e sânge sau nu, m-a facut sa ma opresc in loc.
"Data viitoare, ma voi asigura ca nu imi mai scapi"
Literele erau tremurate si mari, iar unele picturi de vopsea inca se mai scurgeau. Vopsea. Am hotărât ca e doar vopsea, chiar daca intr-un colț al mintii stiam ca nu are rost sa ma mint.
Am alergat pana in baie de unde am luat o cârpă pe care am udat-o bine, iar apoi m-am intors iar in camera. Am inceput sa șterg, insa tot ce am facut a fost sa mânjesc si mai tare peretele.
M-am asezat pe pat cu mâinile tremurande si am dat drumul lacrimilor care amenințau sa se verse dintr-un moment in altul. Dupa cateva minute, am inceput sa suflu mai rar, încercând sa ma linistesc. Bun, deci nu era momentul sa îngrijorez pe nimeni, asa ca deocamdată asta trebuia sa rămână ascuns. Am împins unul dintre dulapuri, astfel încat sa acopere tot scrisul. Recunosc, arata puțin ciudat, dar măcar nu se putea observa nimic.
O data ce am terminat de rearanjat lucrurile din camera, am coborât jos.

Mai sunt 2 ore pana vine mama de la servici, asa ca insfac legătura de chei de pe masa si încui bine usa. De asemenea închid toate geamurile. Dupa ce asigur toată casa, ma prăbușesc pe canapeaua din sufragerie. Deschid televizorul si mut la întâmplate pe unul dintre canale, apoi ramân asa, privind imaginile miscatoare, insa fara sa le si înțeleg.
Ultimele zile au fost din ce in ce mai rele. Prima data trandafirul, apoi la sala de antrenamente, iar cum asta. Oricine ar fi, trebuie sa înceteze. Mda, de parca ar fi asa de ușor....
Cateva bubuituri in usa m-au redus in prezent. M-am grăbit si am descuiat, iar mama a intrat. Au trecut deja 2 ore? Puteam sa jur ca sunt doar cateva minute de cand stau aici.
-Hei scump-o, ma saluta ea. Cum a fost azi?
La auzul întrebării ei mi s-a pus un nod in gât. Dar nu ii pot spune adevarul. Ma mulțumesc sa ii arunc un 'ca de obicei' urmat de un zâmbet cam forțat. Ea nu a părut sa observe ca este ceva in neregula, si a intrat in bucatarie. Se pare ca in drum spre casa s-a oprit si la cumpăraturi, asa ca am lut una dintre cele doua sacose mari si am ajutat-o sa despacheteze. In timp ce băgam laptele in frigider am auzit-o pe mama dregadu-si glasul, asa ca m-am intors spre ea, așteptând sa aud ce are de zis.
-Uite, stiu ca inca mai ai ceva probleme, dar ma gândeam ca poate ar trebui da te reîntoarci la liceu. Sa-ti reiei măcar in parte vechea viata.
-Nu, am spus eu hotărâtă. Nu pot.
-Dar nici nu ma asculti. Nu crezi ca ai putea macar sa incerci?
-Mama, Will aproape ca a murit din cauza mea, iar in loc sa încerc sa i-l salvez tu vrei sa ma întorc la scoala? In nici un caz. Cat despre vechea mea viata, nu te-ai gândit ca poate nu mi-o mai doresc? am întreba eu, constienta ca am ridicat puțin tonul. Insa nu ma puteam abtine. Eram nervoasa. Nu pe mama, ci pe mine.
Nu a părut sa se supere, ci doar a oftat.
-Imi pare rau. Nu vreau sa ma cert cu tine, i-am spus eu. Doar ca, in momentul de fata, lucrurile sunt...
-Complicate? a continuat ea in locul meu.
-Da, am spus eu, apoi am izbucnit amândouă in râs.