Începutul Sfârșitului ||K.Th||

30

(Ok deci acum personajul nu se va mai numi Tn ci Ja Myung<3)

//Șase luni mai târziu//

Sunt om doar cu trupul.Gândirea sentimentele și mila au dispărut.

Încă o zi de munca.Au trecut șase luni chinuitoare.Si încă sunt chinuită de sentimentul de vinovăție și ură pentru mine.Regret tot.Mă simt moartă, încă îl iubesc.Înca plâng în fiecare noapte și îmi blestem ziua in care l-am cunoscut.

Eu...eu nu știu ce-i cu mine.Nu mi-am făcut prieteni și nu am cu cine vorbi înafara de psihologul meu.Dar după ce mă vindec nici cu el nu o sa mai pot vorbi.Încă refuz să cred că am depresie.Nu credeam vreodată în viața mea ca voi suferi după un băiat atât de mult.

Mă uit la ceas și mă ridic de pe pat ducându-ma să mă încalț ca sa mă duc la muncă.Acum lucrez la un magazin.Chiar dacă salariul este mic mă bucur că încă trăiesc.

~~~~~

Ajunsă la magazin îmi iau șorțul și mă pun pe scăunel așteptând clienții.Nu!Nu!Nu!Iar îmi vine să plâng.Nu aici! Dacă mă mai vede șefa plângând o să mă deie afară.Incerc să mă liniștesc doar că nu pot uita momentul cum m-a lăsat baltă.De ce mă tot gândesc la el?

Aud ușa deschizânduse și mă ridic de pe scaun rapid stergânduma la ochi.Văd un băiat îmbrăcat în haine negre cu gluga pe cap.Se uită pe rafturi și se apropie să îmi vorbească.

-Vreau un pachet de țigări!vocea era una groasa și deloc cunoscută.

Eu: Desigur! Poftiți!spun și îi înmânez pachetul.

-Multumesc! imediat îmi aruncă 100 de lei(sau banii care se folosesc in Coreea,nu mai țin minte cum se numeau)

Eu: Poftiți restul!spun strigând deoarece el se apropia de ușa.

-Păstreaza-l!iese rapid pe ușă doar ca din buzunarul de la spate care un breloc.Îl iau și fug după el doar ca nu îl mai vedeam.Intru înapoi în magazin cu brelocul in mână.Poate de va întoarce să îl ia.Ma duc după tejghea și mă pun iar pe scăunel.Voiam să mă uit la el doar că ușa se deschise puternic pe ea intrând șefa.

Mă ridic în picioare și fac o plecăciune.

Eu: Bună ziua!

Șefa: Bună dimineața,adormit-o!

Eu:Ce vă aduce aici la ora asta?

Șefa:Am venit sa vad dacă iar a-i întârziat și să vad dacă iar bocești.Sper că nu o mai faci.Nu vreau să îmi speri clienții!

Eu:Nu se va mai întâmpla.

Șefa:Buuun....aha și am mai vrut să îți zic ca două zile nu o sa mai vi pe aici deoarece o sa ai un înlocuitor.Doua zile el,restul săptămâni tu!Ai înțeles?

Eu:Da.

Șefa:Deci mânie și poimâine nu vi!

Eu:Da.

Șefa: Continuăți treaba.Vin mai încolo.

O urăsc ,dar cred ca sentimentul e reciproc.Nu știu ce are.Zici că vine aici că sa îmi facă zile fripte din plăcere.Văd că nu mai vine nimeni așa ca mă pun iar pe scăunel și scot brelocul din buzunar.Pe o parte era scris ceva prescurtat: ,,K.Sj.".Iar pe partea cealaltă scria ceva : ,, Sunt om doar cu trupul.Gândirea, sentimentele și mila au dispărut.". Am impresia ca omul ăla are probleme.Poate e in depresie la fel ca mine.

//19.00//

•Tae.pov.•

Eu:Hai carăte!

-O sa regreți ceea ce mi-ai făcut!*spune că lacrimi în ochi și cu o privire plină de ură.

Eu:Am zis sa pleci acum din casa mea!

Am spus și am închis ușa după ea.Înca una pe care am făcut-o să sufere și să mă urască.Când eram cu Ja Myung nu puteam face asemenea lucruri.Nu aveam deloc libertate.Dar acum,acum mă simt că pasărea cerului.Cred.

Oare de ce spun asta?!Sunt fericit ca nu mai am o nevasta proastă care sa nu mă lase să fac ce vreau.E bine... într-un fel.Nu mai apuc să mă gândesc la ce voiam că cineva bate la ușă.

Mă duc să deschid și îl văd pe Jin.De când firma nu mai e, el vine deseori la mine.

Eu:Ce faci bă?

El:Eu?Eu îmi trăiesc viața mizerabilă?Tu?

Eu:Ei haide nu mai fi așa,hai in casă!

El:Am adus bere...vrei?

Eu:Ooo păi și normal.

Ne punem pe canapea dar niciunul nu scotea niciun cuvânt ci amândoi stăteam și ne uitam in gol.

El:Azi am fost să îmi iau țigări.

Eu:Iar?

El:Asta nu te privește.Am ceva mult mai bun de spus.

Eu:Ia-uzi!Ce vești ai adus?

El:Azi am fost la un magazin mai mic așa...

Eu:Hai bă zi odată!Nu mai ține în suspans.

El:Ja Myung..

Îmi întorc privirea la el mirat.De ce aduce vorba de ea?

Eu:Ce e cu ea?

El:Nu mai e cum era înainte.E...e așa fără viață.Nu mai are expresie pe față.Nu mai e ea.

Eu:De unde ști?Ai văzut-o?!

El: Lucrează că vânzătoare la acest mic magazin.

Eu:Ea?! Vânzătoare?!

El:Da,ce te miră?Nu crezi că i se potrivește?*spune și mai ia o înghițitură din bere.

Eu:Eu nu știu ce să zic.Chiar așa a ajuns? Adică ea nu...nu mi-o pot imagina așa cum ai descris-o.

El:Nu mă crezi? Foarte bine.Eu mă duc să mă culc.

Eu:De ce mai vi pe aici dacă vi doar sa iei 3 înghițituri de bere că mai apoi să te culci?!In camera mea.

El:Dar cine a zis ca mai voi culca in camera ta?Mă voi culca in camera lui Ja Myung.Cine știe, poate acolo este mai curat și un spirit de liniște nu de tristețe ca in camera ta!

Eu:Ce?!Sa nu te prind in camera aia!Nimeni nu intra acolo.Absolut nimeni!

El:De ce? Încă te gândești la ea?*spune și mimează o față de copil căruia îi vine să plângă și își schimbă vocea in una drăguță.

Eu:Pur și simplu nu vreau ca nimeni sa nu intre acolo.Esti in casa mea faci ce spun eu.

El:Bine, mama.*spune amuzat de reacția mea.

•Ja.m.pov.•

Nu mai pot.Pe zi ce trece corpul și psihicul meu cedează.Nu îmi vine să cred!Zici că am 70 de ani când la varsta mea de 22 de ani ar trebui să îmi petrec timpul cu prietenii sau să mă distrez dar eu nu sunt că ei.Eu sunt bleagă.

___________________________________

Ok deci bună!
M-am gândit și am decis sa continui cartea aici și să nu fac acum volumul II.

❤️

Mă bucur foarte mult că am ajuns la capitolul 30.Daca va amintiți la începutul cărții am zis ca vreau sa fac 30 de capitole...Și priviți,30 de capitole .

❤️

Scuzați posibilele greșeli