•Me and a psychotic killer•

12.Apelul

Era dimineață. M-am ridicat din pat simțind un vânt rece. De fapt nu era vânt, doar eram dezbrăcată. Mai exact eram în lenjerie intimă. Stai puțin... ce căutam DOAR în lenjerie intimă? Nu era de bine!

Brusc am auzit o ușă deschizându-se. Mi-am întors tot corpul rapid spre ușa de la baie. Connor ieși somnoros. Își dăduse o dată mâna prin părul lui creț, apoi realiză că sunt în fața lui. Mă analiză o secundă apoi rânji.

Doamne ferește! Ce am făcut? Nu-mi mai amintesc nimic decât că am adormit în mașină. Sper să nu... Oh Doamne!

El se apropia de mine. Îmi puse mâna după mijloc și mă trase spre el. Își apropiă buzele de ale mele, dorind să le sărute. M-am smucit din strânsoarea lui înainte ca buzele noastre să facă contact.

-Evelyn, ce-ai pățit? Azi-noapte nu ai refuzat nimic, a spus rânjind.

Simțeam cum obrajii începură să-mi roșească. Sper că nu am făcut... știți voi ce! M-am așezat pe pat încercând să-mi amintesc, dar nu reușeam. Un râset forțat mă scoase din gânduri.

-Știam eu! țipă Connor.

Eu mă uitam la el confuză. Ce știa de fapt? Nu voiam să zic eu ceea ce credeam că știe, căci el poate chiar nu știa despre pierderile mele de memorie, ci doar era o șmecherie ca să afle. Nu voiam să-i spun nimic, așa că am așteptat să continue.

-M-am tot gândit că ar fi posibil, dar nu știam exact. Acum mi s-a confirmat! a spus plimbându-se prin fața mea.

Nu voiam să par că am ceva de ascuns, cu toate că aveam.

-Ce ai aflat, mai mă rog? am spus lăsându-mă puțin pe spate, sprijinită doar de mâna dreaptă.

El se uită amenințător la mine. Nu i-am luat în seamă privirea și am așteptat un răspuns.

-Să înțeleg că n-ai aflat nimic. Aham... am spus eu încercând să-l provoc să vorbească.

El rămase tăcut câteva secunde. Își întoarse tot corpul spre mine și se uita insistent la mine.

-Inteligent... nu vrei să-ți demaști secretul, chiar dacă ți-am spus că-l știu. Atitudine tipică pentru un polițist! a spus parcă cu dispreț.

Nu înțelegeam! Cum naiba voia să reacționez? Juca un joc, doar că eu nu-i cunoșteam regulile, așa că trebuia să le creez.

-Și care ar fi problema? Că am un secret sau că nu ți l-am zis ție, mai nou, cică, noul meu iubit? am spus râzând ironic.

El se uită impresionat spre mine. Nu răspunse cu nimic. Niciun gest, nimic. M-am ridicat de pe pat și m-am apropiat de el. Mi-am dus buzele spre urechea lui.

-Deci...? am întrebat simțindu-mi sângele cum îmi fierbe în vene.

El mă împinse ușor, apoi îmi lua corpul în brațele lui. Mă luă ca pe o mireasă mai exact, și mă duse în pat. Mă lăsă ușor pe salteauă, apoi își apropiă buzele de urechea mea. Tot corpul îmi fierbea. Îl doream. Voiam să-i simt buzele moi pe tot corpul meu, dar nu puteam. Era iubitul lui Jessie!

-Stai liniștită, nu te-am atins azi-noapte! mi-a spus și a părăsit camera.

Deci, el mă testase. Acum știam! El chiar îmi știa secretul. M-am îndreptat spre dulap luându-mi o pereche de pantaloni mulați albi cu modele în forma de triunghiuri negre și un tricou gri simplu. M-am dus la baie începându-mi toaleta de dimineață.

Într-un final am reușit să mă termin. Evident părul nu-mi stătea cum voiam eu, dar arăta destul de acceptabil. Am ieșit din cameră îndreptându-mă spre bucătărie, unde se afla Connor. Încă nu înțeleg ce mai căuta în casa asta?!

-Deci, ce știi? i-am spus așezându-mă pe scaun în fața lui.

El își ridică privirea din carnețelul pe care-l citea. Mă analiză o secundă și apoi zâmbi.

-Arați minunat! îmi spuse, iar apoi își mută privirea înapoi în carnețel.

Doamne ce enervant e omul acesta! M-am ridicat în picioare. I-am apucat carnețelul, smulgându-i-l din mână și aruncându-l cât mai departe. I-am aruncat o privire amenințătoare și apoi am izbucnit.

-Ți-am pus o nenorocită de întrebare! Răspunde! am țipat.

El își păstră calmul. Sau cel puțin încerca. Îi vedeam pumnul încordat pe masă, care era pregătit să mă lovească. Evident că nu încerca să mă lovească, dar așa părea!

-Știu de pierderile tale de memorie! a spus printre dinții încleștați.

Se ridică, iar eu m-am dat un pas în spate. El se îndepărtase de masă și merse după carnețel.

-Și ce vei face? Mă vei trimite la doctor? Sau la superiori?

El tăcu, iar asta mă enervă și mai tare.

-Ăsta era planul tău de la început! Să te apropii de mine astfel încât să-mi poți afla secretele ca să poți scăpa de mine, nu? am țipat la el.

El mă evită. Încă avea încordată mâna. M-am apropiat de el. M-am strecurat între el și perete, astfel încât să-l pot privi în ochi.

-Nu? am spus plină de nervi.

El trase aer adânc în piept. Își strânse pumnul și mai puternic, apoi și-l ridică. Mi-am închis ochii, crezând că mă va lovi. Tot ce-am auzit a fost o bubuitură puternică. Mi-am deschis ochii. Pumnul lui era în perete, iar privirea îi era lăsată în jos.

-Nu Evelyn. Nu ăsta a fost planul! a spus.

-Atunci care a fost? am spus ridicându-i bărbia.

El mă fixă cu ochii lui de un albastru înghețat. Doamne ce frumoși ochi avea!

Nu, nu aveam voie să mă îndrăgostesc de el! Îl urăsc, ai uitat?

Așteptam răspunsul lui, dar soneria telefonului meu mă întrerupse. Cine putea fi? Hilary, sper că nu tu ai stricat momentul în care puteam afla adevărul!

Am apucat telefonul. Scria mare AYSHA. Aysha este una dintre fiicele unor oameni cărora le-am investigat moartea. Accident de mașină. De asemenea Aysha mai este sora unei fete pe care am salvat-o din ghearele unui psihopat. O simpla răpire. N-am mai vorbit cu ea de multa vreme.

-Da? am spus eu.

-Agent Olsen?

-Da Aysha. Eu sunt, Evelyn.

-Am... o problema. E vorba de Ivanna!

-Ce e cu ea? am spus îngrijorată.

-Vino mai târziu pe la mine. Vorbim atunci mai multe.

-Aysha, ce s-a întâmplat?

-Doar un singur lucru pot să-ți spun. O sa ne întâlnim în mod oficial. Te aștept!

Atât mi-a spus și mi-a închis telefonul. Ivanna este sora ei, cea care a fost răpită. Privirile șocate ale lui Connor mă scoaseră din transă.

-Deci să înțeleg că avem de lucru! mi-a spus zâmbind.

Eu mi-am dat ochii peste cap. Nu îl voiam cu mine. Doream să merg singură la Aysha. Nu mai vreau alte surprize cu el!