31. Pe Autostrada Soarelui

37 5 2
                                    


          Drumul se intinde cat vezi cu ochii, iar Irina isi culege ochelarii de soare din torpedou. Cerul e clar, cu doar cateva pete de nori ici-colo. Depășește un tir apoi bate in volan ritmul melodiei ce se aude din difuzorul telefonului ce sta pe un suport, in fata ei. 

           Ritmul se întrerupe, caci telefonul ii suna. Rebeca. Hm, credea ca azi e libera si o sa doarma mai mult. Raspunde si apasa simbolul pentru "difuzor". 

           — 'Neata! Se aude din partea blondei. Ai terminat cu turele la munca, da? Hai la o cafea. 

          Irina isi mușca buza de jos. Trage aer prin gura, provocând un sâsâit.
          — Intreaba-ma unde sunt. 

          — Unde esti? intreaba sceptica.

          — Pe autostrada. Spre Bucuresti. Ca sa scurtam conversatia, nu, nu pentru chirie. 

          Tacere. Apoi blonda ei preferata se dezlănțuie asa cum stia ca o va face. 
          — Esti nebuna? Irina, te intreb. Esti nebuna? Vrei sa spui ca te duci… te duci la Marius? Ai vorbit cu el sau te-ai trezit dintr-o data?

          — N-am vorbit cu el. Nici macar nu stiu unde sta. Planul e sa îi dau mesaj uneia dintre tipele cu care era in gașca. Dar nu a fost o decizie impulsiva.

          O gandeste de la 4 dimineata, cand s-a trezit pentru ca nu mai avea somn. La 8 fără s-a pornit. In maxim o ora ar trebui sa ajunga. 

          — Nu a fost o decizie impulsiva? Irina, te auzi? Aseara nu ai spus nimic legat de asta! Cand voiai sa zici "Bai, proasto sau proastelor, eu ma pornesc sa vorbesc cu ăla pe care il injur inca de cand a plecat"? Cu ce scop te duci?

         Irina ofteaza. Priveste cum e depasita de un disperat cu Audi tip sport. Nu mai e mult din autostrada, unde s-o grabi așa? 

         — Vreau sa vorbesc cu el. Mi-e dor de el si imi recunosc partea mea de vina. Acum nu mai fug de probleme, ci plec cu noaptea in cap spre ele. Nu voiam sa am o asemenea discutie la telefon, stii? Oricum maine am vorbit cu mai mult sa vizitez chirii. Așa ca… 

          — Crezi o sa va impacati si o sa petreci noaptea la el.

          Irina era asa atenta la un sens giratoriu ca realizeaza abia dupa ca Rebeca a spus-o ca pe o afirmație. 

         Cam asta spera. Daca nu…
         — Daca nu se schimba nimic, gasesc eu loc. 

         Aude un oftat de proportii uriase din difuzor.
          — Daca te duci bou si te intorci vacă o sa il intreb pe Mihi daca poate sa iti împrumute canapeaua.

          Mihi? Asa ii spune ei lui Mihai? 

          — N-ar fi ciudat? Cel mai bun prieten cu Marius?

          — Vorbesc eu, insista Rebeca. 

          — Te iubesc. 

          — Bineînțeles. … Uite, Irina… din ce stiu de la Mihai, Marius a cautat sa iasa in oras cu fiecare ocazie săptămâna asta. A fost nesimțit mai mult decat de obicei si nu am vrut sa iti spun asta pentru ca nu stiu cum o sa interpretezi tu. 

          Orgoliosul meu. Parca il si vede cum arunca remarci fara rost cu o aroganță in aura lui ce cere sa fie batut. Ea nu voia sa conștientizeze ca trebuie sa fie matura? Lui ii era al dracului de frica. 
          — O iau de bine. N-ai grija. 

          — Bine. Hai, povesteste-mi procesul tau de gandire in planul asta. 

          Iar Irina o face. Ii da context, prin ce stari a trecut zilele trecute si cum Stefan i-a dat apa la moara aseara. Spune ce vrea sa faca si cum a ajuns la concluzia asta. Vorbind cu voce tare, Irina simte ca face si mai mult sens. 

Între valurile măriiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum