Viata unei adolescente banale

Basme

Azi e duminica.Stau in pat.Realizez ca maine nu e scoala si am planuit cu prietenii mei sa mergem la cinema. Vine si Adam. Dar nu asta conteaza. Desi merg cu prietenii mei cei mai buni,mi-e frica sa n-o dau in bara.Daca ma fac de rusine? Viata mea nu e un roman dinacela cu momente nereusite care duc la o recompensa( de ex. Cenuşareasa şi-a pierdut pantoful,dar a câştigat un prinț...deci nu se poate plange)Romanul meu e plin ce nereusite,insa nu are un final fericit si iesit din basme.Aceste nereusite duc la şi mai nulte nefericite si etc.Chiar cand eram asa cuprinsa in vise si ganduri, o voce din spate,mama, mi-a zis pe un ton dezamagit:- Am aflat totul.
Ce puteam sa fac.Nu stiam despre ce vorbea,asa ca am ridicat din sprancene.Mama a pus mainile nervoasa in şolduri.Atunci mi-am dat seama.A aflat despre povestea cu Adam!Dar cum?!
-Adam şi-a batut joc de tine in halul asta?De ce l-ai lasat.Nici nu stiam ca il placi.Stiam ca sunteti prieteni de ceva timp,dar asta nu înseamna sa ii permiti sa faca aşa ceva.
Chiar era nervoasa.Pe mine!
-Nu înțelegi...am crezut că...
-Ai crezut prost!,s-a rastit la mine.Mi-a ajuns de preocuparile clasei tale,scolii tale,vietii tale!
-Dar am iesit prima din clasa!Cum poti spune ca nu ma intereseaza scoala?!?
-Oi fii tu prima in scoala asta,dar poti fii ultima la alte scoli!
Si atunci am inteles ce urma...Cinci cuvinte care in alt context nu ar fi jucat un rol asa de important.Dar in acest moment au durut mai rau ca niciodata.
-Te mut la alta scoala!