•Me and a psychotic killer•

8.Tu ești criminalul!

M-am trezit legată de un pat. Un pat de spital. Nu, asta înseamnă că e adevarat. Jessie... a m-mu. Nici măcar nu pot să o gândesc.

-Evelyn, ești mai bine? mă întrebă Hilary.

Stătea pe un scaun lângă mine. Nu îndrăznea să mă atingă, dar puteam citi îngrijorare în ochii ei. Era îngrijorată pentru mine.

-Da, sunt puțin mai bine.

-Ești pregătită? mă întrebă.

Știam la ce se referea. Am văzut-o cum și-a scăpat o lacrimă pe care a șters-o repede cu dosul palmei.

-Da, i-am spus privindu-mi mâinile legate de pat.

Ea a scos o cheie și mi-a deschis membrele. Mi-am mângâiat încheieturile puțin vătămate. Hilary m-a prins de mână. Am scos un mic geamăt de durere. Ea s-a speriat și și-a tras mâna de pe mine.

-Scuze, a spus ea lăsându-și privirea în pământ.

-Du-mă la Jessie, am spus ridicându-mă din pat.

Ea a început să meargă fără să spună nimic. Eu am urmat-o. Încă eram încremenită. Nu puteam să cred. Jessie... nu putea fi.

-Am ajuns! m-a întrerupt din gânduri Hilary.

Eram în fața unor uși. Ușile de la morga spitalului. Mi-am tras aer adânc în piept. Duhnea a cadavru în această zonă a spitalului. Am intrat înăutru. Mirosul de moarte se intensifică. În jurul meu erau o grămadă de mese, pe care se aflau cadavrele acoperite cu cearceafuri albe. Imaginea mamei pe o astfel de masă îmi apăru în minte. M-am cutremurat pe interior. Nu puteam să cred că îmi pierdusem toată familia pe care o mai aveam. Dintr-o dată am auzit un zgomot. Dintre cadavre a ieșit un bărbat. Cel mai probabil el se ocupa cu morga.

-Pe cine ați venit să declarați? mi-a spus acesta sec.

-J-Jessie R-Robinson, m-am bâlbâit eu tremurând.

-Urmează-mă! mi-a spus începând să meargă printre cadavre.

El mergea fără nicio problemă printre mesele reci, dar eu eram șocată, încremenită, nici n-am cuvinte să mă descriu de fapt. Brusc s-a oprit. Am dat în spatele lui musculos. El îmi aruncă o privire usturătoare, apoi se întoarse spre cadavrul acoperit. A apucat cearceaful și l-a dat la o parte. Sub cearceaf se afla Jessie. Nu... nu trebuia să se afle acolo! Am bufnit într-un plâns isteric. Bărbatul se uită speriat spre mine. Am simțit niște mâini calde ce m-au înconjurat. Era Hilary.

-Deci...? spuse bărbatul uitându-se încă speriat spre noi.

-Da, ea este Jessie Robinson, a răspuns Hilary în locul meu.

El acoperi cadavrul. Eu nu mă puteam opri din plâns. De-abia mă mai țineam pe picioare. Simțeam cum gleznele vor să cedeze greutății corpului meu. Hilary se chinuia să mă țină cu brațele ei subțiri. Am încercat să mă calmez. Trăgeam aer adânc în piept imaginându-mi că-l văd cum coboară până în plămâni de unde este împins afară. Am simțit-o pe Hilary cum își înmuie brațele. Am reușit să mă stabilizez cât de cât. Atunci am zărit un bilețel legat de degetul de la piciorul lui Jessie. Da, era obișnuit să se afle un biețel legat, dar acesta era scris pe ambele părți. L-am apucat. Pe partea din față scria mare JESSIE ROBINSON, dar pe partea de pe spate, unde ar fi trebuit să fie gol era un mesaj scris de mână.

"Vei plăti pentru asta Olsen! Iată plata.
-YFK"

Am început să tremur. Nu pot să cred că criminalul a ucis-o. Și cuvintele... mi se par cunoscute. Cineva mi le-a spus. Ah, da... Jefferson. El e criminalul! El e cel care mi-a omorât sora și iubitul. De aceea știa unele detalii despre mine, căci m-a urmărit pentru a ști când să omoare persoanele dragi mie. Dobitocul! Criminalul!

-Cum a-a murit Jessie? am reușit să spun plină de nervi și de tristețe.

