Scrisori către suflet...

Scrisoarea a VIII-a

Prietenia...

Sentimentul suprem,

Dragostea necondiționată,

Poarta spre iubire.

Iubirea...

Orbirea totală,

Fluturii multicolori,

Teama de desparțire.

Desparțirea...

Starea de catharsis,

Durerea nespusă,

Calea spre uitare.

Uitarea...

Poarta spre refacere,

Cheia abisului,

Alinarea durerii.

Trash

   Dar dacă acea iubire sacră și pură nu este împărtășită? Nu iți sfâșie sufletul în mii de bucăți? Daca este o iubire necunoscută? Anonimă? Copilărească? Această neputință de a nu-i putea exprima frământările sufletești și sentimentele persoanei vinovate de "generarea" acestora, e ucigătoare, dureroasă. De ce nu îi poți spune pur și simplu? Ce te oprește? Teama, orgoliul, dezamăgirea care te va învălui la aflarea veștii că sentimentele nu sunt reciproce? Înteleg. A durut, doare și va durea în continuare.

   Eu...pot să fiu sinceră, dar risc să fiu umilită sau dezamăgită profund (sau fericită în cazul optim, dar imposibil) sau pot sa par indiferentă în continuare...și nimeni nu va știi niciodată ce se ascunde în sufletul meu, în ochii cristalini. Mă va crede naivă, infantilă, obsedată, ușoară...când de fapt, în sufletul meu se dă o luptă aprigă. Țin la el...asta e clar. Ii voi accepta toate remarcile ironice? Probabil...De ce? Dragostea e mai presus de orice.

    Nu am găsit poarta de evadare din acest labirint al iubirii neîmpărtășite și al lacrimilor amare, dar sper. Voi evada! Mă voi uita înapoi și voi râde la cât de visătoare am fost. Dar e bine să visezi uneori..."Dum spiro, spero" . (Lat. "Cât timp mai respir,  înseamnă că sper").

O mică istorisire

   Era odată un balon plin cu aer, care zbura necontenit. Acesta, în călătoria sa, a dat de un spin. Cei doi s-au împrietenit, balonul neștiind că această relație îl va consuma, îl va distruge. Balonul se îndrăgosti de spin. Încercă din răsputeri sa se apropie de el. Într-o zi, balonul explodă.