•Me and a psychotic killer•

1.Amintiri

Scările acestei clădiri chiar sunt infinite! Mă îndrept spre morgă, unde Abby analizează cadavrul. Deschid ușa grea a morgăi și intru înăutru. Zâmbetul jucăuș a lui Abby mă întâmpină prietenos. Arăta splendid fata asta pentru o tipă ce lucrează ca medic legist. Păr negru intins și breton, ochi verzi, chip palid și buze subtiri de un roșu aprins.

-Hei Abbs, sper că ai ceva pentru mine! spun eu zâmbindu-i.

-Da, tot ce știu este că a murit din cauza hemoragiei interne realizată la nivelul creierului. Am dus la laborator o monstră de piele ce am găsit-o sub unghiile decedatului. Sper să aflu ceva ADN în ele.

-Abby, te rog tradu, spun eu uitându-mă confuză la ea.

-A murit din cauza loviturii la cap și peste 20 de minute vor fi gata cercetările din care am putea afla un suspect sau chiar criminalul.

-Perfect! Până vin rezultatele voi sta pe scaunul ăsta. E ok? spun eu așezându-mă pe un scaun.

-Da, îmi răspunde Abby continuându-și treaba.

Nu-mi amintesc când l-am văzut pe Josh ultima oară. De fapt nu-mi amintesc nici cum am ajuns aici. Pierderile de memorie încep să devină din ce în ce mai dese și mai lungi, ceea ce mă îngrijorează. Cel mai probabil era de vină stresul din ultimele zile. Pielea începu să mi se facă de găină când priveam trupul neînsuflețit a fostului meu iubit. Îmi aduce aminte de mama, de accident, de trecutul meu.

Tocmai oprisem mașina în mijlocul drumului. Andrew, colegul meu se urcă în mașină. Am apăsat accelerația și am pornit. Ne îndreptam spre un aeroport, unde trebuia să prindem un criminal și un traficant de droguri. Depășeam mașinile în viteză, până când, într-o intersecție, o mașină din sens opus pierduse controlul. Venea chiar spre noi.

-Evelyn ai grijă! îmi țipă Andrew disperat.

Am pus o frână bruscă, dar în zadar. Impactul cu cealaltă mașină a fost inevitabil. Am văzut trupul lui Andrew cum merse spre parbriz. Acesta se sparse în mii de cioburi, iar Adrew era pe capota mașinii rănit. Eu aveam centura pusă, deci doar capul meu se lovi puternic de volanul mașinii, apoi se izbi de spătarul scaunului. Îmi simțeam sângele cum curgea încet pe tâmpla mea în jos. Brusc am leșinat, cel mai probabil din cauza pierderii de sânge.

-Domnișoară Olsen, sunteți gata de externare, îmi spuse un doctor.

Nu-mi aminteam să fi fost salvată. De fapt nu-mi aminteam nimic de la accident până acum. Îmi întorsesem capul și l-am zărit pe Andrew. El era conectat la tot felul de aparate. De-abia mai respira. M-am ridicat cu greu din pat și m-am așezat pe scaunul de lângă el, luându-i mâna între palmele mele reci. Atunci își deschise ușor ochii zâmbind cu greu.

-Nu te forța! i-am spus zâmbind.

-Avem o nouă crimă. Iarăși Sânge de marijuana credem. Rezolvă cazul și prinde-l odată pe nenorocit! îmi spuse cu greu.

Brusc aparatul începu să scoată un sunet enervant. Andrew își închise ochii respirând din ce în ce mai greu. Apoi urmă sunetul teribil. Inima lui nu mai bătea, iar aparatul mă anunța fără pic de milă. Am început să-i strâng mâna și mai tare, lăsând lacrimile să-mi inunde fața. Murise lângă mine și nu l-am putut ajuta cu nimic. M-am ridicat speriată atunci când vreo 6 doctori au venit în cameră. Încercau să-l resursciteze, dar în zadar. Nu răspundea. Tot ce mai puteam face acum era să-i îndeplinesc dorința. Să-l prind pe Sânge de marijuana -numele de cod al criminalului și traficantului de droguri pe care-l urmaream- și să rezolv cazul.

Nu știu cum sau nu-mi amintesc, dar am ajuns în clădirea poliției. Eram cu un dosar în mână și mă plimbam pe holuri. Am deschis dosarul și am văzut poza mamei mele în el. M-am oprit din mers fiind socată. Mama era cazul meu? Imposibil! Ea nu murise. M-am îndreptat spre morgă cu pași mari. Tot corpul îmi tremura de frică. Am împins cu putere ușile morgăi și-mi aruncai privirea pe masă. Pe masa de oțel rece, unde era așezat corpul mamei. Am încremenit. Nu puteam să cred. Singura mea familie adevarată murise. Am început să pășesc în spate. Nu, nu puteam suporta durerea.

La scurtă vreme m-am decis să mă mut din oraș. Să plec la sora mea vitregă -un copil din fosta căsătorie a mamei, cu care nu prea aveam legătură- care, din întâmplare, stă în același oraș cu Josh. Acel Josh care acum mi-e coleg și cu care mi-am petrecut copilăria, dar care s-a mutat în acest loc  în urmă cu 2 ani, după ce părinții lui au divorțat. Era vremea să plec și eu. Să scap, însă ultima imagine cu mama nu puteam să mi-o scot din minte. Mama pe masa de autopsie. Această imagine mă bântuie și acum.

-Evelyn mă auzi? mă smulse Abby din gânduri.

-Da, ce e?

-Sunt gata rezultatele, îmi răspunse entuziasmată.

-Și, ai de gând să-mi zici ce ai aflat?

-Păi, nu știu dacă ea l-a omorât, dar sigur s-a întâlnit cu o femeie pe nume Hilary Reed.

-Mersi mult Abby! Nu l-ai văzut pe Josh?

-Ba da, e în biroul lui.

M-am ridicat de pe scaun părăsind camera. Mă îndreptam spre biroul lui Josh, pentru a-i transmite că trebuia să ne întâlnim cu Hilary. Parcă îmi suna cunocut acest nume, dar nu știu de unde. Doamne, încă îmi tremura corpul. Nu pot să cred că Scott, fostul meu iubit, a murit. Adică, mă înșelase și nu oricum, ci a mers să... să se întâlnească cu dame de companie, ca să nu spun mai urât. Da, mă făcuse să sufăr acest lucru, tocmai de aceea l-am părăsit, dar încă îl iubeam. Încă îl iubesc. Tocmai de aceea încă nu pot realiza că e mort... e mort din vina mea. Din vina criminalului, care, se pare că-mi face mie "favoruri" pe care nu le doream.

După cum am promis, am reușit să termin primul capitol. Sper să vă placă și aștept păreri. Scuzați-mi eventualele greșeli!