-Era alergică la ceva, a mâncat acel ceva și PUF! a spus bărbatul fără pic de sentimente.

-Scorțișoară... am șoptit eu pentru mine.

Hilary mă privea ciudat. Cred că-i era teamă de mine.

-Când luați cadavrul? m-a întrebat bărbatul.

Sincer, nu aveam puterea să mă gândesc la asta. Bănuiesc că peste 3 zile o voi îngropa. Nu aveam puterea să-i mai fac parastase sau alte prostii.

-Peste 3 zile.

Bărbatul a aprobat. Eu m-am întors și am ieșit din morgă. Eram șocată. Connor e criminalul. Jessie a murit. Totul era o harababură în capul meu. Amintirile năvăleau peste mine. Mama moartă. Prima dată când am întâlnit-o pe Jessie. Momentul în care m-am certat cu ea din vina lui Connor. Nu pot să cred că ultima convorbire ce am avut-o a fost o ceartă. Simțeam lacrimile cum mi se prelingeau pe obraji. O auzeam pe Hilary cum fugea în spatele meu. Nu de ea aveam nevoie. Aveam nevoie de cineva apropiat acum, iar cum toți au murit a mai rămas doar o persoană. Josh.

-Unde e Josh? i-am spus întorcându-mă brusc spre ea.

-Nu ți-au spus?

-Ce să-mi spună?

Nu, nu cred că și el a murit. Nu voiam să cred. Nu putea fi adevărat. Ochii roșii de la plâns au început să mă usture și mai tare.

-L-au dus la alt spital pentru ai face o operație la plămâni. Se pare că s-a intoxicat cam tare la accidentul cu incendiul.

Am răsuflat ușurată. Măcar el era în viață. Voiam să merg acasă. M-am pornit pe holurile spitalului singură spre ieșire.

-Unde pleci? mă întrebă Hilary.

-Acasă.

-Nu vrei să vin cu tine?

-Nu. Vreau să fiu singură.

Mă bucura faptul că Hilary îmi respectă decizia. Am pornit spre casă încă plângând.

Am ajuns acasă. Aș vrea să spun că sunt bucuroasă, dar nu pot. În fiecare loc în care m-aș uita o văd pe Jessie. Sau amintirea ei. M-am trântit pe canapea încercând să conștientizez lucrurile ce mi s-au întâmplat. Nu, nu puteam să cred că Jessie a murit. Nu era posibil. În scurt timp trebuia să mă trezesc din acest vis, sau coșmar. Așteptam cu nerăbdare ca să apară Jessie la ușă cu un zâmbet drăguț, iar eu să-i răspund cu unul tâmp. Ea să-și dea ochii peste cap și să mă întrebe ce vreau să mănânc, dar clipa aceea tot nu venea. Brusc am auzit o lovitură în ușă. Oare era posibil să-mi fi imaginat eu toate astea? M-am dus la ușă deschizând-o. Atunci am realizat că am făcut o greșeală. Era Connor. Am împins puternic ușa dorind să se închidă și să scap de el, dar acesta își puse piciorul în fața ei, împiedicând-o să se închidă. A intrat în casă privindu-mă îngrijorat. Câtă actorie în omul acesta!

-Ieși afară! am țipat la el.

-Evelyn, ești bine? Am aflat de Jessie și...

-Cum poți să fi atât de... de... nici n-am cuvinte să te descriu! Știu că tu ai ucis-o! Cuvintele tale erau pe bilețel. Mă vei face să plătesc, dar ce vină a avut ea? De ce nu m-ai ucis pe mine? am spus răbufnind în plâns.

-Eu n-am ucis-o! O iubesc! a țipat el la mine.

-Mincinosu' naibii! am spus începând să dau cu picioarele în el.

El m-a strâns în brațele lui. Am început să dau cu pumnii în pieptul lui tare, dar el nu reacționa. Mă strângea în brațele lui. Într-un final am încetat să-l mai lovesc și mi-am pus capul în scobitura gâtului lui.

-Tu ești criminalul! am spus printre lacrimi.

-Liniștește-te! mi-a șoptit.

Nu mă mai puteam gândi că eram în brațele criminalului obsedat de mine. Durerea pierderii lui Jessie era prea mare. Nu mai știam ce să fac, așa că m-am lăsat purtată de brațele lui. M-a dus în camera mea, pe pat, punându-se lângă mine. Din cauza plânsului am adormit rapid ne mai băgându-l în seamă pe Connor.